CGMB a aprobat rectificarea bugetară. Nicuşor Dan: Am alocat 80 de milioane de lei pentru subvenţia la termoficare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan FOTO Inquam Photos / George Călin
Nicuşor Dan FOTO Inquam Photos / George Călin

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, luni, proiectele referitoare la rectificarea bugetului municipalităţii pe acest an, care prevede inclusiv majorarea fondurilor pentru subvenţii la termoficare cu 80 de milioane de lei.

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a precizat că prin această rectificare sunt rezolvate mai multe chestiuni care ţin de realizarea unor investiţii importante.

„Proiectul de rectificare prevede majorări cu câte aproximativ 95 de milioane de lei a veniturilor, respectiv cheltuielilor bugetului local, care ajung astfel la peste 6,4 miliarde de lei fiecare”, conform Agerpres

Potrivit proiectului, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energie termică cresc cu 80 de milioane de lei, ajungând la aproape 1,4 miliarde de lei. 

Documentul mai prevede, printre altele, o majorare a sumei prevăzută pentru Administraţia Străzilor cu aproape 17 milioane de lei, ajungându-se la 152,4 milioane de lei, şi tăieri de aproximativ 8,7 milioane de lei de la Transporturi, bugetul alocat pentru acest capitol devenind 1.454.235.000 de lei. 

Consiliul General a respins în şedinţa precedentă, care a avut loc pe 29 iulie, un proiect de rectificare bugetară propus de Nicuşor Dan. Viceprimarul Stelian Bujduveanu atrăgea atenţia atunci că există riscul popririi conturilor municipalităţii, dacă nu se plăteşte rata restantă la termoficare. 

Cel de-al doilea proiect de hotărâre, care vizează transmiterea din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a parcajului suprateran exterior de sub Pasajul Basarab pentru lucrări de mentenanţă şi întreţinere, a fost adoptat cu 29 de voturi "pentru" şi două abţineri. 

CGMB a respins în şedinţa precedentă şi acest proiect de hotărâre, iar primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a făcut apel la locuitorii din zona Nicolae Titulescu - Banu Manta să o susţină în demersul de deschidere a parcării de sub Pasajul Basarab, închisă de mai mult de 10 ani.

„Prin rectificarea de buget aprobată astăzi de Consiliului General al Municipiului Bucureşti rezolvăm mai multe chestiuni care ţin de realizarea unor investiţii importante, dar şi de acoperirea unor cheltuieli la servicii care s-au majorat în ultimele luni”,a scris Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, potrivit edilului Capitalei:

-S-a făcut o reactualizare a preţurilor pentru a putea finaliza achiziţia a 100 de troleibuze, pentru reabilitarea liniilor de tramvai şi pentru semaforizarea inteligent.

-S-au inclus sumele necesare pentru achiziţia serviciilor de consultanţă şi asistenţă tehnică în vederea obţinerii acordului de mediu pentru SIDU (strategia integrată de dezvoltare urbană), astfel încât Municipalitatea să poată accesa fonduri europene. 

-S-au alocat 80 de milioane de lei pentru subvenţia la termoficare, sumele fiind necesare deoarece facturile la energia termică sunt mai mari decât previziunile de la începutul anului.

- S-au alocat 17 milioane de lei în plus pentru reparaţiile străzilor, trotuarelor şi realizarea marcajelor, dar şi pentru iluminat public. 

- S-au prevăzut fonduri pentru repararea softului Bibliotecii Metropolitane Bucureşti care permite accesarea colecţiilor de cărţi în format digital.

- S-au alocat 170.000 de lei pentru achiziţionarea arhivei “Camil Petrescu”, pentru Muzeul Naţional al Literaturii Române. „Este vorba de sute de scrisori primite de la Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu sau Mihail Sebastian, mii de pagini de manuscrise şi dactilograme corectate ale romanelor, pieselor de teatru şi operelor filosofice ale scriitorului, precum şi diverse obiecte personale”, a explicat Nicuşor Dan.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite