Bucureşti

articolul anterior articolul urmator

Motivul pentru care un fost senator corupt a cerut eliberarea din închisoare. „Un fost demnitar are demnitate“

6
28 May 2020 06:11:12
Autor: Daniel Dancea
Fostul senator Marius Ovidiu Isăilă a fost eliberat condiţionat la începutul lunii mai FOTO Arhivă
Fostul senator Marius Ovidiu Isăilă a fost eliberat condiţionat la începutul lunii mai FOTO Arhivă

Condamnat la şase ani de închisoare în două dosare, unul de corupţie şi unul pentru fals şi conducere fără permis, fostul senator Marius Isăilă a fost eliberat condiţionat după trei ani şi patru luni de detenţie. El le-a spus judecătorilor că vrea să fie eliberat ca să demonstreze că un fost demnitar are demnitate.

Tribunalul Bucureşti a dispus, la începutul lunii mai, eliberarea condiţionată din închisoare a fostului senator Marius Isăilă, condamnat în două dosare la şase ani de închisoare. Isăilă a executat patru ani de închisoare, fiind la a doua cerere de eliberare condiţionată după ce prima solicitare i-a fost respinsă. În cererea de eliberare din închisoare, fostul senator a arătat că „de la momentul încarcerării regretă în fiecare zi ce a făcut, având în vedere că prin deciziile şi acţiunile sale nu a făcut decât să aducă durere familiei, copiilor săi”.

Fostul senator le-a mai spus judecătorilor că nu a mai reuşit de mult timp să îşi strângă în braţe copiii, că îi este dor de aceştia şi că vrea să îi crească. Isăilă a mai arătat că „a însemnat ceva că a stat încarcerat, mai ales că sunt condiţii foarte grele”. Audiat prin videoconferinţă din penitenciar, fostul senator a adăugat că „doreşte să i se acorde o şansă să demonstreze că un fost demnitar are demnitate”.

DNA s-a opus eliberării lui Isăilă, arătând că infracţiunile pentru care fostul senator a fost condamnat „denotă un grad de pericol social ridicat al inculpatului, având în vedere calitatea în care le-a săvârşit”. DNA a mai cerut „să fie avută în vedere şi natura infracţiunilor, respectiv de corupţie”.

Judecătorii au dispus, însă, eliberarea condiţionată a fostului senator, menţionând că „deţinutul, pe perioada executării pedepsei, nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat de 19 ori, sancţiunea dispusă fiind anulată la data de 06.02.2019 de judecătorul de supraveghere”. Judecătorii au mai arătat că fostul senator „a avut o conduită corespunzătoare normelor instituţionale şi a prestat activităţi lucrative, acumulând 253 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate”, decizia de eliberare fiind definitivă.

De ce a fost condamnat Isăilă

Marius Ovidiu Isailă a fost trimis în judecată de către DNA în iulie 2014, fiind acuzat de trei infracţiuni de trafic de influenţă. Potrivit DNA, în prima parte a anului 2012, Marius Ovidiu Isăilă, la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor Publice, şi Cristian Stefan Ene, în înţelegere cu inculpatul Catalin Cristescu, au convenit să intervină în vederea blocării controlului efectuat de către ANAF la firma unui denunţător care le-a solicitat ajutorul în acest sens şi căruia i s-au cerut 200.000 de euro.

Isăilă a fost ales senator în 2012 , pe listele PDL, în colegiul uninominal 3, Titu-Răcari, judeţul Dâmboviţa. În februarie 2014, a demisionat din PDL şi a stat independent până în 2015. În septembrie 2015, s-a înscris în PSD, apoi în UNPR. Ultima dată, a fost membru PRU.  

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Tomescu Tom
28.05.2020, 06:47:39

Demnitarii ..parlamentarii ..dacă tot sunt niște speciali ..cu drepturi speciale ar trebui să beneficieze și de pedepse cu adevărat speciale ... Orice pedeapsă ar primi un infractor normal pentru corupție , fals .. ....în cazul lor să se tripleze ..

+3 (3 voturi)
mitrut
28.05.2020, 09:18:40

Ce demnitate poate avea un corupt-falsificator-hot?

+1 (1 vot)
Cel Mare Scarambeu
28.05.2020, 10:00:21

Dar cine l-a oprit sa nu aiba demnitate inainte de a incalca legea?

+1 (1 vot)
cloudvick
28.05.2020, 11:00:06

i-am mirosit demnitatea cand schimba partidele

+1 (1 vot)
Vasilica Jet
28.05.2020, 11:03:29

Bai ce rai sunteți ... voi nu vedeți ca are fata de om cu demnitate? Chiar nu se vede de la o posta? Omul a vrut și el 200 000 €(cu demnitate) și a tras sforile prin cele mai cinstite partide PDL, PSD ... Si acum vrea și el afara (cu demnitate). Si vine un magistrat (cu demnitate) și ii permite asta ... pentru ca noi totul e pe baza de demnitate ... Si voi politicienii continuați sa ne dați demnitate cu lopata .. și oamenii din tara asta sa o înghită ... tot cu demnitate. Totul este pe baza de demnitate ... pentru ca Dl. Isăilă are prea multa și vrea sa ne mai dea și noua. Si reușește cu ajutorul "justiției" din frumoasa patrie :) Felicitări!!!

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (6)