Bucureşti

articolul anterior articolul urmator

Lucruri în întuneric

13
24 Jan 2019 08:48:21
Lavinia Bălulescu
FOTO Pexels.com
FOTO Pexels.com

Ies din apartament într-o seară, iar pe coridor pâlpâie un bec amărât. Ca să ajung acolo unde vreau trebuie să trec printr-o zonă în care nu văd mai nimic. Ba da, văd jos o formă care ar putea fi aproximativ un gândac enorm. E un gândac cât casa şi ca să trec pe acolo trebuie să calc peste sau prin, oricum ceva neplăcut, mai ales dacă începe să se mişte.

Decid că cel mai sigur e să-mi văd de treabă. Mă întorc în apartament. Decât să mă întâlnesc cu gândacul ăla enorm, care pândeşte, mai bine găsesc ceva orice de făcut. Frica mă împarte în bucăţele. A doua zi, când plec de acasă, văd iar pata aceea pe coridorul blocului. De data asta nu am ce face, trebuie să mă apropii. Şi când o fac observ că pe podea se află de fapt o petală de trandafir, nu un gândac. Pur şi simplu o petală de trandafir care s-a scuturat probabil din buchetului unui vecin.

Într-o altă seară, la fel de fatidică şi de bucureşteană, mă duc să duc gunoiul la ghena de la etajul la care locuiesc şi ghicesc în întuneric o formă ciudată într-un colţ al încăperii. Am de luat o decizie – trebuie să fac doi paşi, să ridic capacul, să îndes gunoiul şi să mă car, dar întrebarea care se pune e: ce e mogâldeaţa din întuneric? E un şobolan? E doar o pungă? E ceva ce a fost mereu acolo şi abia acum am remarcat eu? Dacă mişcările mele o vor face şi pe fiinţa de acolo să se mişte? Ba chiar şi să ... sară la mine? Am ieşit să duc gunoiul şi iată-mă în faţa unei decizii de viaţă şi de moarte.

După ce mă gândesc mai bine, mă întorc în apartament (cu tot cu punga plină de gunoi), iau telefonul şi într-o clipă sunt înapoi în ghenă, decisă să folosesc lanterna pentru a dezveli misterul. Mă închin. N-am chef să descopăr în întuneric un şobolan turbat. Lumina telefonului îmi dezvăluie însă cu totul altceva: un porumbel zgribulit, care probabil a pătruns pe geamul deschis şi şi-a găsit un colţ călduţ, departe de ninsoarea de afară. Mă uit la porumbel şi îi zic vreo două, iar el strânge din ochi, pentru că efectiv nu-i pasă. Îmi dă voie şi să-mi arunc gunoiul, nu-l sperie nici capacul trântit, mai lipseşte doar să-mi spună să mă car, de fraieră şi de speriată ce sunt. Mă supun.

Înapoi în apartament, îmi amintesc povestea pe care o auzisem de la taică-miu de o sută de ori în copilărie. El, la rândul lui, era un copil la data întâmplărilor. Pe atunci locuia pe o stradă la capătul căreia se afla un cimitir, aşa că în fiecare seară ocolea acea zonă, de teamă. Asta până într-o seară anume, când şi-a făcut curaj şi a pornit în aventura vieţii lui, spre colţul întunecat al străzii, unde era poarta cimitirului.

În întuneric, spunea tata, a zărit în depărtare la un moment dat un personaj cu ceva în spate. După câteva secunde a realizat că acel personaj e un contur uman care are în spate ceea ce pare a fi un sicriu. A îngheţat de frică, poate a şi ţipat, poate apoi a fugit sau o fi rămas pitit după vreun stâlp de telegraf. Cert e că groaza a fost atât de mare că până şi eu o simţeam când auzeam povestea. Care totuşi nu se încheia aşa, ci cu scena imediat următoare, când forma ciudată din întuneric a trecut pe lângă el, sub înfăţişarea unui tâmplar din cartier care ducea în spate un dulap.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

k karla
24.01.2019, 10:31:09

O tara aruncata in bezna de peste 70 de ani, o bezna sociala care nici astazi n-a fost luminata si care s-a transmis ca un reflex de undeva din trecutul nostru. "Dusmanul" din exterior folosit de propaganda comunista si apoi neocomunista nu exista, ci este doar un mic porumbel care nu ne vrea raul. La urma urmelor, in intuneric toate pisicile sunt negre, nu? Bezna din blocuri ne reflecta pe noi, insa la o scara mai mica.

+2 (2 voturi)
un motan intransigent
24.01.2019, 11:13:28

Vax articol ! E la-ndemana oricui sa aiba o lanterna , sa puna un bec pe holul intunecos al blocului , sa-si faca un minim de confort . Ca sa nu fii un neajutorat , trebuie sa te mai ajuti si singur . Darwin a avut dreptate : cine se adapteaza , traieste si mai si prospera .

+2 (4 voturi)
Iliana Bruckner
24.01.2019, 11:13:31

Pe undeva,cu noapte-n cap,si in papuci de casa,ies in curte .O lasasem aseara posaca,cenusie pentru a o regasi la trezire intr-o patura imaculata de nea, proaspat asternuta in timp ce eu habar n-aveam. Este inca intuneric,ma plangeam in una din zile fratelui meu ca e deprimant,cu noptile astea fara sfarsit,intuneric la culcare,intuneric la trezire. Zice: -Dormi si tu mai mult dimineata! No,de parca as putea. Este inca intuneric,dar albul zapezii luceste a chemare in lumina felinarului de langa batranul stejar,inca adormit. Este cat se poate de clar ca trebuia(ce inseamna trebuia?) sa fotografiez momentul,de umbra si de lumina,caldura din casa(de unde si papucii...)am schimbat-o o clipa pe gerul de afara,si,vorba lui Monti(Montesquieu,deci) mi-am zis: "Oh,ce afacere de zi cu zi este viata!" Jocul acesta,mereu in doi,de umbre si de lumini,de momente de descurajare urmate de motive de speranta,si unde,deseori lucrurile nu sunt ce par a fi,sunt chiar mai bune,nu-asa? PS Ce poza faina a iesit!

+7 (7 voturi)
un motan intransigent
24.01.2019, 12:13:53

#Ileana Bruckner , "Ce poza faina a iesit! " . Si postarea Dvs. a iesit faina . Mi-a placut . Cu siguranta , eu am fost prozaic .

+2 (2 voturi)
Sârbul Vasile
24.01.2019, 15:05:38

In vremea cand bloggeritul era accesibil oricui, nu era monopolul vedetelor de tot felul, am servit din greu chifle de genul...Imbatabile Evele.

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările