Imunizarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID începe marţi la centrele de la Romexpo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În paralel cu administrarea celei de-a treia doze, continuă şi imunizarea persoanelor care doresc să-şi facă pentru prima dată vaccinul anti-COVID.
În paralel cu administrarea celei de-a treia doze, continuă şi imunizarea persoanelor care doresc să-şi facă pentru prima dată vaccinul anti-COVID.

Imunizarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID începe marţi la centrele de la Romexpo, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1. Imunizarea se va face doar cu vaccinurile pe bază de ARN Mesager, mai precis cu serurile produse de compania Pfizer&BioNTech sau Moderna. În acelaşi timp, cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată fără programare prealabilă.

„Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de-a treia doză începând de marţi, 28 septembrie 2021, la centrele de la Romexpo. Sunt aşteptate pentru vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice indiferent de vârstă, personalul medical, personalul din asistenţă socială şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare. Cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată la liber, fără o programare prealabilă”, a arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 1. 

Vaccinarea cu cea de-a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna. Având în vedere faptul că, în România, vaccinarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai 2021, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel.

Cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată  fără o programare prealabilă, centrele de vaccinare de la Romexpo fiind deschise în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 8.00 - 20.00.

În paralel cu administrarea celei de-a treia doze, continuă şi imunizarea persoanelor care doresc să-şi facă pentru prima dată vaccinul anti-COVID.

Explozie de cazuri în Capitală

Municipiul Bucureşti se află luni, pe primul loc în topul negativ al judeţelor cu cele mai multe cazuri noi de infectări cu noul coronavirus. Concret, în Bucureşti au fost raportate 2.559 cazuri noi, jumătate din totalul cazurilor la nivel naţional.

În acelaşi timp, toate cele 271 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19 din Capitală sunt ocupate.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite