Colecta pentru Catedrala Neamului începe după Paşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patriarhia Română grăbeşte lucrările de construire a Catedralei Neamului, cel mai mare proiect al Bisericii Ortodoxe Române, care a fost evaluat, în faza la roşu, la 110 milioane de euro.

„De anul trecut şi până în prezent, din donaţiile credincioşilor s-au strâns peste un milion de lei“, a declarat părintele Ciprian Câmpineanul, secretarul Sfântului Sinod.

Citiţi şi:

Catedrala Mântuirii Neamului va schimba definitiv aspectul centrului Bucureştiului. În bine sau nu ?

Aceştia se adaugă celor zece milioane de lei acordate recent de Guvernul României, sumă despre care înalţii ierarhi spun că reprezintă doar 5% din cea necesară pentru lucrările din 2011.

Ca să mai strângă fonduri, în ultima şedinţă a Sfântului Sinod s-a luat decizia organizării unei colecte de fonduri de la enoriaşii din toată ţara, dar şi din străinătate.

Din calculele făcute de Sinod, s-ar strânge o sumă frumuşică dacă în jur de trei milioane de români ar da câte zece euro pentru acest proiect. Totul a fost pus la punct, astfel că, după sărbătoarea Sfintelor Paşti, din 24 aprilie, va începe colecta naţională.

Credincioşii sunt avertizaţi de feţele bisericeşti să nu cadă în capcana eventualilor impostori. „Donaţiile vor putea fi făcute doar la parohii, mănăstiri şi schituri şi doar clericilor angajaţi. Patriarhia nu împuterniceşte pe nimeni să strângă banii pe străzi sau pe la uşile enoriaşilor”, a mai spus părintele  Câmpineanul.

Chitanţă la fiecare donaţie

Donatorii vor primi o chitanţă, iar dacă sunt de acord, numele lor va fi trecut în pomelnicul online deschis pentru acest proiect.

Periodic, prin forurile bisericeşti superioare, preoţii vor da socoteală pentru sumele adunate de la credincioşi.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite