Bucureşti

articolul anterior articolul urmator

Ce lipseşte de la Terasa Fericirii

17
24 Aug 2018 14:13:14
Lavinia Bălulescu
Terasa Fericirii FOTO: Lavinia Bălulescu
Terasa Fericirii FOTO: Lavinia Bălulescu

Caut nişte fotografii cu Terasa Fericirii. Am răscolit toate folderele, bucată cu bucată, şi am găsit terasa în toată splendoarea ei, de-a lungul anotimpurilor. Ba e bătută de vânturi şi plină de frunze uscate, ba e ascunsă sub zăpadă, ba e plină de oameni, umbrelele sunt ba deschise, ba închise, ba pare un spaţiu imens, ba o curte interioară măruntă, în care încap câteva suflete şi o ladă de bere.

Caut fotografiile cu Terasa Fericirii şi în tot procesul acesta găsesc de fapt altceva. Chipurile oamenilor dragi. Sunt stocaţi atât la mine în cap, cât şi într-un hard extern. Oamenii pe care poţi să îi suni oricând şi oamenii cu care nu vei mai vorbi niciodată. Pisicile care au existat şi pe care le-a călcat cândva maşina, curtea explodată de flori, care va fi la fel şi în primăvara următoare, oameni pe o bancă, sperând că vor sta acolo pentru totdeauna, la fel de fericiţi. Cineva pune pe cap altcuiva o pălărie verde. Râdem. Mulţi oameni râd când ştiu că li se fac fotografii, iar de plâns nu-i prea vedem, acolo ne vedem singuri în oglindă, ca şi cum chiar am fi unicii oameni de pe planetă în stare să facă aşa ceva.

Avem feţe senine. Vrem să ne ţină minte viitorul întregi la chip, vrem să-şi amintească strănepoţii despre noi ca despre nişte tipi cool, pe care nimic nu putea să-i atingă, nişte şmecheri pentru totdeauna fericiţi, pentru totdeauna acolo, pentru totdeauna vii, ca şi cum cuvântul ăsta, „totdeauna“, ar putea să ne salveze din moarte, să ne tragă afară din fotografii peste vreo 80 de ani, să ne dea iar carne peste oase şi să ne prezinte ferchezuiţi, mândri, în faţa copiilor viitorului.

Am făcut multe fotografii în toţi aceşti ani stocaţi pe hardul extern. Oamenii care nu ştiu că îi fotografiezi au feţe lungi. Cel puţin cei peste care am dat eu prin tramvaie, prin staţii de autobuz, în gări. Singurii veseli sunt cei de la Terasa Fericirii. Restul par închişi într-un corp din interiorul corpului lor, ca şi cum de fapt ar fi mai mici, mai scunzi, cu alte chipuri, dar ar avea nevoie de capul ăsta ciudat şi de mâinile astea şi de picioarele astea ca să iasă pe străzi şi să pară că sunt bine.

Mi se pare destul de corect, şi eu am nevoie uneori de un alt corp în care să-mi pun corpul de azi, ca să pot înainta cu un pas lângă un alt pas şi aşa mai departe, e normal ca şi ceilalţi să se simtă la fel. Toţi aceşti oameni ascunşi în alte burţi, în alte mâini şi picioare, toţi par să ştie ceva ce nu se poate spune, ca şi cum de fapt fiecare cunoaşte câte o bucată din puzzle, iar toate poveştile lor, puse cap la cap, pot construi ceea ce nimeni n-a mai spus sau scris sau auzit vreodată.

Oamenii cunoscuţi şi străinii stau deci unul lângă altul în hardul meu extern, împiedicându-se unul pe altul, gâdilându-se, îmbrâncindu-se, privindu-se pe ascuns, într-o harababură de nedescris, alături de fotografiile cu Terasa Fericirii. Pe acestea din urmă le pun cap la cap, într-o succesiune de anotimpuri, şi observ că este cineva esenţial care lipseşte din imagini în toţi aceşti ani, dintre umbrele, scaune şi lăzi de bere, cineva care totuşi s-a simţit mereu acolo. Lipsesc eu.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

Marcus
24.08.2018, 15:16:04

Nu conteaza.Noi stim ca ati fost acolo tot timpul...naratorul, care preia o parte din trairile personajelor. Eu astept sa se termine vara asta, ca sa mi eliberez hardul extern de toate decolarile, aterizarile, mesele si clipele " binecuvantate" ale prietenilor, servite cu sadism zilnic.

+4 (4 voturi)
Dan Plesoianu
24.08.2018, 15:34:59

Placut articolul... Il asteptam cu sufletul la gura, de mai mult timp... Credeam ca erati plecata in pelerinaj pe Camino de Santiago (alta sursa masiva de inspiratie)... Cred insa ca, cu concluzia respectiva, ar trebui deja sa va mutati undeva mai la vale... Poate pe la Obor ? Sau pe la Izvorul Nou ? Aceste doua locuri pot oferi ocazia unor cugetari mult mai adinci, si experiente mai cuprinzatoare, decit Terasa Fericirii, care pare ca si-a cam epuizat capitalul social... La Obor, nu mai vorbesc: cea mai mare piata, si probabil o salba de circiumi inconjuratoare... Iar la Izvorul Nou, o mare de reflectii posibile, atit asupra celor de sub pietre, cit si a celor de deasupra...

+5 (5 voturi)
pathfinder
24.08.2018, 15:43:03

Frumos.

+5 (5 voturi)
Ilim
24.08.2018, 20:27:47

“… şi observ că este cineva esenţial care lipseşte din imagini în toţi aceşti ani, dintre umbrele, scaune şi lăzi de bere, cineva care totuşi s-a simţit mereu acolo. Lipsesc eu. » Am o nepotica in varsta de un an. Eva. O minune de copil.. o dragalasenie. Deunazi, privind-o cu asa de mult drag, mi-a strafulgerat o clipa prin minte gandul imposibil de acceptat pentru mine cum ca si ea va muri candva, intr-un viitor indepartat cand eu demult nu voi mai fi .. Am avut un catel care a murit in urma cu cativa ani. Ne obisnuisem unul cu altul, desi nu eram niciunul dintre noi pe primul loc in viata celuilalt. Nu l-am plimbat niciodata, ci a fost plimbat si ingrijit doar de sotie si de copii. A murit de batranete si in urma unei operatii fara speranta. Sufla din greu si cateva zile a stat numai cu ochii inchisi si cu botul lipit de podea. In ultimele lui clipe de viata, l-am luat de pe podea si l-am asezat langa mine in pat, cu capul pe perna mea.. l-am mangaiat pe cap, asa cum n-o facusem niciodata. A deschis ochii, mi-a lins mana si a murit cu ochii intredeschisi si cu privirea impaienjenita la mine .. Saptamana care a urmat, n-am mai fost om.. Asta, apropo de ultima remarca a Laviniei : « ... cineva care totusi s-a simtit mereu acolo. Lipsesc eu. »

+4 (4 voturi)
Paun Al
24.08.2018, 21:00:07

Terasa Fericirii exista pentru noi prin imaginile , imaginatia , talentul ... "stocate in mintea" dv si in " hardul extern ". Pentru noi cititorii sunteti parte , va identificati afectiv cu Terasa fericirii . Un om total nefericit nu poate observa , descrie fericirea altora .

+4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (17)

Modifică Setările