Cele mai bune restaurante şi cele mai bune mâncăruri din Bucureşti în 2019

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
blog

Premiile Restocracy pentru Cele mai bune restaurante şi Cele mai bune mâncăruri din Bucureşti în 2019. Ca în fiecare an, în ultima săptămână din ianuarie sunt înmânate Premiile Restocracy pentru cele mai bune restaurante din Bucureşti în anul care tocmai s-a încheiat.

Anul acesta am avut o dublă gală de premiere, pentru că au fost date în acelaşi timp şi premiile pentru competiţia Topul Restocracy al Mâncărurilor 2019.

Gala Premiilor Restocracy a avut loc duminică 26 ianuarie la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, în prezenţa a peste 250 de invitaţi, dintre care o sută de manageri ai celor mai importante restaurante, peste douăzeci de ambasadori străini, jurnalişti, personalităţi din business şi din alte domenii, membri ai juriilor de la Topul Mâncărurilor, sponsorii şi invitaţii lor, desigur.

Cel mai bun restaurant din Bucureşti în 2019Le Bistrot Français

După bucătărie:

  • Cel mai bun restaurant Românesc tradiţional: Caru’ cu Bere
  • Cel mai bun restaurant Românesc aristocratic: Zahanaua Zexe
  • Cel mai bun restaurant restaurant cu Noua Bucătărie Românească: NOUA
  • Cel mai bun restaurant Internaţional: Joseph by Joseph Hadad
  • Cel mai bun restaurant Nord-Mediteranean: Poesia
  • Cel mai bun restaurant Sud-Mediteranean: Caju
  • Cel mai bun restaurant Fusion: Loft
  • Cel mai bun restaurant Japonez: Yuki
  • Cel mai bun restaurant Libanez: Piccolo Mondo
  • Cel mai bun restaurant Grecesc: Amvrosia
  • Cel mai bun restaurant Spaniol: Pata Negra
  • Cel mai bun restaurant Chinezesc (European): Zen Garden
  • Cel mai bun restaurant Urban creativ: Maison des Chefs by Mega Image

După specificul dominant:

Premii speciale:

Ca de fiecare dată, am premiat şi bucătarii:

Cel mai bun chef din Bucureşti în 2019: Alex Petricean

Cu această ocazie, am enumerat şi tinerii chefs români pe care Restocracy îi apreciază cel mai mult (Restocracy applauded Romanian young chefs) (în ordine alfabetică):

Menţiunile speciale “Preferinţele Restocracy” de anul acesta:

Topul Restocracy al Mâncărurilor din Bucureşti în 2019

Am avut aceleaşi categorii în competiţie şi în acest an:

  • Peşte, cu subcategoriile peşte crud şi marinat, respectiv peşte gătit la cald
  • Fructe de mare, cu subcategoriile fructe de mare crude şi marinate, respectiv gătite la cald
  • Sushi, cu subcategoriile suhi, sashimi, ramen şi udon
  • Steak, cu subcategoriile vită nejaponeza, respectiv japoneză
  • Foie gras
  • Paste, cu subcategoriile paste şi risotto
  • Humus, cu subcategoriile humus şi kibby

În concurs s-au înscris 40 dintre cele mai bune restaurante ale oraşului. Au fost 75 de evaluatori din peste 30 de ţări în jurii, dintre care peste 20 de ambasadori străini acreditaţi în România, personalităţi din business, cultură şi alte domenii.

Câştigătorii
Topul Restocracy al Mâncărurilor din Bucureşti în 2019

Cel mai bun sushi:

Cel mai bun sashimi:

Cel mai bun ramenKanpai

Cel mai bun udonYuki

Cel mai bun foie gras:

Cel mai bun steak de vită:

Cele mai bune fructe de mare crude sau marinate:

Cele mai bune fructe de mare gătite la cald:

Cel mai bun peşte crud sau marinat:

Cel mai bun peşte gătit la cald:

Cele mai bune paste:

Cel mai bun risotto:

Cele mai bune humus şi kibby:

Şi mâncărurile care au ieşit cel mai mult în evidenţă şi i-au impresionat pe evaluatori (în ordine alfabetică):

Premiile Nokia

HMD Global, compania care deţine licenţa Nokia pentru telefoane, a oferit două premii bucătarilor şefi participanţi în concurs, câte un telefon Nokia 7.2 cu cameră de 48 MP pentru cea mai interesantă şi originală fotografie a unei mâncari (farfurii). Premiile au fost caştigate de către bucătarii şefi de la Dancing Lobster şi de la Red Angus.

Sponsorii acestei ediţii Gala Premiilor Restocracy au fost: Altex (sponsor principal), Veranda Mall, Barilla, Sodexo, Vitis Metamorphosos, Nespresso, Tuborg, Maspex, Expressoft, JW Marriott Bucharest Grand Hotel şi mai mulţi alţii care ne-au ajutat cu produse şi servicii pentru care ar fi trebuit să plătim peste posibilităţile noastre, dacă nu ar fi fost ei. Le mulţumim mult mai mult decât reiese din aceste rânduri!

*

Restocracy (www.restocracy.ro) este un sistem de evaluare a restaurantelor de către George Butunoiu şi alţi evaluatori independenţi, de prezentare şi de autoprezentare a restaurantelor, lansat în martie 2017. Lista Restocracy include 200 cele mai bune restaurante din Bucureşti.

Informaţii suplimentare: Daniel Căţoi, 0729.997.268, redactia@restocracy.ro

Notă: articolul integral sau părţi ale acestuia pot fi preluate direct de pe acest site fără o notificare prealabilă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite