Copacii din Cişmigiu, „dezbrăcaţi“ de haine după câteva minute. Haine donate pentru nevoiaşi stau în cutii de carton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva zile, bucureştenii vin în Parcul Cişmigiu din Capitală pentru „a îmbrăca“ un copac în cadrul unei campanii sociale care a avut loc, de-a lungul vremii, şi în alte locuri ale lumii.

Parcul Cişmigiu din Bucureşti, unul dintre cele mai cunoscute din oraş, s-a transformat de câteva zile într-o atracţie principală pentru cei care şi-au dorit să facă o faptă bună şi să-i ajute pe oamenii fără adăpost care au cu adevărat nevoie de haine în această perioadă. Astfel, doritorii au venit şi au îmbrăcat copacii cu haine care ulterior au fost strânse într-o cutie, urmând ca toate donaţiile să ajungă la cei nevoiaşi.

Singura problemă, spun paznicii din parc, a fost că hainele nu prea au stat mult timp agăţate pe copacii din parc şi din acest motiv joi, la ora prânzului, nu mai erau haine pe niciun pom. „Ştiţi ce s-a întâmplat? Oamenii veneau aici, puneau haine pe copaci şi în urma lor venea cineva şi le lua, oamenii ăştia de pe străzi care n-au case. Acum sunt puse toate într-o cutie chiar la intrare ca să nu mai fie luate imediat de pe copaci“, explică paznicii din Parcul Cişmigiu. 

image

Cutia cu donaţii

Aşa se face că la intrarea în Parcul Cişmigiu, lângă celebrul chioşc de ziare, este o cutie enormă în care sunt depozitate zeci de articole vestimentare care aşteaptă să fie donate persoanelor nevoiaşe care au nevoie în aceste zile de haine mai groase. Zilele trecute, o mulţime de haine aşezate în pungi erau întinse pe zăpada din parc, însă organizatorii anunţau că au fost împărţite deja. 

image

Cei care vor să facă o donaţie pot merge în Parcul Cişmigiu să lase haine până duminică, 24 ianuarie, atunci când se va încheia evenimentul organizat de Samusocial din România. Articolele vestimentare care au fost strânse până acum au fost împărţite oamenilor fără adăpost care au trecut prin zonă şi celor aflaţi în Centrul Theodor Pallady.

  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite