Ce faci când dai nas în nas cu specia controlorilor de STB

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa în Capitală e periculoasă, mai ales când mergi cu transportul în comun. Unele tramvaie sar de pe şine, din altele iese fum dar cu siguranţă toate te zgâlţâie de aproape ajungi să revezi ce ai înfulecat la prânz iar altele mustesc de controlori „flămânzi”, care miros prada de la o staţie de tramvai distanţă.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie nu îmi plac controlorii foşti RATB, actuali STB. Şi am şi motive. Să vă explic. Acum două zile, în tramvaiul 36, Lacul Tei. Urcaseră deja şi în două-trei secunde au şi găsit „os de ros”. Fericit, unul dintre controlori, aştepta să oprească tramvaiul în staţie. „Prada”, un tânăr pe la 25-30 de ani, posibil student, în faţa lui pe scara tramvaiului. Se deschid uşile, iar controlorul îl împinge pe tânăr jos şi ţipă la el. Am rămas perplexă dar nu am avut timp să intervin. 

Tânărul a reacţionat firesc: „De ce mă-npingi, băh? Ia mâna de pe mine, nu ai voie să mă atingi!”. Ce e corect, e corect!, am gândit. Controlorii nu au voie sa te atingă, să te bruscheze, să ţipe la tine, să îţi caute în portofel (am păţit asta când aveam vreo 16 ani). 

Tramvaiul s-a pornit dar mă uitam pe geam. Ajunşi pe trotuar, a început o semi-bătaie între pradă şi prăduitor. Nu ştiu care a dat primul şi ce s-a dat...  Am rămas cu un gust amar pentru că situaţiile astea sunt prea dese şi deloc normale. Înţeleg, suntem praf ca ţară la drepturile omului, la drumuri, la democraţie, la debirocratizare, la multe... Însă măcar între noi trebuie să existe bun simţ şi respect. 

Dacă te-a „prins” controlorul, te legitimezi, te scuzi (dacă vrei şi ţine), te supui legii în vigoare, adică îţi iei amendă şi aia e. Mi-am luat şi eu o dată, pentru că, erau închise centrele de reîncărcare. Aşa s-o întâmplat. Iar o dată am scăpat. Aveam 16 ani şi înca erau biletele de călătorie din hârtie. Mă întorceau după 9 ore de muncă. Era o vară caniculară, în troleu toată lumea era transpirată şi obosită. Efectiv, se lipeau hainele de tine. Biletul meu s-a udat şi s-a mototolit niţel. 

A urcat un controlor, arăta ca un urs şi beat criţă. Se mişca fix ca un căţel după anestezie. Împleticindu-se printre călători a ajuns la mine şi a rânjit larg: „Hehe, roackeriţo. Ai belet?”. „Da, am”. I l-am arătat. „Păi nu, ce ăsta?! De fapt nu ai! Hai jos!”, se răţoia el la mine. Noroc cu un băiat de lângă mine, care mi-a întins biletul lui şi aşa am scăpat. 

Să revin. Bref! Dacă eşti controlor, nu te comporţi ca un nesimţit cu aere de stăpân pe plantaţie. Pentru că nu eşti! De atâtea ori, am văzut controlori cu aere de superioritate, care luau la mişto călătorii, care înjurau, care ţipau la ei. Nu toţi controlorii sunt de fel, dacă mai trebuie precizat. De partea cealaltă, e adevăr că unii călători se cred smardoi şi devin agresivi când sunt prinşi fără bilet. Chiar ieri, într-o staţie de tramvai erau nişte doamne şi comentau la vederea unor controlori care urcau în tramvai, puşi pe lucru: „Ia uite, câinii! În loc să se ducă la muncă, stau şi speră să prindă vreun om fără bilet, să îi dea amendă”. 

Eu cred că transportul în comun ar trebuie să fie gratuit PUNCT De ce? Pentru că e un drept de bază să ai libertatea de a circula, iar când eşti sărac, numai călătorii STB nu îţi permiţi să îţi iei. Nu cred în statul asistenţial dar nici în statul miserupist, care îi exclude pe cei mai vulnerabili dintre cetăţenii săi. 

Este de exemplu, cazul din Constanţa, unde primarul cauta împreună cu Poliţia Locală o soluţie legală (mda, sigur!) prin care persoanele care miros urât să nu mai aibă voie să folosească mijloacele de transport în comun. Wow! Asta da soluţie! Ignorăm problema şi tratăm efectele. Tipic multor politicieni...

 Voi ce părere aveţi despre transportul în comun din Capitală? Şi ce experienţe aţi avut cu controlorii? 

Later Edit. O internaută, Gurun Arara Samun,  relatează o întâmplare din STB, unde victime au fost două controloare, dovadă că se poate, cum ziceam şi ca unii călători să fie agresivi. 

„Las si eu aici o poveste dintr-un troleibuz.

Controlorii erau de fapt doua controloare. Foarte amabile. Toată lumea a avut bilet/abonament, cu excepţia unui bărbat. A încercat el să mintă că n-a mers aparatul etc... cam greu de crezut, din moment ce la toţi mersese şi nu era un troleibuz gol. Văzând ca minciunile nu îi sunt luate de bune şi că doamnele controlor insistă, a început sa le atace verbal. Greu de scris aici ce a putut să spună acel mascul: le-a facut in toate felurile, le-a spus 'sa mearga la munca', nu sa-l f*** pe el la cap' (adica, se-ntelege, ele nu munceau in momentul ala), ca sunt 'nef***te', ca le sparge fata etc. Agresiune in toata regula. Nici măcar nu au încercat sa-i dea amenda: ele doar insistau ca el să-şi faca totusi biletul. 

Masculul ţipa si ameninta, de parca ar fi fost singur în maşină. Trist e faptul ca asa si era: nimeni nu a spus nimic. O batranică doar a zis „uite cum vorbeste şi chiar nimeni nu ii zice ceva'. Controloarele, pe buna dreptate, i-au zis ca sigur nu facea asa daca erau barbati. M-am apropiat şi le-am luat apararea; drept urmare, a prins glas încă un mascul din troleibuz, care culmea, a început să ţipe agresiv la mine şi sa le jignească şi el pe cele doua femei. Menţionez din nou ca cele doua controloare nici macar nu s-au luat de el, chiar au fost super politicoase. Daca nu interveneam şi eu, ceea ce a mai fragmentat atmosfera super tensionată, masculul fara bilet trecea clar la violenta fizică, deja ameninta cu pumnii. Trebuia să cobor si a coborat dupa mine, dar am scos un aparat foto şi l-am urmarit eu cu el, pt ca imediat a luat-o la picior când l-a vazut. Controloarele nu au avut curaj sa faca nimic şi chiar au incercat sa ma reţină, cand au vazut ca merg dupa el cu aparatul: erau evident ţnfricoşate si probabil aveau de ce, fiind expuse zilnic la astfel de specimene”, a postat aceasta pe Facebook. 

       

Imagine indisponibilă
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite