De ce este noaptea cerul galben în cartierul Titan: bucureştenii vorbesc despre semne bizare care prevestesc cutremure

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cerul de deasupra stadionului este galben noaptea FOTO Cristina Răduţă
Cerul de deasupra stadionului este galben noaptea FOTO Cristina Răduţă

De câteva zile, bucureştenii care locuiesc în zona stadionului Arena Naţională pot observa pe cer, noaptea, o pată uriaşă galbenă. Pe reţelele de socializare a început o adevărată isterie cu privire la provenienţa luminii.

Cerul de deasupra stadionului Arena Naţională arată diferit de câteva zile, iar cei mai mulţi oameni care locuiesc în zonă au început să-şi pună întrebări în legătură cu lumina galbenă care poate fi observată noaptea pe cer. Foarte mulţi au postat imagini pe Facebook şi au început adevărate dezbateri pe marginea provenienţei luminii, iar unii spun că ar fi vorba despre semne care prevestesc cutremure, cu atât mai mult cu cât duminică a avut loc cel mai puternic cutremur din ultimii zece ani din România. 

Dar explicaţia este cât se poate de simplă. Luna trecută, pe Arena Naţională au fost instalate dispozitive care ajută la îmbunătăţirea stării gazonului şi lumina produsă de acestea se poate observa cu uşurinţă în apropierea stadionului. 

Lămpi UV pentru creşterea gazonului

Din noile dotări ale Arenei Naţionale fac parte sisteme performante pentru întreţinerea gazonului. Printre acestea se numără sisteme pentru aerare, irigare, fertilizare şi drenare activă, după cum precizează reprezentanţii municipalităţii. De asemenea, Arena Naţională are şi un sistem de insoliere artificial pentru stimularea fotosintezei (lămpi UV care sporesc creşterea gazonului), precum şi o nouă zonă dedicată pepinierei de gazon. Se pare că lumina din apropierea stadionului ar fi produsă de lămpile UV. 

arena nationala foto pmb
arena nationala foto pmb

900 de mii de euro

În ceea ce priveşte costurile acestor investitii, reprezentanţii municipalităţii au explicat că aceste îmbunătăţiri, inclusiv mentenanţa la toate sistemele din stadion (sistem de iluminat, sistem de monitorizare video, circuit TV, sistem de încălzire a gazonului, sistem audio, sistem de climatizare stadion, schimbare gazon, întreţinere cub video) au costat în jur de 900 de mii de euro şi sunt incluse în contractul de mentenanţă multianuală. Aceste echipamente fac parte din pregătirile pentru desfăşurarea meciurilor găzduite de Bucureşti în anul 2020, cu ocazia meciurilor din Campionatul European.

Pe aceeaşi temă: 

Arena Naţională a fost modernizată. Cum a ajuns gazonul plin cu „muşuroaie de cârtiţă“ să fie tuns la două zile

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite