Gabriela Firea vrea să testeze gratuit anti-Covid 3.000 de farmacişti, vânzători şi jurnalişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea

Primăria Capitalei a lansat, miercuri, un proiect prin care pot fi testaţi pentru coronavirus 3.000 de angajaţi din serviciile farmaceutice, alimentaţia publică, reprezentanţi ai mass-media, angajaţi ai firmelor de curierat şi sportivi care activează la Clubul Sportiv Municipal Bucureşti.

Proiectul „Testăm pentru a salva economia şi locurile de muncă” a fost lansat de Primărie prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

„Astăzi, începând cu ora 10:00, a fost lansată noua platformă online https://testamcovid.assmb.ro/, unde se pot înscrie voluntar, în vederea testării RT-PCR, 3.000 de angajaţi din domeniile serviciilor farmaceutice şi alimentaţiei publice, precum şi reprezentanţi ai mass-media, angajaţi ai firmelor de curierat şi sportivi care activează în cadrul Clubului Sportiv Municipal Bucureşti. Pentru fiecare test RT-PCR efectuat, Primăria Capitalei, prin ASSMB, va deconta suma de 200 de lei unităţilor sanitare publice şi/sau private afiliate în cadrul proiectului, aceasta fiind şi suma decontata CNAS pentru un test de acest tip”, a afirmat primarul general, Gabriela Firea, conform unui comunicat de presă transmis de Primăria Bucureşti.

Ce costuri implică proiectul

Proiectul a fost aprobat, la propunerea primarului general, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 18 iunie, bugetul total al proiectului fiind de 633.000 de lei.

Potrivit comunicatului, unităţile afilitate proiectului vor face programări, iar beneficiarii vor fi anunţaţi în legătură cu ziua, ora şi locul unde vor trebui să se prezinte pentru testare.

Confirm sursei citate, rezultatele pozitive ale testărilor vor fi raportate de către unitatea medicală care a efectuat testarea, imediat, la INSP şi direcţiile de sănătate publică şi se vor lua măsurile necesare de internare/izolare ale persoanelor infectate. În aceste cazuri, unităţile afiliate îşi vor face propria anchetă epidemiologică şi vor adopta măsuri de limitare a infecţiei.

Potrivit comunicatului, Primăria Capitalei mai are în desfăşurare, în acest moment, alte două campanii de acest tip: este vorba despre „Testăm pentru Bucureşti” (unde s-au înscris peste 11.000 de persoane pentru a fi testate în mod gratuit cu aparate RT-PCR) şi „Pentru cei care NU stau acasă”, proiect care vizează testarea RT-PCR a 3.000 de persoane, personal asimptomatic din cadrul serviciilor de utilitate publică/companiilor municipale aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi expus în mod direct riscului de îmbolnăvire.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite