Dilema unui cetăţean lucid: eu cu cine votez? Cine este omul care şi-a ornat balconul cu această întrebare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine
Imagine

Un bucureştean şi-a prins de balcon, cu un furtun luminos, chinuitoarea întrebare a lui Caragiale: „Eu cu cine votez?“.

Mihai Tociu, un bucureştean din cartierul Militari, a ajuns vedetă online după ce şi-a ornat balconul de la etajul opt cu un mesaj ce pare mai valabil ca oricând, acum, la mai bine de 100 de ani de când a fost lansată chinuitoarea întrebare „Eu cu cine votez?“.

Mesajul, scris cu ajutorul unui furtun luminos, este adresat oamenilor de rând, explică Mihai Tociu, nicidecum politicienilor. „Ei trăiesc în sfera lor şi, în ultimii 22 de ani, au reuşit doar să facă pasul de la ridicol la penibil. Nu mă pot lăsa reprezentat de astfel de oameni“, spune, cu un ton totuşi optimist, bucureşteanul.

Îşi ştie candidaţii din colegiu foarte bine, a încercat să comunice cu ei prin petiţii, scrisori şi cereri de audienţe, însă, după cum spune el, „a avut doar onoarea să fie ignorat“. A încercat să intre şi în politică, acum patru ani, candidând pentru un post de independent în Senat, însă cu timpul şi-a dat seama că „politica înseamnă asocierea cu personaje dubioase de care, invariabil, ajunge să îţi fie ruşine că 'le cunoşti“.

Activist pentru cauze bune

Mihai Tociu spune cu ardoare că speranţa şi schimbarea vin din partea oamenilor obişnuiţi, de aceea a renunţat la visul unei cariere de politician şi se implică cât poate în activismul civic. Este coordonatorul asociaţiei „Toleranţă Zero“, managerul Fundaţiei „Romanian Children Appeal“ de aproape 20 de ani, şi omul din spatele mai multor acţiuni civice. Promovează sportul naţional, oina, dar şi sărbătoarea românească Dragobetele, luptă împotriva inechităţii sociale, a HIV şi a Valentine’s Day.

Despre votul de duminică spune sec că o să meargă doar să şi-l anuleze, ca mai de fiecare dată când a fost chemat la urne. „Starea de lehamite a românilor faţă de clasa politică a fost special creată de cei ce ne cerşesc voturile. Au avut un singur scop încă din 1990, acela de a se organiza în găşti, să se sindicalizeze pentru un profit cât mai mare. Toţi cei pe care i-am auzit incriminaţi n-au fost pedepsiţi“.

Mihai Tociu este convins că nu se va schimba nimic nici după aceste alegeri. Speră doar ca gestul său să îi facă pe cât mai mulţi să reflecteze la importanţa alegerilor pe care le facem, la ce înseamnă să fii român.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite