FOTOREPORTAJ Bulgarii din sudul Capitalei (VIDEO)

Pe vremea lui Simeon I, bulgarilor catolici care nu voiau să se convertească la ortodoxism li se tăia nasul, spune legenda. Aşa că fugeau peste Dunăre. Bătrânii din oraşul ilfovean Popeşti Leordeni, „bulgarii cu capul mare“, spun însă că străbunicii lor au ajuns aici ca să muncească pământurile boierilor.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

La sud de Bucureşti, drumul parcurs în maxi-taxi te poartă câţiva kilometri printre blocurile cenuşii. La capătul celor zece minute parcurse apar casele avute şi răsfirate de la intrarea în oraş. Pentru un venetic nimic nu e familiar: blocuri pestriţe, străzi cu hârtoape şi magazine la fiecare capăt de stradă. La răscrucea din centrul oraşului e forfotă mare. Maşinile zbărnâie din toate direcţiile, iar orăşenii traversează care pe unde apucă. La primărie, pe la ora 11.00, angajaţii se foiesc pe holuri. Unul strigă: „ Năzdrav!“ (Bună ziua!).

Acum 80 de ani, pe locuitorii din Popeşti Leordeni îi vedeai cum mergeau în papuci de lemn la Viscofil (unde se făcea vâscoza, n.r.), pe când acum, nu mai vezi pe drum decât maşini de mii de euro şi tineri cu pantofi branduiţi.

Plăcintă de dovleac cu zeamă de varză

„Pe la 1800 au venit primii bulgari aici. Acum doi ani, am sărbătorit 180 de ani de la stabilirea lor. De ce au venit în Popeşti? Pentru că era aproape de luncă unde ţineau grădini“, ne spune Ioan Vochin, consilier în Primărie. Aflăm că la sud de Capitală trăiesc în jur de 2.000 de familii cu origini bulgăreşti. „Mai toţi bătrânii de pe aici au învăţat limba română în şcoală, pentru că la ei în curte vorbeau bulgara. Mama e de origine bulgară, aşa că şi eu am învăţat“, mai spune Vochin.

Bulgarii catolici, căci aşa sunt cunoscuţi în zonă, şi-au păstrat obiceiurile. „Mi-aduc aminte că în copilărie aveam o cutie de tablă în care puneam cenuşă şi pe care o învârteam. Copil fiind strigam că o încălzim pe Bab’ Marta, <<Greize Bab’ Marta>>, în bulgară. Se întâmpla la început de martie, de sărbătoarea Babelor“, povesteşte consilierul.

Dacă tinerii îşi mai păstrează încă jocurile în amintiri, bătrânele bulgăroaice nu mai coc ca pe vremuri azima (pâine) în cuptoare de pământ. Acum, dacă treci prin Popeşti Leordeni şi nu mănânci orez cu varză, se spune că ai venit degeaba. Plăcinta cu brânză (mâznâţă, în limba bulgară) este o specialitate a comunităţii, dar şi cea cu dovleac, care se mănâncă cu zeamă de varză.

Pe 31 decembrie, cete de tineri colindau pe vremuri tot Popeştiul îmbrăcaţi în port popular, cu plugul tras de cal. „Erau femei care spuneau: <<Bagă plugul şi trage-mă o dată, ca să-mi meargă bine>>“, zice Ioan Cristescu, al lu’ Prizonieru, după porecla lui.

Grădinari şi pavatori

Bărbaţii bulgari erau cei mai renumiţi grădinari şi pavatori din zonă. Stadionul Olimpic din Munchen a fost ridicat cu braţele unora dintre ei. Şutru, Ungureanu, Trancioveanu, Ivan, Pavel şi Ceamuru sunt nume bulgăreşti, dar cei care le poartă nu se cunosc după ele. „Aici, dacă nu ai poreclă, nu te ştie nimeni“, spune un localnic. Al lu’ Ceanciu, al lu’Pârspăcaru sau Tănase Măcelaru sunt cei mai cunoscuţi. „Mie mi se spune al lu’Ogar. Tata era pavator şi aşa îl ştiau vecinii“, spune Ioan Vochin, în timp ce dă un telefon. „Măi, Bab’ Ghizela mai trăieşte? Nu-i aşa că e cea mai bătrână? Ah, s-a retras!“, strigă prin aparat bărbatul.

Nu a văzut Bulgaria niciodată

De la Primărie, dacă apuci pe strada 1 Mai, prima pavată cu piatră cubică, vezi case mândre, gospodării îngrijite şi câte o bătrână cu basma în poartă. Se uită după trecători cu ochii mari şi strigă când nu te aştepţi la vecina de peste drum: „Ka ku pravăş, mără?“ (Ce faci, bre?, n.r.).

Bab’ Maria (Maria Ispas) are 86 de ani şi în copilărie a muncit pe pământurile boierului Costaforu. Îngrijea de iepuraşi. A prins şi Războiul şi a crescut cinci copii. Doar unul mai stă lângă ea, Ionel, ceilalţi s-au împrăştiat prin lume. Nu a văzut Bulgaria niciodată, dar copiii au fost. „Cum vedeţi casele astea din faţă, erau tancuri şi mitraliere. A fost prăpăd aici“, spune ea şi rămâne cu privirea ţintă undeva în amintiri. Păstrează din străbuni cântece bisericeşti. „Îmi place să mai cânt la slujbă câte un cântec de-al nostru“, spune zâmbind.

Dialectul pavlichian

Bulgăroaicele în etate nu lipsesc nicio zi de la slujba părintelui Solomon, de la Biserica Catolică. „Limba pe care o vorbesc enoriaşii cu origini bulgăreşti este dialectul pavlichian, pe care-l mai folosesc doar cei în vârstă. La tineri s-a pierdut graiul“, spune părintele.

Azi-dimineaţă, după slujba de la ora 7.30, cetele de enoriaşe bulgăroaice din oraş se împrăştiau pe drum, gălăgioase, gesticulând şi bolborosind cuvinte numai de ele ştiute. Puneau la cale ziua şi se pregăteau de prima cafea.