Decăderea Sărindarului

Restaurarea edificiului religios, ctitorit în 1652 de către familia Cocorăşti, având hramul Adormirea Maicii Domnului, dar fiind cunoscut sub numele de Sărindar, s-a dovedit a fi una dintre cele mai dezastruoase intervenţii din a doua jumătate a secolului al XIX, ducând, în cele di urmă la degradarea şi demolarea lui.

După cutremurele din prima jumătate a secolului al XIX-lea, Mănăstirea Sărindar a fost refăcută din iniţiativă privată – sub patronajul familiei Ghica – aspectul ei cu o turlă centrală şi patru laterale fiindu-ne cunoscut din câteva ilustraţii din 1856. Afectată de perioadele de ocupaţii străine, de plecarea din ţară a prinţului Alexandru Ghica şi de secularizarea averilor mănăstireşti, dar mai ales de solul mlăştinos din preajma Grădinii Cişmigiului, edificiul religios ajunge în anii '60 într-o stare avansată de ruină, fiind propuse mai multe intervenţii urgente.

În calitate de arhitect la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice Gaetan A. Burelly trebuie să se ocupe şi de demolări de ziduri. În martie 1860 se solicită măsuri pentru demolarea clopotniţei cu orologiu şi a unor ziduri vechi ale Mănăstirii Sărindar pentru că deranjau trecătorii de pe strada Mogoşoaiei; urmează petiţiile egumenului care se împotriveşte municipalităţii, dar în 1863 se hotărăşte împrejmuirea cu grilaj de fier înspre Podul Mogoşoaiei şi o mai mare deschidere spre faţada bisericii.

La solicitarea lui Burelly se vor recupera acoperişurile de tinichea albă de pe paraclis, clopotniţă, clădiri şi olanele de pe alte construcţii, în valoare de 1951,77 lei.

Arhitectul Johann Schlatter revizuieşte în 1862 planul egumenului pentru reconstrucţia bisericii Sărindar, constatând informaţii incomplete referitoare la zidurile vechi ce urmau a fi păstrate şi cele noi care urmau a fi construite; avertiza asupra greutăţii cupolei şi a ciubucelor principale. De asemenea, respinge devizul total de 135100 lei, de altfel foarte mare, ca fiind nedetaliat pe categoriile de cheltuieli.

Mai mulţi proprietari din vecinătatea edificiului religios reclamă în aprilie 1864 băltirea apelor şi inundarea curţilor creându-se un focar de infecţie în zonă, punând paguba pe seama Sărindarului. Burelly aminteşte de existenţa unui şanţ colector al apelor spre Dâmboviţa care fusese astupat de prinţul Miloş Obrenovici – când acesta îşi înălţase curtea cu pământ - şi care produsese blocajul scurgerii apelor şi pentru vecini.

În februarie 1865 Carol Benisch întocmeşte devizul reparaţiilor şi înlocuirii învelitoarei, în valoare de 1182 lei.

În septembrie 1866 arhitectul Burelly prezenta următorul raport privind urgenţa lucrărilor:

„Domnule Ministru

Spre îndeplinirea coprinderi adresei Dvoastre N. 4675 respectuos viu a vă arăta că mergându la Biserica Sărindari am găsit că şi dânsa este redusă la aceiaşi proastă stare ca mai toate celle-lalte vechi biserici de prin Capitală care au fost neglijate, ba cu osebire încă pot declara că această biserică nu numai că are şi dînsa neconstestabilă trebuinţă de o radicală restauraţiune, dar încă reclamă a i se face multe şi însemnate transformaţiuni la turnurile, corniciurile, acoperămintele, etc. ca să poată fi înălţată la gradul renumelui său, pentru că Ea se află în Centrul Capitalei, situată în facia Stradei Mogoşoi şi care este una din primele strade a le Capitalei.

Considerându însă că timpul presente este inoportună spre a se întreprinde ast-fel de întine şi costisitoare lucrări, m' amu mărginit pentru acumu a face unu Devisu Economicu pentru o provisorie reparaţie şi numai pentru cât să atingu de Acoperamântul biserici propriu zisu refăcîndu cu table noi părţile ne-reparabile, repararea părţilor reparabile, repararea şi reînoirea în parte a zghiaburilor şi ţevi, boirea cu coloră roşie şi uleiu tablele noi şi părţile acoperământului reparat, , iar restaurarea generală, transformarea turnurilor, etc. să se amîne pentru Vara Viitoare (...)” Cum nu se găsesc fonduri speciale pentru începerea lucrărilor, situaţia tergiversează şi în 1867. Burelly trebuie să pregătească şi devizul pentru înlocuirea zidului de incintă, cel vechi nemaiputând fi restaurat. Proiectul zidului amintit de Burelly nu se mai păstrează la dosar. Cu această ocazie el sfătuieşte ministerul să ia în calcul şi înfrumuseţarea locului întrucât deschiderea Bulevardului Academiei - pregătită de Ministerul Lucrărilor Publice şi Comuna Bucureşti - asigura dezvoltarea oraşului în acea direcţie. Amânarea trasării noului bulevard influenţează negativ şi amenajarea locurilor Sărindarului, care inevitabil erau expropriate în interes public.

Primăria Bucureşti somează Ministerului Cultelor să niveleze terenul dinspre strada Brezoianu, care permitea băltirea apelor şi devenea o sursă de infectare şi murdărire a vecinătăţilor. (Sursa: A.N.R.-A.N.I.C., fond M.A.D.-Bunuri mici, dosar 728/1867)

Se mai păstrează planul bazilical, semnat în 1868 de arhitectul desenator Anton Standacher şi câteva fotografii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (post 1872) care ne permit să observăm transformarea radicală, în stil occidental. În august licitaţia este adjudecată în favoarea antreprenorului Iosef Leibu Braumstein, pentru suma de 940 lei.

Burelly este desemnat cu elaborarea raportului şi proiectului de restaurare, prezentându-l în 1869. Cu această ocazie el sfătuia asupra: „(...) Socotesc, Domnule Ministre, că este indispensabilă a se restaura biserica radicalmente, cu care ocasiune să se facă şi acelle transformaţiuni necessarie prin adăugări de lucrări nouă încâtu să dobîndiască şi uă faciadă ce i s'ar da spre strata Mogoşoia, construindu-se de uă parte şi de alta doue turnuleţe zidite, în care s'ar aşeza şi Clopotele suprimîndu pe celle mici d' assupra bisericii, reconstituinduse turnurile centrale numite allu Pantocratorului, a se face ferestre noue, celle vechi fiindu cu deservirşire putrezite, construindu şi uă faciada noue spre apusu în forma de portalu în raportu cu characterulu şi importanţa Monumentului de care e vorba, şi care după câte se scie are unu venitu annuale de peste 30000 galbeni pre lângă acesta ar urma ca în facia stratei Mogoşoia să se facă şi unu soclu ziditu pre care se va aşeza unu grilagiu de feru, făcânduse şi doue porţi totu de feru (cu aceasta ocasiune se va putea întrebuinţa pre câtu va adjunge, grilele de ferru ce suntu în reserva şi care suntu ca acellea ce s'au întrebuinţatu la biserica Stavropoleos). (...)” Planurile prezentate de el nu se mai păstrează azi la dosar. (Sursa: A.N.R.-A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 577/1862)Lucrările reparaţiilor şi extinderii iniţiate de Burelly în 1869-1870 au fost finalizate în 1872, putându-se astăzi urmări toate etapele, în baza documentelor identificate în arhive. În august 1869 se adjudecă licitaţia în favoarea lui Johann Flucht/Pflught pentru suma de 100305 lei. Lucrările sunt din nou amânate pentru primăvara anului 1871 întrucât în septembrie 1869 antreprenorul face doar aprovizionarea cu materialele de construcţie. În martie 1870 apare un diferent cu vecinul Iancu Herdan, care cumpărase terenul din stânga Sărindarului de la Nicolae Băleanu (decedat între timp) şi strică zidul de împrejmuire, însuşindu-şi materialele. Aici se va ridica între 1867-1873, după planurile lui Alexandru Orăscu, Hotel Herdan redenumit în 1877 Hotel Bulevard.

Burelly constata că la 15 august 1870, când trebuiau finalizate lucrările, acestea nu erau nici pe jumătate terminate. Ulterior va mai pregăti un deviz pentru lucrări suplimentare în valoare de 24423, 07 lei. În decembrie 1870 Burelly avertiza asupra reluării oficierii slujbelor în biserica neterminată, apreciind că lucrările puteau fi terminate în mai 1871. Burelly pleacă în călătorie pe la mănăstirile din judeţul Olt şi amână recepţia lucrărilor până în decembrie 1871, dar mai lasă şi alte lucrări pentru aprilie 1872, mai ales că nu se rezolvase problema deschiderii bulevardului. (Sursa: Idem, dosar 785/1869)

În septembrie 1872 Burelly înmânează un nou raport din care deducem grija sa pentru mormintele din jurul bisericii:

„Terminându proiectulu primitu cu devizulu său în sumă de lei 104999,65 lei, pentru împrejmuirea terrenului din giurul biserici Sărindaru, cu unu grilaju de ferru, aşezatu pe socluri de peatră, porţile necessarie, pavarea în parte a curţii cu petre cuvine de granitu, plantaţiuni cu arbori, ziduri de sprijinire în partea de giosu din facia bisericei cu cuvenitele parapete etc. grăbescu cu totu respectu, Dle Ministru, a înainta acestu proectu dressatu în raportu cu posiţiunea zisei localităţi din centrulu oraşului şi quare reclamă incontestabilimente a fi înfrumuseţată şi dînsa.

Aceasta spre îndeplinirea şi a ordinului Dvoastre No. 9312.

Vă mai facu cunnoscutu, Dle Ministru, que în giurulu acestei biserici se afflă şi unu numeru însemnatu de monumente funebre particulare şi celle mai multe nu numai abandonate, dară însă ajunse în stare de ruină chiaru, am crezutu dar de a mea datorie de a Vă amminti despre această stare a zisselor monumente şi totu de-uă-dată a Vă ruga să bine-voiţi a face de a invita onorabilele familii de la quari depinzu acele monumente şi morminte să grăbească a le face nu numai restauraţiunile que reclamă, dar încă să şi le aşeze după nivelaţiunile que urmează să primească localitatea prin lucrările de înfrumuseţare que suntu a se effectua după proiectulu întocmitu, precumu şi de a le împrejmui cu grilajuri decorative de ferru etc., arătându-li-se că la casu contraru acele monumente se voru găsii forţamente suprimate prin essecutarea lucrăriloru proiectate de către Ministeriu.

Primiţi, Vă rogu, Dle Ministru, asigruarea de înaltă stimă şi a profundului respectu que vă conservu.

Şefulu-Architectu GABurelly”

În 1873 moare şi antreprenorul, supus german, rămânând ca epitropia averii copiilor săi minori (Carolina de 16 ani şi Sophia de 14 ani) să recupereze suma de 2400 franci din lucrările realizate; dulgherul Friedrich Toewe este ales tutore iar Burelly este mandatat de minister să rezolve situaţia sumei de rambursat, răspunzând pozitiv în data de 29 decembrie 1873.

Arhitectul Carol Benisch realizează la finalul lucrărilor planul de situaţie al Bisericii Sărindar, în vederea împrejmuirii locului; grilajul vechi de fier se depozitase la antreprenorul Czisper, care nu dorea să îl predea, pretinzând bani, iar ministerul îl desemnează în primăvara anului 1874 pe Burelly să meargă împreună cu Benisch să recupereze gardul. Este interesant că în 1866-1867 Burelly fusese trimis de minister să recupereze grilajul de fier de la Sfântul Gheorghe cel nou, pe care îl depozitase în curtea Mănăstirii Văcăreşti, de unde fusese apoi depus la mecanicul Czisper pentru reparaţii. În 1867 antreprenorul a reparat şi transportat 50 m din acel grilaj pentru împrejmuirea de la Stavropoleos.

Se impune şi o nouă racordare la arteră pentru a permite mijloacelor de transport să intre direct în curte. Benisch realiza împrejmuirea cu un grilaj de fier pe temelii de piatră. În plan putem observa şi biserica cu cei patru stâlpi laterali, un peron de acces pentru trăsuri şi casa preoţilor, singurele construcţii existente la acea dată din întregul complex mănăstiresc. (Sursa: A.N.R.-A.N.I.C., fond Planuri, jud. Ilfov, nr. 231) Benisch aminteşte în 24 ianuarie 1874 şi de planul peisagistic realizat de grădinarul Wilhelm Knechtel pentru curtea Sărindarului. Antreprenorul Vasile Streja va fi desemnat cu amplasarea grilajului curţii Sărindarului, sub supravegherea lui Carol Benisch. (Sursa: A.N.R.-A.N.I.C., fond M.A.D.-Ecarete, dosar 11/1874)

În 19 octombrie 1874 arhitectul Mihail Capuţineanu făcea recepţia lucrărilor de la Sărindar, constatând următoarele probleme: înfrumuseţarea edificiului prin mărirea ferestrelor şi o zidărie exterioară nouă, dar şi mărirea edificiului prin adăugarea portalului vestic şi a două turnuri (unul era clopotniţă). La data raportului său constata crăpături şi dezlipiri între zidăria veche şi cea nouă, demolarea arcurilor pentru lărgirea ferestrelor a provocat slăbirea pereţilor şi crăpături în zidărie precum şi dizlocarea turnurilor şi cedarea fundaţiilor din cauza terenului mlăştinos. Capuţineanu sfătuia ministerul să ceară coborârea clopotelor din turn pentru a uşura greutatea ce apăsa pe portalul dizlocat. În 1876-1878 arhitectul ministerului, D. Poenaru şi arhitectul-antreprenor Petre Tabai mai realizează unele intervenţii în zona „din vale” a curţii, afectate de inundaţii şi refac trotuarul şi zidul împrejmuitor. În 3 decembrie 1879 arhitectul ministerului, Alexandru Săvulescu, constata pagubele deja dezastruoase ale înclinării turnurilor, crăpăturile zidăriei, acoperişul stricat în mai multe locuri şi inundaţiile interioare. În 1881 situaţia de ruină şi abandon era deja avansată, curtea fiind plină de buruieni, murdării, iar mormintele fiind abandonate şi dislocate. În 1882 au început să cadă bucăţi din zidărie, ameninţând trecătorii de pe bulevardul Elisabeta. Atât Alexandru Săvulescu, Carol Enderle şi Mihai Capuţineanu în 1882 cât şi arhitectul Alexandru Orăscu într-un raport din 1883 afirmă imposibilitatea reparării edificiului. În 1884 se obţine şi acordul Mitropoliei şi al Primăriei (reprezentată de arhitect Grigore P. Cerkez) pentru dărâmarea edificiului religios. (Sursa: A.N.R.-A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 304/1876)

Construcţia a fost demolată în 1893, terenul fiind utilizat ulterior pentru ridicarea Cercului Militar.

„Gaetan A. Burelly, arhitect restaurator” este un proiect editorial al Asociaţiei Istoria Artei şi este finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România din „Timbrul Arhitecturii" 2017.