Greva de la STB continuă. Adrian Criţ: Sâmbătă au ieşit pe traseu 15 vehicule. Este un atac concertat la siguranţa bucureştenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Greva Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi sâmbătă, deşi Tribunalul Bucureşti a decis vineri că aceasta este ilegală. Potrivit directorului general al STB, Adrian Criţ, sâmbătă dimineaţă au ieşit pe traseu 15 vehicule.

„La ora 8.00 sunt 15 vehicule în traseu: două vagoane de la Depoul Dudeşti, respectiv 401, 415, de pe linia 1; cinci vagoane de la Depoul Colentina - trei de pe linia 21 (056, 016, 027), unul de pe linia 14 (123) şi unul de pe linia 36 (vagonul cu numărul 104); trei autobuze de la Giurgiului (6626 de pe linia 104; 6510 de pe linia 610; 4789 de pe linia 420); un autobuz de la Floreasca (6273, linia 442); două autobuze de la Obregia (4628 de pe linia 465 şi 6329 de pe linia 241) şi două autobuze de la Titan (4977 de pe linia 408 şi 4851 de pe linia 472)”, a spus directorul STB, Adrian Criţ.

„Din păcate, în continuare, cu toate că există o hotărâre a instanţei din care rezultă că greva este ilegală, angajaţii nu o respectă. Acesta este un atac concertat la siguranţa bucureştenilor, cu consecinţe majore referitoare la existenta în viitor a societăţii. Este un boicot împotriva siguranţei bucureştenilor, orchestrat pe linie sindicala, organizaţie care nu mai reprezintă vreun interes al angajaţilor. Au avut întotdeauna doar interese proprii, în urma cărora societatea a ajuns în situaţia economică din momentul de faţă”, a declarat sâmbătă dimineaţă Adrian Criţ, informează Agerpres.

Conform sursei citate, fără veniturile realizate, urmare a prestării serviciului de transport public local de călători, societatea nu va mai putea funcţiona, prejudiciind în continuare locuitorii oraşului. 

„Siguranţa locului de muncă pentru angajaţii societăţii, care îşi îndeplinesc îndatoririle faţă de bucureşteni, este grav afectată. Fac apel la conştiinţa acestora să iasă pe traseu cu gândul la familiile lor, la nevoia de mobilitate a populaţiei. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri seara Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB, în special a liderului sindical Vasile Petrariu.”, a mai transmis Adrian Criţ.

Discuţiile dintre sindicalişti şi primarul general al Capitalei au eşuat vineri seara, angajaţii STB solicitând în continuare demisia directorului general al societăţii, care poate fi decisă numai de Consiliul de Administraţie al STB.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut un apel la raţiune, adresat tuturor şoferilor şi vatmanilor, precum şi personalului auxiliar din STB, subliniind că există două hotărâri judecătoreşti executorii referitoare la grevă şi că sute de mii de persoane sunt afectate de protest. 

Nicuşor Dan a menţionat că în vederea rezolvării problemelor de structură din transportul public este necesară „o discuţie aşezată", la care să participe inclusiv Consiliul General.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, a transmis că Nicuşor Dan a refuzat dialogul şi nu a stat nu a stat „nici măcar un minut” la negocieri. De asemenea, liderul sindical a reiterat că nu este vorba de o grevă ci de o întrerupere voluntară a lucrului, din cauza unor nemulţumiri mai vechi ale angajaţilor, care încă din data de 19 ianuarie „şi-au strigat of-urile, dar nu i-a băgat nimeni în seamă”.

Angajaţii STB au intrat joi dimineaţa în grevă spontană, sindicaliştii spunând că revendicările lor privind creşterile salariale nu au fost soluţionate, însă au cerut şi demisia directorului general al societăţii.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite