INTERVIU Mircea Ivanoiu, cel care a „înviat“ România interbelică: „Astăzi, criteriile nu sunt nici măcar ideologice, lipsesc sau sunt îngropate în sofisme“
0
Inginerul Mircea Ivanoiu (62 de ani), cel care a construit harta interactivă a României interbelice şi care colaborează în prezent la mai multe astfel de proiecte culturale, a explicat pentru adevarul.ro de ce a ales această perioadă, cât a durat adunarea informaţiilor, dar şi ce separă, potrivit documentelor istorice, România de astăzi de cea a anilor 1930.
bucuresti.adevarul.ro a prezentat, miercuri într-un reportaj, imaginea inedită a Capitalei României Mari, aşa cum funcţia ea în perioada dintre cele două Războaie Mondiale. Câţi oameni erau şcolarizaţi, care era procentajul pământului cultivat, care era confesiunea religioasă, câte bănci existau, dar şi cum arăta viaţa românească în imagini.
Toate acestea şi multe altele sunt stocate într-o enciclopedie interactivă complexă construită judeţ cu judeţ, obicei cu obicei, pe pagina de web romaniainterbelica.memoria.ro. Site-ul este un proiect construit în ani de zile de doi oameni pasionaţi de istoria poporului român şi administrat de peste opt ani de zile de profesorul universitar inginer Mircea Ivănoiu.
Reporterii adevarul.ro vă prezintă un interviu-eveniment cu cel care a ”înviat” România interbelică şi i-a redat imaginea în totalitatea ei pe un site. Redăm mai jos interviul integral.
R: Cine s-a implicat în acest proiect?
M.I.: Aşa după cum pot constata şi vizitatorii, Portretul României Interbelice face parte din Memoria (www.memoria.ro) unul din site-urile susţinute de Fundaţia ASPERA ProEdu Braşov sau mai corect, Fundaţiile ASPERA pentru că există şi o versiune la Boston a acestei Fundaţiei româneşti. Pentru ambele răspunzătoare este doamna Lidia Bradley Gheorghiu, o veche prietenă din Braşov care din 1982 a plecat „neoficial” în străinătate, întâi RFG, apoi Statele Unite şi acum din nou Germania, mai corect Europa.
Ea este membru fondator şi sponsor principal al Fundaţiilor şi mi-a propus în anul 2000 să preiau partea executivă a Fundaţiei din Braşov, care există oficial din 2001, având în intenţie un scop educativ. Despre Fundaţiile ASPERA puteţi afla mai multe de pe site-ul www.aspera.ro . Încetul cu încetul, latura educativă s-a orientat spre istoria recentă realizată prin mijloacele şi tehnicile istoriei orale. În acest sens au fost organizate întâlniri la Braşov, la care am avut norocul să participe nume recunoscute în domeniu cum sunt Maria Bucur-Deckard de la Indiana University, Bloomington, Indiana, Smaranda Vultur, de la Universitatea de Vest, Timişoara sau Ştefan Ungurean, sociolog, Universitatea TRANSILVANIA Braşov.
Întâlnirile noastre (putem să le spunem seminarii ?) au fost asistate de tineri cercetători (pe atunci, acuma nume consacrate) din care aş aminti pe Stejărel Olaru, Carmen Huluţă (căs. Mihalache, de la Muzeul Ţăranului Român) şi Jill Massino, student-doctorand al Mariei Bucur la Bloomington, IN. Ar fi de amintit că pentru volumul mare de interviuri am folosit un grup de studenţi entuziaşti de la sociologie, Universitatea TRANSILVANIA Braşov.
Pasul următor a fost crearea şi dezvoltarea unui site care să sprijine istoria orală şi să aducă la cunoştinţa publică mărturii ale acelora care au cunoscut România şi românii în diferite ipostaze în ultima sută de ani.
R: De unde a pornit ideea unei hărţi interactive?
M.I.: Site-ul acumula mărturii ale unor persoane obişnuite din diferite regiuni ale ţării şi majoritatea povesteau despre evenimente din prima tinereţe, când situaţia administrativă sau politică era mult diferită.
Pentru cititorii mai tineri parcă se simţea nevoia unei informaţii suplimentare geografice şi istorice (de cadru istoric) şi atunci am avut ideea de a folosi o sursă cunoscută, dar foarte rară, celebra Enciclopedie Gusti. Întâmplător, prin intermediul unui prieten de pe web, am reuşit să o cumpăr de la un anticariat bucureştean.
În plus am dat peste un atlas şcolar din acea perioadă şi am scanat hărţile judeţelor din volumul II al Enciclopediei. Soţia mea a introdus la mână toată selecţia făcută asupra textului, la fiecare judeţ.
Pentru acest site, pentru partea tehnică, de construcţie lucrăm cu un partener tradiţional din Braşov, Incremental Inc., care totdeauna ne-a înţeles ideile şi, prin competenţă şi implicare, a reuşit să răspundă exact dorinţelor noastre.
Accesul în site prin hartă, recunosc că a fost propunerea lor, aşa că la a doua ediţie a site-ului a existat deja, funcţional, proiectul Portretul României Interbelice (nu conţinea decât text).
R: Când a fost urcată prima dată harta interactivă şi care sunt diferenţele dintre modul în care arăta atunci şi acum?
M.I.: Prima hartă interactivă a existat la versiunea R2, prin 2005-2006. Site-ul şi-a făcut greu drum în conştiinţa publică, a avut o perioadă de gestaţie de circa 5 ani. De abia prin 2010 am avut primele semne de recunoaştere la scară mondială, în sensul că a fost trecut pe o listă de site-uri româneşti reprezentative, care circula pe web şi a fost apreciat, în primul rând de cititorii români din străinătate.
Actualul aspect al subsite-ului Portretul României Interbelice are în plus partea de audio-video şi interfaţa de autoadministrare, dar aşa cum arată el este o zonă în permanenţă creştere, practic cu dezvoltare infinită şi rezultat al conlucrării cu multe surse particulare sau oficiale.
Ideea de „complicare” a informaţiei cu imagini şi sunet a venit tocmai din dorinţa de a câştiga principalul beneficiar al site-ului, valuri succesive ale noilor generaţii, pentru care lectura unui text sec nu mai prezintă suficientă atractivitate.
R: Care este scopul hărţii? Este folosit şi în scop didactic?
M.I.: Harta este numai poarta de intrare...Rolul primordial al acestei „hărţi” este acela de a aduce împreună, informaţie istorică şi geografică utilă în înţelegerea textelor de istorie orală. Acest „instrument” al nostru nu are ariditatea paginilor de manual şi sper ca, tocmai de aceea, să se infiltreze în mintea şi obiceiurile tinerilor care vor să ştie.
În plus, cunoştinţele transferate creează mai degrabă o atmosferă, dau un sentiment al cunoaşterii, aproape o imersie în epocă.
Oficial, nu există o utilizare regulată şi dirijată a acestui site educativ.
Sper ca să existe utilizări sporadice, sub impulsul presiunilor care schimbă paradigma educaţiei, dar trebuie să avem şansa de ne întâlni cu profesori cu vocaţie, care vor să facă efortul de imaginaţie şi să introducă în bibliografia cursului lor asemenea adrese.
Personal, am avut câteva întâlniri întâmplătoare cu elevi mici (curs gimnazial spre final) şi am îndrăznit să le propun să facă nişte prezentări în Power Point pentru orele de istorie privind Primul Război Mondial în România, utilizând ilustraţia găsită la judeţele Putna şi Bacău. Încă nu am un feed-back.
R: Au existat finanţări care să ajute la construirea şi, respectiv, mentenanţa site-ului? De unde au venit aceste finanţări?
M.I.: Nu suntem o fundaţie de interes naţional şi nu cred că noi ar trebui să fim cei care să cerem un asemenea statut. Pe de altă parte cred că întâi trebuie să dovedeşti ce poţi si apoi să aştepţi o recunoaştere.
Nu, singurele finanţări au venit de la fondator, respectiv doamna Lidia Bradley Gheorghiu în momentul în care a plătit versiunile succesive ale site-ului memoria.ro, iar ultimele două versiuni au fost realizate cu o interfaţă friendly pentru a ne ajuta să devenim independenţi în administrarea site-ului şi a nu aştepta disponibilităţile de timp ale webmaster-ului (lucrează direct Lidia Bradley Gheorghiu şi cu mine, doar noi avem parolele de acces).
Totuşi, trebuie spus că Incremental Inc. ne consideră un partener tradiţional, probabil că suntem chiar primul lor client şi, în cazul unor intervenţii mai dificile, acestea erau realizate gratuit. Ultimul webdesigner cu care am lucrat, Marcel Rauca a fost surprinzător de ataşat de subiect şi a venit foarte inspirat în întâmpinarea propunerilor noastre.
Impresia noastră este că nici dirijarea de fonduri prin 2%, nu a ajuns întotdeauna în conturile noastre.
R: Cât de des este adus la zi site-ul?
Dacă este vorba despre www.memoria.ro eu cred că cel puţin săptămânal apare ceva nou, dar asta depinde de programul nostru care nu este chiar al unor persoane fără obligaţii sau trăind exclusiv din această activitate.
Dacă este vorba despre Portretul României Interbelice, acolo este vorba doar de încărcare şi de cizelare, nu este un site de „noutăţi”. Ceea ce se pune online rămâne valabil pe termen lung, adică constituie date de referinţă. În fiecare săptămână apar 2-3 pachete de imagini, filme sau completări. Acolo obiectivul nu este îndeplinit nici măcar în proporţie de 30%, unele judeţe au încărcare necesară, pentru altele e greu de găsit materiale şi ilustraţie. Ultima mea afirmaţie sper să sune ca un apel.
R: De unde vă luaţi informaţiile? Sunt ele aprobate/avizate de cineva?
M.I.: Informaţiile sunt luate din tot felul de surse. Buna intenţie a marilor arhive oficiale se pune în evidenţă prin faptul că ele sunt perfect accesibile online. E adevărat, puţine din acestea sunt româneşti. În acest sens putem cita, pentru depozite fotografice:
- fondul Willy Pragher, Arhivele landului Baden-Wurtemberg, Staatsarchiv Freiburg
Totodată, există relativ mulţi colecţionari particulari care scot la lumină depozite personale şi de care am aflat de pe Facebook : prof. Adrian Săvoiu (domeniul Muscel), Ursu-Bukowina (în special Bucovina), Ionelus – albume Picassa (mai ales Basarabia), Alin Şovăială, …
Pentru clip-uri muzică populară sau scurte filme istorice există o piaţă destul de bogată pe YouTube, înregistrări istorice sau în interpretări mai recente, dar cu dorinţa ca respectiva piesă să fie proprie respectivei regiuni folclorice.
Dacă ştim sursa şi eventual există un link care duce la ea, menţionăm acest lucru pentru fiecare imagine în parte.
Obiectivul nostru este de a ne păstra în cadrul intervalului cronologic, dacă există materiale puţin anterioare sau posterioare acestei perioade, le acceptăm dacă au o semnificaţie puternică sau pentru că avem certitudinea că au existat în perioada respectivă (fotografii recente ale unor piese sau monumente mai vechi, - cazul bluzei româneşti a unei membre a familiei Nandriş din Mahala, Bucovina).
În privinţa unei decizii asupra conţinutului, ea ne aparţine în totalitate pe considerente de semnificaţie, impact sau calitate tehnică. Totuşi o serie de persoane de specialitate (istorici, etnografi, sociologi,…) din ţară şi străinătate urmăresc acest site şi ne semnalează foarte prompt greşeli, inadvertenţe, omisiuni sau eventualele chestiuni litigioase.
R.: Cât aproximaţi că a costat proiectul Potretul României Interbelice?
M.I.: Nu ştiu şi este greu de estimat. Putem eventual estima valoarea lucrărilor făcute de terţi, respectiv firma care a făcut reamenajările de site, reconstrucţiile, succesive, operaţii determinate şi de uzura morală în timp (alt soft utilizat, alte criterii estetice care au implicat schimbări de aspect, alte facilităţi de funcţionare şi monitorizare, etc). Aceste cheltuieli, împreună cu cheltuieli dirijate spre aparatura utilizată (scanner, de exemplu) se apropie de cca 5.000 de euro în 8 ani. La această sumă se adaugă timpul pe care cele două persoane implicate în întreţinere, co-administratorii, l-au făcut în fiecare săptămână fie iarnă, fie vară, aproximativ 5 ore pe săptămână de-a lungul aceloraşi ani.
L-am făcut cu tenacitate şi responsabilitate, pentru că este un lucru în care credem. Această lucrare merită să existe şi dacă avea şi dacă nu avea finanţare de stat, europeană sau de altă natură. Cred că din bani publici sau cu finanţare europeană ar fi costat mult mai mult.
R: Aţi încercat să obţineţi o colaborare cu Ministerul Educaţiei în vederea dezoltării proiectului?
M. I.: Nu, nu am încercat. Din nesiguranţa cu care a evoluat Ministerul Educaţiei după reforma învăţământului din 1948 am înţeles că are o mulţime de probleme, mai serioase, la nivel de principii, decât colaborarea cu un site independent. De fapt, iniţiativă cred că ar fi trebuit să vină de acolo, adică Ministerul prin numărul de specialişti pe care îi adună să descopere aceste site-uri educative şi să şi le apropie, dacă consideră că reprezintă iniţiative utile şi de viitor.
R.: Aveţi de gând să dezvoltaţi site-ul şi la alte perioade din istoria României?
M.I.: Nu, nu cred, în primul rând pentru că nu avem timp. Doar această parte, cizelată şi revizuită, asigurând o bună acoperire spaţială şi temporală, îţi dă de lucru pentru ani buni. Pe de altă parte, perioadele mai vechi (sec. XIX, sec.XVIII,...) au mai puţine surse în afara celor scrise, deci nu prea am avea cu ce le susţine (şi nici competenţele profesionale).
R: De ce aţi ales perioada interbelică?
M.I.: Parţial am răspuns la această chestiune şi anume pentru că pornisem cu ideea unui site de sprijin pentru preocupările noastre de istorie orală, iar istoria orală se poate face numai cu oameni în viaţă, respectiv pe perioade mai apropiate.
Un alt motiv este simpatia pe care o am personal pentru această perioadă în urma lecturilor, a galeriei de personalităţi care au ieşit la lumină în acea perioadă, dar mai ales datorită părinţilor mei şi a oamenilor din cercul lor, pe care i-am cunoscut direct în copilărie şi adolescenţă. Era o teribilă contradicţie între ceea ce spunea propaganda şi istoria comunistă despre regimul burghezo-moşieresc şi calitatea oamenilor crescuţi în acea epocă.
R: Într-un exerciţiu de imaginaţie, aţi putea să indicaţi câteva avantaje şi câteva dezavantaje ale perioadei interbelice? Dar diferenţe dintre acea perioadă şi prezentul?
M.I.: Nu trebuie să fac un exerciţiu de imaginaţie. Încerc să fiu chiar riguros în această privinţă.
- Esenţial pentru România interbelică este faptul că principiul avansului social este majoritar meritocratic, adică poziţiile în structuri administrative sunt ocupate prin merite personale şi calitate morală. Foarte mulţi copii de ţărani, clasă socială majoritară, ajung în mari demnităţi ale Statului sau europene, în armată, arte, ştiinţă...fiind prima generaţie în pantofi.
- Şcoala şi familia acordă importanţă laturii morale a educaţiei, cel puţin în aceeaşi măsură ca laturii intelectuale (calităţilor intelectuale)
- Selecţia forţelor de propulsie socială se face prin şcoli de bună calitate, aproape fiecare judeţ are o şcoală normală care furnizează învăţătorii rurali, intelectuali locali care asigură selecţia celor care pleacă la carte, la studii de nivel superior, după calităţi dovedite în primii patru ani de studii. Această situaţie ascunde un sistem european, probabil nu singular, de găsire a viitorilor mandarini (funcţionari publici şi elită).
- Există un ritm de viaţă diurn şi anual potolit, mai adecvat fiinţei umane, prin educaţia la vârste fragede slab centralizată se nasc personalităţi bine conturate, relaţiile interumane sunt mai îngăduitoare, convivialitatea şi coeziunea familială mai mare.
- Dacă ar fi ceva de remarcat negativ în anii interbelici, este prea scurta durată de viaţă (totuşi ratele demografice erau pozitive), funcţionarea sălbatică a selecţiei naturale, maladiile contagioase, condiţiile slabe de protecţie socială. Corupţie există, dar ponderea ei este relativ scăzută, în nici un caz nu atinge majoritatea domeniilor vieţii sociale.
În ceea ce a urmat după cel de-al II-lea Război Mondial cel mai grav lucru rămâne răsturnarea valorilor sociale, criteriile de avans devin ideologice, morala pierde teren în educaţie (şi în lume), societatea mai merge o perioadă cu frâna trasă, pe spinarea celor vechi, după care sucombă.
Astăzi criteriile nu sunt nici măcar ideologice, lipsesc sau sunt îngropate în sofisme, se confundă progresul tehnic (material) cu creşterea nivelului de viaţă.
R.: Ce alte planuri similare aveţi?
M. I.: În primul rând ar trebui să spun că lucrez în paralel la un alt site, ceva mai modest (are şi o vechime mai mică), administrat tot de Fundaţia ASPERA Pro Edu, numit aviatori.ro care se concentrează pe istoria aviaţiei române încercând să acopere totul de la profesorii în domeniu la constructori şi zburători sau paraşutişti (webdesigner Cosmin Păltinescu, tot un braşovean).
Amintesc de acest site pentru că el conţine o rubrică numită Dicţionar de personalităţi care urmăreşte să pomenească pe toţi cei care au avut o contribuţie la istoria aripilor româneşti. Ceea ce mi se pare că lipseşte pe site memoria.ro este tocmai această trecere în revistă a personalităţilor interbelice româneşti care au influenţat viaţa României, deci este o rubrica la care vom lucra în viitorul apropiat în măsura în care găsim bani cu care să plătim designerii paginii.
Împreună cu colegul Ştefan Ungurean pregătim o carte de istorie orală dedicată refugiaţilor bucovineni în România, dar criza de timp este cronică. Interviurile sunt colectate de peste 5-6 ani, pentru transcrierea şi aranjarea materialului, pregătirea părţii de ilustrare este rezolvată parţial pentru că nu găsesc timp şi continuitate.
Ar fi bine să acord mai mult timp şi site-ului aviatori.ro chiar în dezvoltarea rubricii Dicţionar de personalităţi, să atrag mai multe contribuţii din partea vizitatorilor, mai ales că aici am o foarte atentă şi promptă urmărire de specialitate executată de două importante nume în istoria aviaţiei româneşti, ing. Dan Antoniu (Bucureşti) şi ing. Vasile Tudor (Piteşti).
Inginerul care a înviat România Mare
Marian Ivănoiu s-a născut „într-o familie de intelectuali modeşti” la 24 noiembrie 1951, la Lugoj. A urmat cursurile gimnaziale la Şcoala Generală „Ion Vidu” din oraş şi apoi cursurile Liceului teoretic Coriolan Brediceanu (secţia reală). Din 1970 a devenit student al Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara, Facultatea de Mecanică, specializarea Maşini Hidraulice şi Pneumatice. După repartiţia guvernamentală a ajuns la Braşov, inginer stagiar la întreprinderea Hidromecanica.
După 1978 a intrat în viaţa academică locală, respectiv a devenit cadru didactic la actuala Universitate Transilvania din Braşov, catedra de Mecanica Fluidelor şi Termotehnică, actualul departament de Inginerie Mecanică, unde se află şi în prezent.
După 1990, a petrecut aproape doi ani într-un laborator de specialitate de la Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate din Lyon, beneficiind de o bursă guvernamentală franceză şi de o bursă de mobilitate individuală Tempus (1991-1993).
Fundaţia ASPERA
Pentru ambele proiecte ale fundaţiei ASPERA răspunzătoare este doamna Lidia Bradley Gheorghiu, o prietenă de-a profesorului Ivănoi din Braşov care, din 1982, a plecat „neoficial” în străinătate, întâi RFG, apoi Statele Unite şi acum din nou Germania.
„Ea este membru fondator şi sponsor principal al Fundaţiilor şi mi-a propus în anul 2000 să preiau partea executivă a Fundaţiei din Braşov, care există oficial din 2001, având în intenţie un scop educativ”, a adăugat Ivănoiu.
Potrivit celui care l-a construit, proiectul Portretul României Interbelice îşi propune să ofere cititorilor o viziune mai accesibilă şi mai atrăgătoare deopotrivă asupra unei perioade extrem de complexe din istoria contemporană a României.
“Sperăm ca în versiunea a doua, pe care v-o prezentăm cu începere din februarie 2013, situl să aibă un impact global: poţi înţelege mai bine epoca dacă asociezi date statistice cu informaţii culturale şi etnografice, cu o foarte bogată ilustrare fotografică, cu secvenţe audio din folclorul local, cu evenimente remarcabile petrecute acolo în acea perioadă, chiar cu mici filme de epocă”, este descrierea de pe site.
În ceea ce priveşte bibliografia care stă la baza informaţiilor, dar şi a imaginilor este bazată pe o colecţie complexă care include printre multe altele extrase din celebra enciclopedie editată de un colectiv condus de Dimitrie Gusti şi publicată între anii 1938-43, dar şi arhive oficiale accesibile online sau alte fonduri de fotografii, majoritatea străine.
Se încarcă comentariile...
