Ce rezultate astepţi când copiezi greşeli?
0
Muncesc pentru asociaţia OPTAR de aproape 6 ani. Am învăţat ceea ce ştiu de la experţi din toate colţurile lumii şi de la utilizatori de biciclete din Europa. Am privit, am întrebat, am analizat. Nimic din ceea ce fac nu este nou. Totul a mai fost facut inainte, de alţii, atunci când au avut aceleaşi probleme.
Reţeta e simplă: copiezi ce au făcut bine alţii şi vei obţine rezultate similare. Dar la ce rezultate să te aştepţi când copiezi greşelile altora? Când ştii dinainte că nu rezolvi probleme?
Regulat, mă lovesc de încăpăţânarea autorităţilor atunci când insistă să copieze greşelile altora.
Să vă povestesc: Oprescu voia sa facă piste pentru biciclete pe două axe, ca şi cum oamenii se deplasează doar pe direcţiile Nord-Sud şi Est-Vest. M-am opus, argumentat. Nu era respectat criteriul de directivitate, cel care stabileşte dacă o infrastructură este utilă.
Ministerul Mediului a dat Primăriei Capitalei, pe vremea lui Oprescu, 10 milioane de Euro ca să se facă infrastructură pentru biciclete. Au inclus acolo şi referiri despre un sistem de bike-sharing. Am spus atunci, şi o spun şi acum, că nici nu poate fi vorba de achiziţionarea unui astfel de sistem atât timp cât oraşul nu are infrastructură pentru biciclete. Este ca şi cum Slobozia ar cumpăra tramvaie fără să aibă şină. Am adus argumente şi mă opun irosirii banilor publici dar, mai ales, aplicării greşite a unor concepte.
De exemplu, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti-Ilfov. Este, poate, cel mai bun lucru care se putea întâmpla locutorilor din cea mai congestionată zonă a Europei. Dar, cu toate că există manuale care explică exact paşii care trebuiau urmaţi, aplicarea s-a făcut „româneşte”. Adică… merge şi aşa. M-am opus / mă opun încercărilor de adoptare a documentului fără ca cetăţenilor să li se explice principiile, aşa cum prevăd normele europene. Pentru că, pe lângă bani, pierdem şi încrederea oamenilor în faptul că soluţiile care în alte ţări funcţionează, la noi se poticnesc. Însă problema este a celor care aplică după ureche nişte reguli clare.
Ultima greşeală în materie de mobilitate urbană este promovarea unui proiect de hotărâre de guvern care, printre altele, propune ca bicicliştii să fie obligaţi să poarte cască omologată pentru biciclete. Pentru a înţelege cum s-a ajuns la această propunere, hai să rememorăm nişte date.
În 2002 a fost adoptat „Codul Rutier”. Legea prevede posibilitatea ridicării maşinilor parcate ilegal pe partea carosabilă. Modul de aplicare trebuia stabilit prin Regulament. Însă, politicienii „au uitat” să prevadă acest lucru.
În 2016, o instanţă, la cererea unei Primării, decide să oblige Guvernul să stabilească aceste reguli şi să le adopte. Actualul guvern este de acord că este necesară această clarificare şi face ceea ce zeci de guverne şi miniştri n-au avut curaj să facă: pune în dezbatere un proiect de hotărâre. Deoarece în mai multe oraşe din ţară s-a lucrat la Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă, împreună cu mai mulţi parteneri, am depus mai multe propuneri stabilite de experţi ca fiind necesare pentru rezolvarea congestiilor urbane. Fiind o dezbatere publică, oricine a putut depune propuneri.
Din păcate, pe timpul dezbaterii, nu am avut acces la toate aceste propuneri. Aşa am ajuns să aflăm, cu foarte mare întârziere, că cineva a propus să se introducă în lege obligativitatea purtării căştii pentru biciclete. Pentru că n-am avut acces la această informaţie, nu am putut combate această greşeală pe perioada dezbaterii.
De aceea, împreună cu Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti şi asociaţia Active Watch, ieri, aproape de miezul nopţii, am trimis puncte de vedere pe mai multe subiecte. În timp ce scriu aceste rânduri, am primit un mesaj din partea preşedintelui Federaţiei Bicicliştilor din România (FBR) prin care ne anunţă că Federaţia Europeană a Bicicliştilor (European Cyclists' Federation) susţine demersul de respingere a adoptării obligativităţii purtării căştii de către biciclişti. Dealtfel, aceasta este poziţia oficială a Federaţiei pentru toate statele, în Europa neexistând vreo prevedere similară.
OPTAR face parte din Federaţia Bicicliştilor din România.
Din păcate, România se remarcă în toată lumea prin greşelile pe care le adoptăm fără să înţelegem consecinţele. Exemplul care uimeşte pe toată lumea este cel al copiilor cu vârsta de până la 14 ani care, în România, nu au voie să circule cu bicicleta pe drumurile publice. Suntem singura ţară din lume care a legiferat această aberaţie. Această greşeală persită în Codul Rutier din 2002, cu toată opoziţia experţilor.
Revenind la obligativitatea purtării căştii pentru biciclete, în ultimii ani am văzut tot felul de opinii personale care cred că legiferarea ar rezolva problema siguranţei bicicliştilor. Studiile au arătat că nu o rezolvă. Din contră, agravează altele.
Pentru că este un subiect sensibil, unde am observat că mulţi se înfierbântă fără să mai fie interesaţi de nevoile celorlalţi, vreau să punctez câteva aspecte de care, în argumentele voastre, trebuie să ţineţi cont:
- casca pentru biciclete nu previne accidentele
- casca pentru biciclete nu este proiectată să reziste la şocuri puternice
- obligativitatea produce efecte în toate localităţile din România, inclusiv în satele unde bicicleta este principalul mod de deplasare
- obligativitatea face aproape inutile sistemele de bike-sharing existente in România, sau cele ce ar trebui construite în viitor (argument corect al lui Eduard Epure), deoarece devine aproape imposibil să poţi utiliza legal o bicicletă închiriată
- obligativitatea devine un factor descurajant pentru utilizarea bicicletei, deoarece induce în subconştient ideea că mersul pe bicicletă este o activitate foarte periculoasă
Nu sunt nici pe departe toate argumentele care au convins autorităţile din alte state să nu facă această greşeală. Dar pentru că ieri am fost martor la tot felul de argumente personale distribuite în spaţiul public, aş vrea să vin şi eu cu un astfel de argument.
În cei 8 ani de când pedalez, am cumpărat 3 căşti pentru biciclete. Două le-am spart în accidente uşoare, iar a 3-a o folosesc la turele prin natură şi, foarte rar, prin oraş.
Prima cască era ieftină. Cea mai ieftină pe care am găsit-o. Era foarte incomodă. După o oră de purtat, mă durea capul. Când am spart-o, am răsuflat uşurat. Aveam motiv să-mi cumpăr alta. A doua a costat 80 de lei şi mi s-a părut o cască scumpă. Era mult mai lejeră. Dar am căzut şi s-a spart. A treia a costat în jur de 350 de lei. Sunt mulţumit de ea.
Ceea ce puţini ştiu este că, înainte de a mă implica în asociaţia OPTAR, eram un înfocat susţinător al purtării căştii. Nu susţineam obligativitatea purtării căştii de către toţi bicicliştii, dar doream ca cei cu care merg în turele pe munte să vină cu cască. A fost chiar o situaţie când, într-o tură pe munte, am refuzat să merg în acelaşi grup cu cineva care nu purta cască. Aceea a fost forma mea de protest.
Pe acea vreme, purtam frecvent casca prin deplasările mele prin oraş.
Odată cu implicarea mea în asociaţia OPTAR, m-am lovit tot mai des de opiniile şi studiile experţilor din toată lumea. Peste tot, argumentat, experţii se opun introducerii obligativităţii purtării căştii pentru biciclete. Şi, pentru că mulţi citesc în grabă şi înţeleg doar ce vor, insist să spun că este vorba de recomandare versus obligativitate. Aşadar, purtarea căştii trebuie să rămână o opţiune personală.
Ei bine, un sacrificiu personal, pe care l-am făcut de când muncesc în asociaţie, a fost să renunţ la utilizarea căştii pentru biciclete atunci când fac deplasări prin oraş. Am făcut acest pas după ce am înţeles că promovarea utilizării bicicletei nu se poate face atunci când porţi cască pe cap şi în acelaşi timp vorbeşti despre siguranţă.
În schimb, l-am sfătuit tot timpul pe fiul meu să poarte cască, atunci când merge cu bicicleta. N-am reuşit să-l conving, cât timp era adolescent. Acum, o poartă.
Vă sfătuiesc, fie că purtaţi cască, fie că nu, conduceţi cu prudenţă şi luptaţi pentru o infrastructură sigură pentru toate categoriile de participanţi la trafic. Casca pentru biciclete nu previne accidentele! Infrastructura, da. Tocmai de aceea, pe lista de propuneri înaintată ministerului s-au regăsit şi propuneri care să facă posibile amenajări de tipul celor pe care le întâlnim prin Europa. Din păcate, nu înţelegem de ce ministerul se opune. Iar dacă citiţi argumentele lor… nu ştii ce să mai înţelegi. Banda pentru biciclete, Banda comună pentru transport public şi biciclete, Zonele comune (Shared-space)… sunt reglementări întâlnite în toată Europa, dar nereglementate în România.
Puteţi găsi în tabelul din acest link argumentele Ministerului Afacerilor Interne şi, în ultima coloană, observaţiile transmise ieri de OPTAR, CBB şi ActiveWatch, pentru acele propuneri pentru care am considerat că ministerul nu a oferit argumente valide pentru aprobare sau respingere.
Marian Ivan - membru cofondator OPTAR
Alte documente:
Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.
Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.
Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !
Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR
Se încarcă comentariile...
