FOTO VIDEO Cine sunt detectivii apei pierdute din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
utilis apa nova retea apa bucuresti

Când îţi rupi un os, te duci la spital, iar medicul îţi face o radiografie pentru a-ţi depista fractura. În acelaşi fel radiografiază şi compania israeliană Utilis reţeaua de apă din Bucureşti, în căutare de scurgeri.

Eddy Segal, vicepreşedinte al departamentului de vânzări al Utilis, derulează pe un ecran imagini din satelit cu Capitala şi ne arată pe hartă: cu galben sunt punctele cu probabilitate mai scăzută de scurgeri de apă, cu roşu sunt cele cu probabilitate mai mare.

El compară reţeaua de apă a unui oraş cu sistemul osos al unui om. „Cu ajutorul razelor X, doctorul poate vedea osul foarte alb. Noi lucrăm cu un spectru electromagnetic şi folosim raze L, cu o frecvenţă diferită, pe care nu o poţi vedea cu ochiul liber, ci ai nevoie de un software. Apa devine clară când o scanezi cu raze L”, spune Segal, reprezentant al companiei Utilis la conferinţa internaţională privind tehnologia apei, WATEC, ce a avut loc în perioada 11-14 septembrie în Tel Aviv, Israel.

utilis

Cum funcţionează sistemul

Totul porneşte de la un satelit. Acesta are un radar special, care transmite impulsuri către zona dorită, iar ce vine înapoi din pământ este înregistrat şi oferă o imagine radar a zonei. Cu ochiul liber nu ai însă ce vedea. Pentru a „traduce” ce conţine imaginea, ai nevoie de un software special pe care Utilis îl dezvoltă. Acesta analizează imaginea din satelit şi vede exact unde sunt poziţionate ţevile, dar şi scurgerile posibile. Odată identificate acestea, operatorul reţelei de utilităţi trebuie să meargă să verifice locurile suspectate de scurgeri. Avantajul este că operatorul este scutit să mai inspecteze instalaţiile, kilometru cu kilometru, ci merge direct la ţintă. „Media ratei scurgerilor este de 70%. Deci din fiecare 10 puncte pe care le identificăm, şapte sunt scurgeri”, mai spune Segal.

Întâi se defineşte aria de interes

utilis

Apoi se colectează imagini prin satelit

utilis

Se suprapune cu stratul ţevilor

utilis

Şi sunt identificate scurgerile

utilis

Verificările se fac, pentru eficienţă, la fiecare 3-4 luni. Însă repararea sistemului de apă depinde de capacitatea operatorului reţelei de apă. „La sfârşitul zilei, reduci scurgerile prin repararea lor. Găsirea scurgerilor nu este de ajuns”, adaugă Segal.

Proiect în Capitală

În luna iulie a acestui an, Apa Nova, compania care administrează reţeaua de apă din Bucureşti, a derulat un studiu pilot împreună cu Utilis, compania ce foloseşte tehnologia prin satelit bazată pe detectarea scurgerilor, prin Biotech, reprezentantul Utilis în România. Scopul a fost de a evalua impactul acestui sistem asupra programului proactiv al companiei româneşti de detectare a scurgerilor. Rezultatele au fost pozitive şi sunt discutate etape ulterioare de colaborare.

„Utilis ne-a permis să găsim scurgeri care ar fi fost greu de găsit altfel. În câteva zile de lucru am descoperit câteva scurgeri semnificative, estimate la 250.000 m3 pe an, ceea ce reprezintă aproximativ 0,8% din pierderea curentă de apă. Acest volum de economii ne-a convins de potenţialul de utilizare al acestei tehnologii, fiind complementar metodelor noastre existente şi pe care vrem să îl includem şi mai mult în programul nostru de reducere a apei nefacturate. În faza următoare, vom combina datele Utilis cu alte serii de date pentru o mai bună integrare a acestei tehnologii în procesul nostru, făcând ca verificarea acustică a câmpului să funcţioneze mai eficient”, a declarat Valentin Zaharia, directorul Direcţiei coordonare şi optimizare sisteme apă şi canalizare din Apa Nova Bucureşti.

Apa Nova, care este controlată de grupul francez Veolia, serveşte cei peste 2 milioane de locuitori din Capitală. Compania livrează 170 de milioane de metri cubi de apă potabilă anual, prin 3.000 de kilometri de ţevi şi conducte.

Utilis a mai derulat un proiect şi în Constanţa şi Năvodari, în luna mai 2017, în parteneriat cu compania Raja, unde estimează că a ajutat la economisirea a 695.000 de metri cubi de apă pe an.

utilis

Compania mai lucrează şi cu companii din alte state şi de pe alte continente, din Australia, China, Thailanda, Singapore, Italia.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite