Eşti pasionat de antichităţi? Mâine se deschide prima ediţie din acest an a Antique Market

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima ediţie din acest an a târgului de antichităţi din Capitală va fi organizat între 29 martie şi 1 aprilie 2012. Pasionaţii de piese de mobilier şi decoraţiuni interioare, artă plastică, obiecte personale şi de colecţie sunt aşteptaţi la târg.

Târgul Antique Market, aflat la prima ediţie pe acest an, va fi organizat la Complexul Expoziţional Romexpo. Organizatorii îşi propun să creeze un loc de întâlnire atât al artiştilor cât şi al iubitorilor de artă şi al colecţionarilor.

Potrivit organizatorilor, piaţa colecţionarilor de antichităţi şi a celor care investesc în obiecte de artă şi de colecţie este în creştere, în jur de 5% dintre români fiind posesorii unor colecţii de obiecte valoroase mai vechi sau mai noi, de la timbre sau ilustrate la tablouri de patrimoniu.

Sunt vizaţi, astfel, toţi acei investitori, mici sau mari, care cred în această piaţă şi care vor să recunoască investiţia în obiecte de artă, în obiecte vechi de valoare, ca pe o oportunitate de afacere.

Începând de joi, 29 martie şi până la finalul săptămânii, peste 50 de expozanţi îşi vor da întâlnire cu iubitorii de artă şi obiecte de colecţie în Pavilionul A din cadrul Centrului Expoziţional Romexpo.

Târgul de antichităţi va fi vecin cu celelalte trei manifestări prezente la Romexpo, Construct Expo, târg internaţional de tehnologii, echipamente, utilaje şi materiale pentru construcţii, Ambient Expo, târg internaţional pentru decoraţiuni interioare, mobilier şi pisicine şi Expo Flowers and Garden, expoziţie internaţională de flori, amenajari peisagistice, horticultură şi grădinărit.

Program de vizitare:

29 - 31 martie, între orele 10:00 - 18:00

01 aprilie, între orele 10:00 - 16:00

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite