Metrorex, cel mai jalnic metrou din Europa!

Metroul bucureştean nu aparţine unei capitale europene. Chioşcuri şi bişniţari peste tot, indisciplina călătorilor, aglomeraţie şi risc crescut de tragedii umane.

Nici nu se făcu ora 8, vineri dimineaţa, că liniştea şi somnolenţa călătorilor mohorâţi a fost tulburată de sunetul de chitară al unui personaj devenit cunoscut pe alocuri. Unii fredonau încet ascultându-l, alţii se făceau că îl ignoră când deodată un tip de la security (nu ştiu de unde a aterizat) l-a alungat din metrou fix în staţia Piaţa Iancului. Uşa se închise, omul rămase pe peron şi nimeni, absolut nimeni nu a reacţionat. De parcă în România muzica este interzisă peste tot, inclusiv la metrou. Să fie oare o atribuţie a celor care asigură paza la metrou să interzică prezenţa muzicienilor care încântă sufletele românilor? Dacă aşa e, atunci e prost de tot şi grav. Dacă nu e aşa, individul a sărit calul. Personajul nu cerşea, nu deranja, nu afecta nicicum călătoria sau siguranţa, dimpotrivă, stârnea calm, zâmbet şi bună dispoziţie. Şi culmea, cânta tot melodii româneşti demult uitate. Cred că l-am recunoscut pe chitarist, a cântat şi la unul dintre concursurile naţionale de talent.

Totuşi, cât de limitat poţi să fii la minte încât să îl interzici? Vedem în alte oraşe ale lumii tocmai contrariul, cum un solist atrage zeci şi sute de călători care se opresc, îl aplaudă sau dansează instant. Vedem flashmob-uri de succes. Vedem chiar instrumente muzicale (ex. pian) puse la îndemână, lăsate cu intenţie în gări sau aeroporturi pentru ca cei talentaţi să le folosească. Oameni necunoscuţi peste tot se bucură de muzică şi parcă renaşte ideea de umanitate, de bunătate şi unitate. Lângă Casa Parlamentului, în Londra, evident, sute de artişti ambulanţi, unul lângă altul, profesionişti sau îndrăzneţi cântă şi încântă cetăţenii fără ca nimeni să îi interzică sau să le solicite autorizaţie şi taxă achitată prealabil la primărie. În acelaşi timp, hoţii de buzunare şi tâlharii, gălăgioşii umblă nederanjaţi la metroul românesc.

M-am trezit privind ceilalţi călători cu feţele sumbre blocate în telefon şi afişele din interior. Am băgat de seamă, ca unul care circulă zilnic, că metroul bucureştean nu aparţine unei capitale europene.  

De pildă, nu are niciun afiş cu anunţuri sau informaţii în vreo limbă străină. Nu rusă. Dar măcar engleză. Nimic. De fapt, nicăieri în centrul Bucureştiului nu vezi traduceri ale unor locuri istorice. În primăvară, două tipe din Italia mă întrebau cine este Paţurcă. Nu scria nimic despre el. Şi e fix la km 0. Ruşinos. Mesajele luminoase la metrou sunt tot în română, iar un set întregi de 19 reguli sunt scrise pe larg şi mărunt tot în limba noastră. Evident că nici românii nu le citesc la cum sunt expuse. Regulile trebuie să fie cu mesaj scurt şi cu litere cât mai mari. Ar mai fi o soluţie vocea prin staţie, dar şi aici tot voce românească. Nu cred că mecanicul de metrou sau doamna care vinde bilete sunt vorbitori fluenţi de limbă germană, să zic. Şi niciun pliant gratis, o hartă cu Bucureşti, precum găseşti la Londra, nu am găsit. Parcă eşti în altă lume, altă civilizaţie. Nu mai zic de aer condiţionat sau altceva. Am însă o laudă, la capitolul curăţenie.

Că veni vorba de bilete, sunt staţii, cel puţin în weekend, în care bate vântul, niciun angajat nu este prezent şi la tonomate nu funcţionează plata cu cardul pentru bilete. Asta în situaţia în care mare parte din ele au fost schimbate recent, ca de altfel şi barierele de la intrare. Unele tot defecte. Biletul în formula nouă se introduce pe invers. Astfel că înainte de a coborî la metrou trebuie să găseşti o bancă şi să-ţi scoţi nişte lei.

Mai sunt câteva lucruri grave:

Invazia de magazine alimentare, chioşcuri, buticuri până şi tarabe mari sau mici, mese întinse cu tot felul de produse de la covrigi, cafea, chiloţi, şosete, genţi, rujuri şi fuste. Şi astea toate sunt la nici trei paşi de peron. Dacă 10 femei se opresc brusc să-şi schimbe cerceii ieftini, nu mai apuci să urci în vagon. Dragă director Metrorex, cum e permisă blocarea staţiilor, care sunt oricum suprapopulate şi la orele de vârf poţi muri, prin astfel de meschinării şi buticuri cu bişniţari? Cine le-o fi acordat autorizaţia de funcţionare? Când fostul primar al Bucureştiului a demolat mii de tarabe şi chioşcuri, a fost înjurat, dar pe urmă apreciat. Ar trebui să luaţi o decizie în acest sens. Comercianţii îşi vor găsi uşor altă poziţie. Doamne fereşte, în caz de vreun incident deosebit cu eventuale distrugeri sau victime omeneşti (oricând posibil, zi şi noapte) se va pune problema desfiinţării acestora (pentru că au blocat evacuarea de urgenţă), dar până atunci funcţionează periclitând siguranţa miilor de călători.

Indisciplina din cauza lipsei educaţiei

Există în mod clar o indisciplină a călătorilor. Şi în mare parte se datorează lipsei educaţiei civice, dar şi lipsei unei instruiri din partea Metrorex, pe care o poţi face.  

Cât de simplu este ca, periodic, angajaţii Metrorex să anunţe prin staţie sau să stea fizic la baza fiecărei scări rulante şi să înveţe călătorii că pe dreapta se staţionează (dacă eşti neputincios), iar pe stânga se deplasează? Dacă în vagoanele unui metrou intră 800 de persoane, o parte din acestea când coboară se opresc blocate şi pentru că cei din faţa lor stau în loc să urce cu toţii pe scara rulantă. Nu, românii nici nu doresc să facă paşi pe scările fixe, acolo unde sunt. Lenea e mare, chiar şi dis de dimineaţă. Că tot vorbeam de indisciplină, câţi dintre călătorii grăbiţi au fost sancţionaţi că au forţat uşile vagonului care tocmai se închisese sau că au împins călătorii din faţa lor până când au căzut? Am păţit să fiu trântit la pământ. De câte ori aţi auzit vocea de la metrou care, în timpul dintre staţii (nu pune muzică clasică), anunţă politicos în limba engleză că sunt locuri special destinate mamelor însărcinate sau persoanelor cu dizabilităţi, că anunţă că prioritate au cei care coboară din garnitură, iar cei care urcă sunt rugaţi să lase un spaţiu liber? Şi atât de simplu este să educi masele...

O tragedie cu sute de victime

Că tot educaţia este un subiect de interes, ce ne facem într-un moment de panică generală, de incendiu, oprire bruscă a curentului, explozie sau, mai rar, cutremur? Câte simulări semestriale de situaţii de urgenţă a făcut Metrorex în colaborare cu Poliţia, Jandarmii, ISU şi alte autorităţi? Eu nu am întâlnit niciuna şi nici nu am citit prin presă că sunt foarte dese. Dar am convingerea că niciun călător nu va cunoaşte cum să se salveze, unde sunt stingătoarele, căile de urgenţă sau cum să dea primul ajutor. S-a întâmplat o dată la Londra să rămân blocat într-un tunel din cauza defecţiunii trenului. Dom'le, nicio persoană nu a făcut atac de panică, am aşteptat cu răbdare instrucţiunile şi scuzele şi pe urmă am luat-o din vagon în vagon până la ieşire. Vedem cât de bine sunt instruiţi japonezii, cum ştiu cum să se salveze singuri, copii şi adulţi, şi ştiu unde să se adune chiar dacă tehnologia nu mai funcţionează.

De sinucideri nu mai pot comenta. Alt ideal. Zilele trecute, un bărbat de 30 de ani s-a sinucis la metrou.

Nu ştiu dacă ISU, dar unele publicaţii au spus că ISU a transmis în comunicat că tânărul a fost „decapitat“. Detaliu care chiar nu era esenţial, dimpotrivă, creează groază. Nu demult, cu ocazia unei tentative de suicid, prin staţia de la Victoriei vocea ne anunţa motivul întârzierii. Dragă coordonator, astfel de anunţuri nu fac decât să inducă panică în populaţie. Şi când ai peste 600.000 de călători zilnic nu cred că vrei câteva mii să intre în panică. În mod simplu, poţi înlocui spunând la modul general „din cauza unui incident vor fi întârzieri“.

Există cel puţin o soluţie eficientă prin care poţi împiedica sinuciderea persoanelor la metrou.

De fapt, nu doar sinuciderea, împingerea şi uciderea altora (vezi cazul recent), cât şi căderile accidentale (au fost câţiva copii) pot fi stopate. Se pot instala panouri pe toată lungimea staţiei cu uşi automate care se deschid doar la oprirea trenului în staţie. Dar asta într-o ţară care-şi protejează cetăţenii! Ce-i drept, sunt foarte scumpe. De fapt, într-un comentariu public, domnul Sebastian Bodu, care a lucrat la Ministerul Finanţelor, îmi scria că în foarte puţine ţări a văzut, şi doar în staţiile foarte aglomerate. În plus, dacă metroul devine indisponibil, un sinucigaş găseşte alte mijloace sa îşi ia viaţa.

Probabil, dar eu ca stat în protejez şi iau măsurile să nu se sinucidă la metrou... Personal, consider că o viaţă nu are valoare în dolari. De exemplu, la Taipei s-au cheltuit 4.5 milioane dolari pentru o singură staţie, însă noi nu avem bugetul celor din Taiwan, îmi veţi spune. Am căutat şi am aflat că uşi de prevenire a suicidului sau chiar pentru căderile accidentale sunt deja instalate la Copenhaga, Londra, Paris (linia 13, 1), Sevilla, Torino, Las Vegas, Sao Paolo, Bangkok, New Delhi, Shanghai, Tokyo, Malaysia şi chiar Filipine. Şi mai au un avantaj, analizele au arătat o reducere a întârzierilor cu 30%. Era să uit, în frumoasa Rusie, chiar la St. Petersburg, uşile sunt din...1961 !!! Şi aţi văzut cum au făcut artă din staţiile lor de metrou.