Cinci „parlamentari cosmici” la Muzeul Militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri s-au împlinit 30 de ani de la memorabilul zbor în Cosmos al echipajului format din  Dumitru-Dorin Prunariu şi Leonid Popov în misiunea Soiuz-40. Capsula şi costumul singurului astronaut român sunt expuse la muzeu. Rusul Leonid Popov, americanul Rusty Schweickart, austriacul Franz Viehbock şi bulgarul Aleksandr Aleksandrov au fost alături de prietenul lor român la aniversare.

Întâlnirea publicului cu cei cinci „extratereştri”, aşa cum i-a numit Alexandru Mironov, a fost organizată de Adevărul Holding în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”.

„Îi aveţi în faţa voastră pe oamenii care au pornit maşinăria timpului. Consideraţi-i primii cinci extratereştri pe care-i vedeţi, dintre cei 522 cosmonauţi care zboară acum în spaţiu. Sunt oameni iubiţi la ei acasă şi respectaţi în toată lumea”, i-a prezentat Alexandru Mironov, senior editor la revista „Ştiinţă şi Tehnică”, pe cei mai speciali dintre vizitatorii muzeului.

Leonid Popov şi Dumitru Prunariu

image

Cei care au ajuns acolo unde visele se opresc au povestit bucureştenilor cum s-au simţit prima dată în spaţiu, care au fost problemele lor şi ce ne rezervă viitorul din punct de vedere al cosmonauticii.

„Din şapte miliarde de locuitori ai planetei, foarte mulţi au dispărut în misiuni şi procentul celor care zboară în prezent e din ce în ce mai mic. Trebuie spus că în lume există doi americani care au ieşit în spaţiu de şapte ori, şase ruşi de şase ori, mai mulţi de cinci ori, iar noi am zburat o singură dată. Prietenul meu, Popov, a zburat de trei ori”, a precizat Dumitru-Dorin Prunariu. Zborul românului a aşezat România pe poziţia a 11-a în topul ţărilor care au avut propriul cosmonaut. „Ceea ce a făcut Dorin acum 30 de ani a fost important pentru că a deschis drumul României către spaţiu. Este inspirator şi în acelaşi timp educativ pentru copii ceea ce a făcut el”, au fost vorbele lui Franz Viehbock, primul astronaut al Austriei.

„Bună ziua, tereştri români!”

Americanul Rusty Schweickart şi-a început povestirea cu salutul “Bună ziua, tereştri români! Salutări din America!” şi l-a felicitat pe Dumitru Prunariu că a supravieţuit 30 de ani zborului. „Ce am făcut noi în spaţiu înseamnă foarte puţin în comparaţie cu ce va face generaţia tânără în viitor”, a spus încrezător cosmonautul.

„Ce ştiţi de extratereştri?”, a fost una dintre întrebările din public, la care Dumitru Prunariu a răspuns fără ezitare: „Nimic!”. Un copil a insistat: „De ce se evită întrebarea?”. „Nu se evită, dar noi nu am întâlnit extratereştri, nu am văzut”, a răspuns jovial cosmonautul. Cei cinci au lămurit cu această ocazie şi problema constituirii unui Guvern planetar şi a impactului planetei noastre cu un asteroid: „Greu de prevăzut un Guvern, în condiţiile în care nici statele europene nu se înţeleg prea bine deşi au constituit o uniune, iar ameninţarea reală a unui asteroid reprezintă un motiv serios să ne unească mai mult naţiunile”, a răspuns întrebărilor Dumitru Prunariu.

O doamnă din public a vrut să ştie dacă Neil Armstrong chiar a păşit pe Lună, având în vedere că există această controversă. „Dacă americanii nu ar fi ajuns pe Lună, primii care ar fi ţipat ar fi fost ruşii”, a venit răspunsul. „Noi vă spunem că am ajuns, iar dacă nu ne credeţi, vă invităm”, a spus şi Rusty Schweickart.

Cele mai spectaculoase experimente realizate de astronauţi în spaţiu au fost aflate de bucureşteni la întâlnirea de ieri. „Pe Pământ nu puteţi obţine un amestec omogen între apă şi ulei, dar în cosmos, da”, a spus Leonid Popov. „Când zburam deasupra Austriei am realizat fotografii cu aparate dotate cu filtre speciale, iar după aceste imagini experţii au colectat date privind poluarea”, a spus Franz Viehbock.

Mai rari decât miliardarii

Adevărul Holding a primit, vineri, vizita celor cinci pionieri ai cosmosului. Ei au fost întâmpinaţi de Peter L. Imre, directorul general. „Mi s-a îndeplinit un vis. A fost cea mai interesantă zi din viaţa mea să pot să vorbesc ca un copil cu aceşti oameni. Sunt mai rari decât miliardarii. Şi ca atare trebuie să-l preţuim pe singurul român care a zburat în spaţiu pentru că e unul şi nu se prevede un altul prea curând”, a declarat Peter L. Imre. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite