Bucureşti

articolul anterior articolul urmator

EXCLUSIV Citeşte fragmente din cartea „Mădălina, viaţa şi moartea unei vedete”

0
7 Sep 2010 08:14:56
Autor: adevarul

Ziarul „Adevărul de seară“ vă prezintă în avanpremieră fragmente din cartea „Mădălina, viaţa şi moartea unei vedete”, ce va apărea luni, 13 septembrie, împreună cu ziarul „Click!”, la preţul de 6,99 de lei. Volumul, care apara la două luni de la dispariţia Mădălinei Manole, îşi propune să fie o biografie completă şi obiectivă a artistei care a cucerit scenele româneşti în anii ’90. Primii paşi spre succes

 „Artista a copilărit în Ploieşti, unde a făcut primii paşi promiţători în cariera muzicală. Cu toate acestea, nimeni nu se accepta la succesul fulminant pe care „fata cu părul de foc“ avea să-l aibă la începutul anilor ’90. Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată Mădălinei de mama ei, care a cântat la rândul său muzică populară în tinereţe.

Mergând cu părinţii la concertele din oraş, pe când avea doar 12 ani, micuţa a prins drag de muzica unei tinere folkiste. Visa să-i calce pe urme, să ajungă pe scenă, să cânte în faţa a mii de oameni. Era Ana Tetelea Ionescu, cantautoare din Ploieşti. Soarta a făcut ca aceasta să-i pună ulterior Mădălinei chitara în mână. «Nu ţin minte exact anul în care Magda a apărut în viaţa mea, cred că prin 1980. Aveam un spectacol la Sala Sporturilor din Ploieşti. După cântare, o femeie cu o fetiţă de mână m-a urmărit până aproape de casă, apoi m-a abordat spunându-mi că fetiţa ei mă admiră foarte mult şi că vrea să ajungă exact ca mine. M-a rugat s-o învăţ să cânte. Nu stăpâneam nici eu, pe atunci, foarte bine chitara, dar am acceptat s-o învăţ tot ce ştiam. Lecţiile au durat mai mult de un an şi aveau loc o dată sau de două ori pe săptămână. Măgduţa era un copil cuminte, atent la tot ce-i spuneam şi nerăbdător să sară peste etape, să ajungă mai repede pe scenă. Părinţii ei o ajutau cât puteau. Nerăbdarea ei m-a determinat să-i dau una dintre chitarele mele şi un cântec de-al meu, «Fată de iarbă», primul cântec pe care l-a interpretat în public»


Citeşte şi:

EXCLUSIV Cum s-a produs ruptura dintre Şerban Georgescu şi Mădălina Manole / „Mădălina, viaţa şi moartea unei vedete“


Ana Tetelea a încercat s-o înveţe să simtă muzica, să interfereze cu publicul, să nu se limiteze la câteva acorduri de chitară, ci să transmită un mesaj oamenilor în faţa cărora cântă. «Pentru mine era esenţială comunicarea cu publicul şi m-am bucurat că textele melodiilor sale ulterioare nu erau golite de sens, spuneau ceva, transmiteau un mesaj.»


FOTO: Alfa şi Beta, la Serbările Scânteii Tineretului


Mădălina ştia, în perioada aceea, poate mai bine ca oricând, ce vrea de la viaţă. Nu oscila între scenarii imaginare, cum fac mai toţi adolescenţii; ea voia să devină artistă şi muncea enorm pentru a-şi atinge visul. Nu o făcea depunând eforturi încrâncenate spre un ţel îndepărtat, ci pentru că iubea ce făcea şi era perfecţionistă. «Printre calităţile Măgduţei, încă de la acea vreme, se remarcau sensibilitatea, isteţimea şi uşurinţa în învăţare. Defectele sale erau nerăbdarea, vocea firavă, care a evoluat uimitor apoi, şi din nou sensibilitatea.» Aceasta este imaginea pe care cantautoarea o avea despre copilul Magdalena Manole, care prin ambiţia ei a convins-o să-i împărtăşească tot ceea ce ştia despre tainele muzicii. (...)

Alfa şi Beta, Mădălina şi Ştef ania


Uşa pe care cantautoarea ploieşteană i-a deschis-o Mădălinei în Cenaclul Flacăra a reprezentat o etapă esenţială în ascensiunea ei artistică. Aşa a ajuns s-o cunoască pe Ştefania Ghiţă, o tânără care cânta deja în diverse trupe din oraş, şi să-şi facă propria trupă: Alfa şi Beta. «Când a venit Cenaclul Flacăra, ne-am gândit să ne ducem şi noi să participăm, că aşa era: când venea cenaclul într-o localitate, fiecare se ducea să cânte, doar-doar era şi el remarcat. Aşa au fost strânşi toţi artiştii. Dacă avea succes sau dacă lui Adrian Păunescu i se părea că era valoros, îl coopta în trupă. Aşa s-a întâmplat şi cu noi. Mădălina cânta câteva piese de-ale ei. A venit, ne-am cunoscut şi am zis «hai să cântăm împreună», pentru că ni se părea chiar interesant. Şi am participat la câteva festivaluri, la Vălenii de Munte am luat chiar şi un premiu, şi s-a întors Cenaclul Flacăra – compusesem deja o melodie pe versurile poetului Adrian Păunescu. Era o melodie drăguţă, ne plăcea nouă, şi ne-am prezentat. Au zis O.K., e bine. Atunci i-am cunoscut pe toţi: şi pe Hruşcă, şi pe Şeicaru, erau trupele de băieţi Iris, Voltaj, era Nicu Alifantis…», îşi aminteşte Ştefania Ghiţă.



FOTO: Mădălina şi Ştefania pe scena la Năvodari, în iulie 1984

Când au pus bazele trupei: Mădălina era în primul an de liceu, iar Ştefania în ultimul. Au urmat trei ani de glorie cu trupa Alfa şi Beta, începând cu spectacolele Cenaclului Flacăra până la Serbările Scânteii Tineretului. Acestea i-au trezit Mădălinei pofta de scenă, purtând-o, cu chitara în mână, prin aproape toate oraşele ţării. Ştefania Ghiţă rememorează vremurile când, alături de Mădălina, se urca în tren, direct de la şcoală, fără bilet, cu matricola în piept şi pleca spre destinaţiile unde trebuiau să cânte. «Penultimul spectacol cu Cenaclul s-a ţinut la Ploieşti, iar ultimul la Braşov. Am ajuns cu trenul chiar în timpul evenimentului şi am cântat. Ţin minte că a avut grijă de noi Nicu Alifantis. Era foarte drăguţ şi atent, iar noi eram foarte fericite că ne era alături. Ne-am întors cu autocarul cu ei şi acesta a fost tot turneul. Nici nu am mai rămas la Flacăra, pentru că, imediat, ei plecau într-un alt mare turneu, iar noi nu ne permiteam să lipsim foarte mult de la şcoală. În plus, nici nu ştiam dacă avem şanse să fim lansate de Păunescu şi nici n-a insistat foarte mult. Deja Cenaclul îi avea pe ai lui. La scurt timp au apărut Serbările şi am mers la spectacol cu Lucian Avramescu, el având nevoie de nişte fete în echipă. Acolo era şi Gigi Gheorghiu şi ţin minte că, de-a lungul timpului, la Serbările Scânteii Tineretului au participat foarte mulţi artişti, începând cu cei de muzică populară, Florica Bradu sau Ionela Prodan, până la trupe în vogă la vremea aceea precum Roşu şi Negru, Voltaj, Sfinx Experience, Iris. În turneu am petrecut foarte mult timp alături de Cristi Minculescu şi tot atunci i-am cunoscut pe Gyuri Pascu, Ion Caramitru, Nichita Stănescu. Treptat-treptat ne-am obişnuit să plecăm în turnee în timpul şcolii», îşi mai aminteşte fosta colegă de trupă a Mădălinei.
Pătrunse amândouă de dorinţa de a deveni cântăreţe cunoscute, la fel ca Mirabela Dauer, Corina Chiriac sau Angela Similea, Mădălina şi Ştefania petreceau foarte mult timp împreună: turnee cu cenaclul, repetiţii, compoziţia propriilor cântece. «Eu am fost la ea acasă. Mie mi s-a părut întotdeauna un copil fericit. Oricum, ea nu se exterioriza, nu ne povesteam toată ziua bună ziua că nu ştiu ce i-a zis mama, dacă a bătut-o, dacă a tras-o de codiţe. Nu discutam despre asta, însă mie nu mi s-a părut un copil nefericit. Eu, care am crescut lângă Ploieşti, la ţară, am fost tot timpul complexată de cei de la oraş. Mama ei era perfecţionistă, voia să fie tot timpul curat la ea în casă şi să nu deranjezi niciodată nimic. Totul era ordonat, pus la punct. Ţineau foarte mult ca fata lor să aibă mereu note bune la şcoală, să fie foarte bună, dar n-am văzut-o niciodată să fie supărată din cauza alor ei. Noi lipseam destul de mult de la şcoală, dar aveam note cât de cât civilizate. Ea avea chiar note bune. N-a avut niciodată probleme, nici la treapta întâi, nici la treapta a doua.»
(...)



FOTO: Mădălina Manole şi Ştefania Ghiţă alături de Lucian Avramescu, în septembrie 1984


În momentul în care s-au terminat Serbările, s-a destrămat şi trupa Alfa şi Beta, iar cele două componente au urmat căi diferite. Prietenia clădită în cei câţiva ani petrecuţi pe drumuri, pe scene sau compunând melodii a rezistat însă. „Eu am rămas în oraş, am cântat cu câteva trupe de băieţi, în restaurant, iar ea a terminat liceul şi s-a mutat în Bucureşti, unde a vrut să urmeze Şcoala Populară de Artă, pentru că ştia că asta o va ajuta să meargă mai departe. Erau tot felul de concursuri, precum «Steaua fără nume», la care nu puteai să mergi dacă nu aveai habar de muzică. Eu fusesem la Şcoala de Muzică în clasele V-VIII, unde am studiat pian şi flaut. Ei îi lipsea însă această bază, îi trebuiau studii de specialitate“, povesteşte Ştefania Ghiţă despre finalul trupei din care a făcut parte alături de Mădălina Manole.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările