Centrul Capitalei şi zonele cu potenţial de risc infracţional, sub monitorizare video în noaptea de Înviere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliția Locală a Municipiului București (PLMB) va dubla, începând de astăzi , numărul echipajelor de ordine publică – măsură ce urmărește asigurarea liniștii și ordinii publice în Capitală, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Totodată, în noaptea de Înviere, centrul Capitalei dar și anumite zone cu potențial de risc infracțional, se vor afla, în permanență, sub monitorizare video pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Zona Patriarhiei, a Centrului Istoric și a bisericilor din centrul Capitalei vor fi supravegheate, prin patrulări ale echipajelor PLMB.

Mai mult, patrulele de ordine publică dar și cele ale Serviciului Intervenții vor mai avea în atenție, în perioada Sărbătorilor Pascale, marile parcuri dar și zonele aglomerate din apropierea marilor magazine. Totodată, polițiștii locali din cadrul PLMB au efectuat, încă de la începutul acestei săptămâni, acțiuni speciale în mai multe piețe ale Capitalei, în vederea combaterii comerțului ambulant stradal neautorizat.

Efectivele Poliției Locale a Municipiului București vor mai asigura ordinea publică și la acțiunile organizate, în această perioadă, de către Primăria Capitalei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite