Malghinov: Chestiunea Tezaurului nu este atât de simplă pe cât pare. Nu există nimeni care să poată spune sigur că e la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Rusiei, Oleg Malghinov, a vorbit, duminică dimineaţă, la emisiunea “După 20 de ani” de la Pro TV, despre problema restituirii tezaurului românesc, afirmând că discuţiile din jurul acestei probleme sunt inutile, din moment ce nu există nici o persoană care să poate certifica faptul că acesta se află, cu adevărat, în Rusia.

"Această chestiune este o chestiune istorică şi nu este atât de simplă pe cât pare. Recunoaşterea importanţei discutării acestei chestiuni a stat la baza înfiinţării în anul 2003 a unei comisii speciale de istorici, care să dezbată acest subiect. Cel mai important aspect aici este legat de alegerea formatului corect. Chestiunile istorice sunt foarte complexe (...) Nu cred că există o persoană importantă, care să poată spună dacă există sau nu. Am citit declaraţia ministrului de Externe, care specifică că tezaurul există”, a afirmat Malghinov, într-un interviu difuzat duminică la „După 20 de ani”, la PRO TV.

Referitor la rezoluţia Consiliului European care recomandă Moscovei continuarea dialogului cu România privind Tezaurul, acesta a declarat: „Am văzut încercarea deputaţilor români de a include o prevedere în acest sens în rezoluţia Consiliului Europei. Dar Consiliul Europei nu reprezintă formatul corespunzător. Când începe politizarea, încep discuţii inutile. Aceste chestiuni s-au discutat în anul 2003. Istoricii sunt cei care trebuie să se aşeze la aceeaşi masă, să discute această chestiune.

Următoarea şedinţă a comisiei, în martie 2013

În martie 2013 va avea loc următoarea întâlnire a comisiei mixte de istorici care va analiza problema Tezaurului, însă, potrivit ambasadorului, ploitizarea acestei discuţii blocează tratativele.

"La sfârşitul lunii octombrie a avut loc o întâlnire între preşedinţii Comisiei şi s-a stabilit că întâlnirea istoricilor va avea loc în luna martie. Din câte ştiu, s-a întâlnit acum cinci ani sau acum şase ani. O altă întâlnire nu a avut loc. Ascultaţi-mă puţin, şi aici este nevoie de un anumit climat, astfel încât istoricii să se poată aşeza şi discuta. Dar atunci când discuţiile se transferă în plan politic, devin iritaţi, aici, acolo şi nu mai există un dialog, un schimb de opinii constructiv", a spus Malghinov.

Ministrul Afacerilor Externe Titus Corlăţean a declarat pe 28 octombrie că Tezaurul României este "în mod indubitabil" la Moscova, iar recuperarea acestuia rămâne o prioritate pentru MAE, însă şansele realizării acestui obiectiv depind de realizarea unui "dialog politic funcţional" cu Federaţia Rusă.

"În 2017 se vor fi făcând o sută de ani de când tezaurul României este la Moscova şi este acolo, în mod indubitabil. Faptul că de-a lungul anilor au existat mici gesturi ale «fratelui mai mare», între ghilimele, din acel moment, Uniunea Sovietică, care a transmis nişte piese din tezaurul românesc la Bucureşti, reprezintă o confirmare, dacă mai aveam nevoie", a declarat Corlăţean.

De asemenea, şeful diplomaţiei a punctat că şansele recuperării Tezaurului depind de realizarea unui dialog politic funcţional cu Moscova, care nu trebuie acuzat în politica internă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite