Cristian Ghinea: Ce fel de Bucureşti vrem pe Facebook
Ca bucureştean trăitor în centru şi fost susţinător al campaniei lui Nicuşor Dan, căpătasem o atitudine aproape automată pro-patrimoniu cînd venea vorba de treburile oraşului. Între timp m-am mai relaxat pe tema asta. Un oraş trebuie să fie şi viu, pe lîngă frumos. Mi-a atras atenţia o dezbatere bună, desfăşurată pe contul de Facebook al lui Şerban (Shere) Marinescu.
Cititorii constanţi ai acestei rubrici îl ştiu, este arhitectul care l-a denunţat la DNA pe primarul din Rîmnicu Vîlcea, am făcut un interviu cu el aici. Şerban susţine cîteva idei care te pun pe gînduri, chiar dacă vin să contrazică nişte atitudini deja formate. De pildă, că centrul Bucureştiului este prea puţin populat. Dezbaterea pleacă de la cazul galeriei comerciale de lîngă Palatul Ştirbei – un proiect aflat în dezbatere publică, ce a născut tot pe Facebook o mişcare de protest (ce se opune aprobării proiectului, acuzînd că apare un nou mall inutil într-un loc istoric). Încerc deci, săptămîna asta, să import în revistă o dezbatere de pe Facebook, ceea ce nu e deloc uşor. Cele cîteva comentarii culese sînt o mică parte, postarea a stîrnit patimi. Am îndreptat pe alocuri stilul prea oral.
Şerban (Shere) Marinescu (4 august, pe pagina proprie de Facebook):
„Cîteva observaţii despre construcţia din spatele Palatului Ştirbei:
1) Bucureştiul nu are un centru aglomerat, în general în spatele fronturilor mai înalte sînt case. Un oraş, ca să fie sustenabil economic (şi nu numai), are nevoie de o anumită densitate. Centrul Bucureştiului este mult sub densitatea optimă şi are deci nevoie de densificare.
2) Construcţiile noi nu aduc trafic rutier neapărat, parcările aduc trafic rutier. În Bucureşti există o tîmpită hotărîre a Consiliului General care cere ca toate clădirile noi să aibă un număr normat de parcări «necesare». Hotărîrea asta a fost dată în anii 2000 ca să rezolve problema parcărilor, dar nu face decît să creeze trafic. Parcările nu sînt necesare, se pot face clădiri de birouri sau magazine fără parcări (coroborat cu investiţii în transportul public şi amenzi pentru parcatul aiurea pe străzi). Cel mai simplu lucru de făcut ar fi ca Primăria să renunţe la a mai cere atîtea parcări.
3) Nu orice galerie comercială e mall. Mall-ul este un spaţiu aparte, o lume închisă care oferă toate funcţiunile unui oraş într-o cutie. Ca să fie mall trebuie să aibă restaurante, cinema, fitness, orice care să te ţină închis cît mai mult timp înăuntru. Mall-urile sug viaţa urbană din jurul lor înăuntru şi creează deşerturi împrejur. De-aia nu ne plac, pentru că înlocuiesc oraşul real cu mici Dubai-uri la cutie. Este absolut normal să ai în centrul oraşului galerii comerciale.
4) Ar fi preferabil să separăm ilegalităţile (ce să comentezi la ilegalităţi?) de discuţia despre oportunitate. Nu poţi să combini în acelaşi protest încălcarea legii cu părerile fiecăruia despre cît de frumos sau urît e ceva.
5) Betonul, sticla, metalul sînt materiale de construcţie şi nu au valoare etică. «Monştrii din beton şi sticlă» nu sînt monştri pentru că sînt din beton şi sticlă, ci din cauza a ce facem cu betonul şi sticla. Ca la termopan. Toate geamurile în ziua de azi sînt termopan, nu poţi să fii împotriva sticlei termoizolante, cel mult pot să nu îţi placă tîmplăriile ieftine şi proaste.
6) Există, evident, o respingere faţă de construcţii noi, e un mecanism psihologic normal, dar asta nu înseamnă că toate sînt oribile, hidoase, monstruoase, doamne-ce-le-mai-trece-şi-la-ăştia-prin-cap-nu-se-poate-aşa-ceva. Ar fi mai bine să evităm indignarea morală cînd e vorba de imobiliare. Există legi, regulamente, poliţie, tribunal, dar şi proteste civice rezonabile împotriva unor planuri de dezvoltare urbană. Doar că protestele acestea ar trebui să fie îndreptate împotriva decidenţilor din administraţie şi nu împotriva investitorilor (sau arhitecţilor).
● Reacţii la postarea iniţială:
Dragoş Frăţilă: „Cum te încăpăţînezi să răspunzi raţional unor reacţii iraţionale venite de la oameni care abia aşteaptă să se ultragieze. Zici că se face un mall de 400 de metri înălţime din oase de pisicuţe, construit de copii orfani care sînt hrăniţi cu supă de cai «sălbatici» de la Letea de către Roşia Montană Gold Corporation, nu o clădire OK.“
Cătălin Drulă: „Ce m-a lovit cel mai tare din argumentaţia ta este că Bucureştiul are nevoie (în zona centrală) de densificare, căci altfel n-ar fi sustenabil, şi apoi exemplele sadice din comentarii cu Manhattan şi nu-ştiu-ce alte metropole în care stau oamenii unii peste alţii. Dar San Francisco ce are, dar Bruxelles, dar Amsterdam?… E Bucureştiul mai puţin dens? În general, e ultradensificat pînă la sufocare în cartierele-dormitor, ce-are dacă măcar centrul e la nişte dimensiuni mai umane?! Pînă la urmă, ce e rău dacă rămîne boschetul ăla umbros de oţetari la Eden (nota C.G.: terasă care ar fi desfiinţată prin construcţia noului proiect) şi oameni care beau o bere în aer liber? Sigur, trecînd complet peste discuţia etică-legală, adică nu prea îmi e clar că putem impune noi unui proprietar să ţină boschetul doar pentru că îmi place mie. Dar de plăcut îmi place mai degrabă decît o clădire acolo. E o ruşine să recunosc?“
Dan Dinoiu: „Domnule Drulă, pe lîngă faptul că Bucureştiul nu este decît la jumătatea densităţii Parisului sau Bruxelles-ului, împrăştierea actuală a oraşului a dus – şi duce, inevitabil – la catastrofă: avem un oraş de cîteva ori mai întins decît Parisul, ca suprafaţă, dar cu condiţii de viaţă specifice periferiei premoderne. În timp ce imensa majoritate a dotărilor culturale şi sociale, atîtea cîte sînt, se află în centru, în oraşul vechi, partea cea mai importantă a populaţiei trăieşte în afară, în oraşul nou şi în zona de împrăştiere din jurul lui, de multe ori în condiţii mizerabile. De la cartierul Ferentari la blocurile de lîngă Decathlon Militari, şi de la cei mai săraci concetăţeni ai noştri şi pînă la tinerii IT-işti cu venituri de 5000+/lună, ei trăiesc fără transport public decent, fără cultură, fără intensitate urbană. Trăiesc pe cîmp, în blocuri mizere sau în cartiere de case prăpădite în care singura bucurie e verdeaţa. Integrarea lor în viaţa oraşului, din punct de vedere cultural, social, infrastructural, este practic imposibilă pe o suprafaţă atît de mare. Asta e urmarea opiniei tîmpe, veche de 100 de ani, conform căreia casele P+1 sînt bune, iar blocul e rău. Densificarea centrului, de care vorbeşte Shere, începută în anii interbelici, permite unei importante părţi a corpului social, cel mai activ economic, cel mai cultivat, să trăiască într-o zonă unde poate fi asigurată uşor intensitatea necesară unui oraş (…). Ideea asta cu casele bune şi blocurile rele a existat şi în anii ’20. În concluzie, au făcut cîteva cartiere sistematizate, probabil pentru cîteva sute/mii de familii. Problema a fost că între 1920 şi 1940 au venit în Bucureşti 1.000.000 de oameni, care s-au adăpostit cum au putut, în lipsa unei soluţii decente oferite de burghejii locali… a trebuit să vină comuniştii ca să rezolve problema.“
Radu Ghelmez: „Shere, argumentele tale sînt pertinente, dar, după cum vezi şi tu, nu conving pe aproape nimeni pentru că nu ating decît tangenţial cauza de substanţă a rezistenţei urbane. Problema principală este neîncrederea oamenilor activi social în abilitatea administraţiei de a gestiona oraşul conform cu o viziune cît de cît modernă. Confruntaţi cu birocraţi şpăgari, cu abuzuri evidente, cu o comunicare inexistentă, cu absurdul cotidian generat de toate tîmpeniile de proiecte făcute de toţi distruşii ce ne-au fost primari, am ajuns să preferăm să nu se mai facă nimic. E cam ca în cazul minelor. Ştim că se pot exploata zăcămintele noastre în siguranţă, dar nu avem încredere în autorităţi să aplice regulile existente şi preferăm să nu se mineze nimic, în aşteptarea unui viitor improbabil în care vom fi conduşi de oamenii pe care credem noi că îi merităm. Incapabili să cîştigăm războiul şi să dăm un primar pe gustul nostru, am intrat într-o fază de gherilă în care luptăm casă cu casă şi mall cu mall, fără prea mult succes sau speranţă. De aici şi apetenţa noastră pentru dezvoltările astea aparent spontane, gen mizeria de centru vechi sau «delta» din Văcăreşti, care, aşa haotice şi murdare cum sînt, sînt îmbrăţişate cum n-o să fie îmbrăţişat vreodată nimic din ce e semnat de oamenii lui Oprescu.“
● Adăugare a lui Şerban Marinescu la postarea originală (după mai multe schimburi de comentarii cu alte persoane, dintre care doar cîteva au fost selectate mai sus).
„Despre densitate: există cifre, sigur, se calculează cît costă oraşul supra cîte taxe se plătesc. E foarte ineficient, şi deci scump, să ai un oraş rarefiat. Un urbanist mai deştept ca mine spunea că densitatea sustenabilă pentru Bucureşti ar fi la CUT 3. CUT este coeficientul de utilizare al terenului, adică exact densitatea. Grosso modo, CUT 3 are o clădire P+3-4. Centrul Bucureştiului pe medie e departe de aşa ceva.
Asta nu înseamnă că trebuie să densificăm otova, peste tot la fel. Poţi să ai zone protejate cu case pe care să le conservi în CUT din ăla mic, dar asta înseamnă să găseşti alte zone în centru unde să permiţi CUT mai mare de trei, astfel încît pe medie să ieşi bine. Iar asta presupune un pic de viziune în planificarea urbană, ceea ce Bucureştiului sigur că îi lipseşte aproape complet. Noi ne certăm pe fiecare teren ca şi cînd ar fi primul şi ultimul şi toată soarta oraşului ar sta în terenul ăla...
Citiţi continuarea articolului şi comentaţi pe dilemaveche.ro.
Articol semnat de Cristian Ghinea (pagina de Facebook).
Se încarcă comentariile...
