Crosul Generaţiilor, în Sectorul 2. Peste 2.000 de persoane între 7 şi 70 de ani vor participa la competiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a şasea ediţie a ”Crosului Generaţiilor”, organizat de Primăria Sectorului 2, va avea loc sâmbătă, 8 iunie, ocazie cu care peste 2.000 de persoane ”de toate vârstele, de la 7 la peste 70 de ani” vor alerga pentru a primi ”premii substanţiale”, anunţă administraţia locală. Competiţia începe la ora 10.30 în zona Stadionului Naţional ”Lia Manoliu”.

Astfel, potrivit administraţiei locale, întrecerea sportivă va avea loc sâmbătă, 8 iunie, de la ora 10.30, în zona Stadionului Naţional „Lia Manoliu” – în faţa sălii de atletism de pe strada Maior Coravu Ion.

Aflat la cea de-a şasea ediţie, „Crosul Generaţiilor” este o competiţie de masă ce are scopul de a încuraja mişcarea în aer liber şi menţinerea sănătăţii printr-o cât mai bogată şi variată activitate sportivă.

”În cadrul unei festivităţi care va avea loc la finalul competiţiei sportive, primii cinci finalişti  de la fiecare categorie de vârstă vor fi premiaţi de primarul Neculai Onţanu cu o serie de premii substanţiale”, se anunţă într-un comunicat al Primăriei Sectorului 2.

La întrecerea de sâmbătă, 8 iunie, sunt aşteptate peste 2000 de persoane din Bucureşti şi din provincie, multe dintre acestea având experienţa primelor ediţii când au avut şansa să plece acasă cu multe premii puse la bătaie de organizatori, motiv pentru care şi-au anunţat deja participarea şi în acest an. Concursul se va desfăşura pe opt categorii de vârstă, după cum urmează:

  • 7- 8 ani,
  • 9 - 10 ani,
  • 11-14 ani,
  • 15 - 25 ani,
  • 26 - 35 ani,
  • 36 - 50 ani,
  • 51 - 65 ani,
  • peste 65 de ani  


Înscrierile participanţilor la cros se fac de la ora 09.00 în faţa Sălii de Atletism, iar traseul competiţiei a fost stabilit să se desfăşoare după cum urmează: sala de atletism a Complexului Naţional „Lia Manoliu”, strada Maior Coravu, parcul „Naţional” (aleea principală), bulevardul Basarabia (trotuar), aleea Belvedere.

Pe aceeaşi temă:

Tot oraşul, în mişcare la Ziua Sportului. Organizatorii pun la bătaie premii ultimul răcnet

FOTO Deputatul PSD, Daniel Florea, la start la Ziua Sportului. Parlamentarul a concurat la crosul de 3 kilometri

Crosul Concordia „Sus inimile!” a ajuns la a III-a ediţie. Sute de tineri vor alerga duminică pe bulevardul din Ploieşti

FOTO Traficul din Capitală, restricţionat din cauza crosurilor: principalele bulevarde nu vor putea fi circulate

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite