FOTO Cum a ieşit cârtiţa Varvara la staţia de metrou Orizont. Directorul Metrorex, supărat pe constructori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima cârtiţă a ajuns în staţia de metrou Orizont FOTO Metrorex
Prima cârtiţă a ajuns în staţia de metrou Orizont FOTO Metrorex

Cârtiţa uriaşă care sapă tunelurile metroului din Drumul Taberei, Sfânta Varvara, a ajuns, vineri dimineaţă, în staţia Orizont, finalizând astfel primul tunel al noii staţii de metrou din Capitală.

După 45 de zile de când şi-a început misiunea, cârtiţa uriaşă de tip Tunnel Boring Machine (TBM) a intrat în staţia Orizont mai devreme cu 10 zile decât estimau autorităţile. Potrivit Hotnews, media de înaintare a utilizajul a fost de 16 metri pe zi, dar recordul a fost de aproximativ 28 de metri pe zi.

Următorul pas este reprezentat de procedura de translatare a cârtiţei prin staţia Orizont spre celălat capăt, punct din care utilajul va începe să foreze spre următoarea staţie: Favorit, acolo unde se estimează că va ajunge într-o lună.

Deşi mai există un alt utilaj TBM care ar putea fora, Sfânta Filofteia, acesta nu a fost pus încă în funcţiune, dar se preconizează că va fi pornit în următoarea perioadă. Aurel Radu, directorul Metrorex, a declarat că nu cunoaşte motivele pentru care cea de-a doua cârtiţă nu funcţionează şi că este nemulţumit de faptul că pe şantier nu sunt mai mulţi oameni.

Totodată, acesta a precizat că nu doar constructorii sunt de vină, ci că vina se împarte pe jumătate: o parte la Metrorex, o parte la constructori.

Mario Masci, manager de TBM al Astaldi, a explicat că cele două utilaje nu pot fora simultan la o distanţă mică între ele, precizând că cea de-a doua cârtiţă va porni după ce primul utilaj se va îndepărta suficient.

Săpăturile, începute cu întârziere

Mult aşteptatele săpături la tunelurile ce vor lega cartierul Eroilor de Drumul Taberei au început pe 25 septembrie. Cele două utilaje de tip TBM, botezate Varvara şi Filofteia, vor înainta în timpul lucrărilor cu o medie de 15-20 de metri pe zi, după cum spunea Aurel Radu, pentru Adevărul, luna trecută.

Utilajul Varvara trebuia să îşi înceapă treaba în luna martie, dar din cauza reducerii semnificative a bugetului, lucrările au fost amânate până luna trecută.
 

Pe aceeaşi temă:

„Cârtiţele“ încep să sape tunelurile de la Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei-Eroilor. Staţiile Lac Străuleşti şi Parc Bazilescu, gata în 2015

FOTO Cum arată primele tuneluri ale metroului din Drumul Taberei

Cârtiţele, gata să sape. Metrorex: „Aşteptăm să primim bani la rectificarea bugetară. În iunie vom primi acceptul UE pentru subvenţii”. Când încep săpăturile

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite