Negoţ, religie şi artă de import. Cum a contribuit comunitatea armeneană la dezvoltarea Bucureştiului
0
Oraş cosmopolit, Bucureştiul a adăpostit comunităţi întregi de minorităţi etnice care i-au influenţat evoluţia culturală şi economică. Pe străzile Micului Paris şi-au făcut loc, încă din secolul al XVIII-lea, armenii, o comunitate construită în jurul pasiunii şi priceperii într-ale comerţului cu aburi de cafea şi gust de ciocolată.
Începând cu anii 1800, vechile mahalale Popa Soare, Mântuleasa şi Olari au ţinut loc de casă pentru cele câteva sute de armeni stabiliţi cu tot cu familii pe malurile Dâmboviţei. La un recensământ din 1820, în Mahalaua Pod Mogoşoaia, actuală Calea Victoriei, au fost înregistraţi 259 de capi de familie originari din Armenia, dintre care foarte mulţi se ocupau deja cu negustoria, vânzând tutun sau cafea, în vreme ce alţii erau manufacturieri, declară istoricul Dan Falcan.
„Bună vestire” din Templul Cafelei
O legendă a comerţului de cafea este Avedis Carabelaian, unul dintre cei mai mari cafegii pe care i-a avut România. Continuatorul său contemporan se numeşte Gheorghe Florescu, cel pentru care cafeaua nu-şi poate găsi locul decât într-un templu. Aşa că astăzi are propriul său Templu al Cafelei, după cum el însuşi îl numeşte, „Delicatese Florescu”, aşa cum îl ştie toată lumea, pe o străduţă de lângă Piaţa Rosetti, la numărul 2. Cu toate că ar fi meritat să-şi treacă în dreptul adresei numărul 1, căci Avedis Carabelaian se trage din cel dintâi cafegiu al lumii. Avedis este un termen de bun augur care în limba armeană înseamnă „bună vestire” şi, în acelaşi timp, este prenumele unui mare negustor de cafea, în trecut, furnizor al Casei Regale a României.
"Delicatese Florescu" este celebrul Templu al Cafelei FOTO Cristina Andrei
Dintre borcanele închise etanş, pline cu boabe parfumate, Gheorghe Florescu vorbeşte cu siguranţa omului care a fost de faţă la scrierea istoriei cafelei: „Avedis Carabelaian este un descendent al primului cafegiu al lumii. Mă refer aici la primul care a deţinut un magazin de preparare a cafelei pentru acasă. Armenii nu au avut prea multe cafenele, au avut magazine pentru servirea omului cu o cafea pentru acasă. În 1530, Avedis Carabelaian, un strămoş al mentorului meu, a deschis la Damasc, în Siria, primul magazin de cafea cu preparare pentru acasă”.
Cuceritorul Europei, sclavul cafelei
Sultanul Soliman Magnificul a fost cel care l-a adus pe Avedis Carabelaian din Damasc la Constantinopol, iar armeanul a ajuns să-i servească pe mai-marii otomani, pe Marele Vizir, dar şi pe Kizlar Ağasi, şeful eunucilor negri, a treia persoană în ierarhia Imperiului. O figură importantă în promovarea cafelei la curtea otomană a fost şi Alexandra Roxelana, o tânără care, intrând în iatacul lui Soliman Magnificul a adus cu sine şi cafea şi l-a făcut pe marele Sultan să devină sclavul acestei băuturi, povesteşte Gheorghe Florescu. Mulţi dintre cafegiii Imperiului Otoman au ajuns, în urma genocidului, în România, astfel că ţara noastră a devenit coloana vertebrală a comerţului european de cafea.
Manuc Mârzaian, armeanul pacifist care ne-a lăsat Hanul lui Manuc
Un personaj bizar, o combinaţie între un strălucit om de afaceri, un admirator al artelor, un bun armean, dar şi un foarte bun român. Aşa îl descrie Varujan Pambuccian, vicepreşedintele Uniunii Armenilor din România, pe Manuc Mârzaian, legendă a Capitalei României, cu o importantă influenţă politică în epocă. Despre Manuc se ştie că, la origini, se prezenta ca un etnic interesant, fiind, în acelaşi timp, un armean vestic, dar având şi un important bagaj oriental, o mixtură între două zone culturale majore care l-au definit ca personalitate şi l-au influenţat inclusiv în construcţia Hanului care l-a consacrat. În esenţă, era un pacifist, a militat pentru ca lucrurile să se desfăşoare în tihnă, şi-a folosit influenţa politică pentru organizarea unor conferinţe de pace şi, la fel ca mulţi dintre conaţionalii săi, a încercat să realizeze o construcţie care să genereze stabilitate, edificiu care se păstrează şi astăzi ca un simbol al Bucureştiului.
Hanul lui Manuc este în picioare şi astăzi
Festivalul Străzii Armeneşti, tradiţie şi modernitate sub semnul diversităţii
Deşi nu foarte guralivi şi fără prea multe cuvinte la purtător care să se refere la ei înşişi, urmaşii armenilor care altădată populau Capitala au hotărât să-şi afirme existenţa prin fapte, mai degrabă decât prin vorbe şi să se lase cunoscuţi de cei din jur în măsura în care aceştia vor să le pătrundă cultura. Astfel, ideea unui Festival Armenesc a venit de la Londra, oraş în care se desfăşoară anual un astfel de eveniment dedicat comunităţii, pe parcursul unei zile. În schimb, în România manifestaţia a căpătat amploare şi reuşeşte să ocupe, în acest an, trei zile pline. Deşi denumirea îl recomandă ca fiind dedicat etnicilor armeni, Varujan Pambuccian spune că Festivalul vine să înglobeze mai multe culturi, cea evreiască, greacă, dar şi romă, componente care se desfăşurau în jurul Străzii Armeneşti, cu toate că osatura rămâne de origine armeană. El vine ca o ocazie a comunităţii de a se exprima, de a vorbi despre sine, iar cel mai bun mod de a te face auzit rămâne etalarea elementelor definitorii. Pentru ceea ce însemnă „armean”, rămân specifice, în mod paradoxal, tradiţia şi evoluţia tehnologică. Pentru vicepreşedintele Uniunii Armenilor din România, aceasta este o ocazie pentru participanţi de a lua contact cu oameni cu un bagaj cultural diferit.
„Diversitatea e unul din motoarele foarte puternice ale dezvoltării. Pe uniformitate e foarte greu să te dezvolţi, pentru că ea, în general, conservă şi cam atât. Diverstatea este cea care aduce idei, care poate să construiască lucruri noi, pentru că aşa suntem noi, oamenii: construim combinând lucruri diverse”, susţine Pambuccian, pentru care Festivalul Străzii Armeneşti este un mare câştig şi pentru comunitatea armeană, dar şi pentru bucureşteni, în general.
În 2014, Festivalul durează trei zile, de pe 1 până pe 3 august, şi este structurat pe cele trei părţi importante ale zilei. Dimineaţa e dedicată copiilor, care vor putea vedea teatru pentru copii şi chiar vor putea pleca acasă cu jucăria visată, materializată de o imprimantă 3D. Evenimentul este un joc continuu între popular şi urban, tradiţie şi modernitate, iar cuvântul care îl descrie cel mai bine pare a fi „diversitate”. Serile aduc momente dedicate tuturor. De la mirodenii şi cafea la nisip, până la obiecte tradiţionale de artizanat, toată manifestaţia va sta sub semnul interacţiunii dintre artiştii aflaţi pe scenă şi vizitatori, iar numărul curioşilor se preconizează a fi mare: „anul trecut am avut în trei zile cam 12.000 de participanţi. Anul acesta sper să avem peste 20.000”, afirmă Pambuccian. Mai mult decât atât, Festivalul va fi transmis prin live streaming pe Internet, iar în ultima zi se va realiza un duplex cu Strada Armenească din Londra, prin care fiecare parte va interveni cu un program în Festivalul din cealaltă ţară. Vicepreşedintele Uniunii Armenilor din România speră ca anul viitor şi armenii din Paris să se alinieze iniţiativei, pentru ca, în scurt timp, acest eveniment armenesc să devină cel puţin unul la nivel european.
Armenii au ridicat spiritualitatea şi cultura la rang de artă
Dincolo de un simţ înnăscut al negustoriei, armenii au avut de-a lungul timpului şi o preocupare deosebită pentru viaţa spirituală, cea mai veche biserică armenească din lemn din Bucureşti datând din timpul lui Matei Basarab. Mai târziu, pe locul acestei construcţii a fost zidită actuala Catedrală Armenească, conform planurilor arhitectului de aceeaşi etnie, Dimitrie Maimarlou. Biserica este construită după modelul Marii Caderale Armeneşti, cea mai veche catedrală din lume.
„Armenii s-au creştinat în 301, ca religie de stat, am fost primul stat creştin din lume, şi atunci a fost întemeiată, de către Sfântul Grigore Luminătorul şi această catedrală. Biserica Armenească are foarte multe elemente care ţin de momentul de început al creştinismului în lume. E o Catedrală vie, fiecare eveniment religios, pe lângă cele regulate, de duminică, are locul lui aici şi, pentru noi este un punct de referinţă pentru că, indiferent de vremuri, această catedrală a unit comunitatea armeană în jurul ei. Din punctul nostru de vedere este kilometrul 0 al armenilor din România”, povesteşte Varujan Pambuccian. Ansamblul Bisericii Armeneşti a fost inclus de Primăria Bucureşti pe lista monumentelor istorice şi a constituit întotdeauna nucleul întregului complex armenesc ce s-a dezvoltat în jurul acesteia.
Biserica Armenească este kilometrul 0 al armenilor din România FOTO Cristina Andrei
Populaţia armeana a contribuit şi la dezvoltarea culturii româneşti, prin personalităţi ca Spiru Haret, Garabet Ibrăileanu, Theodor Aman, Hagop Djololian Siruni, Dan Barbilian sau Dumitru Bagdasar. Preocuparea pentru îngroşarea maselor intelectualităţii armeneşti apare vădit încă din 1817, când a fost construită în Bucureşti prima şcoală armenească. Mai mult, odată cu rafinarea acestei comunităţi etnice, au fost înfiinţate societăţi şi organizaţii menite să-i sprijine pe viitorii oameni de cultură. Cristalizarea unei adevărate conştiinţe a minorităţii armeneşti şi recunoaşterea ei au venit odată cu „Uliţa Armenească”, denumire atribuită zonei în care îşi ducea viaţa în Bucureşti majoritatea populaţiei imigrante din Armenia. Mai târziu, Uliţa a devenit Strada Armenească, iar denumirea se păstrează şi astăzi pe harta Bucureştiului.
Un aflux de armeni s-a revărsat peste Capitală în urma represiunilor turceşti asupra acestei comunităţi, care, odată cu aprilie 1915 s-au transformat într-un adevărat genocid. După Primul Război Mondial, în Bucureşti s-au înregistrat 50.000 de cetăţeni originari din Armenia, cel mai mare număr de imigranţi de această etnie. Dezvoltarea comunităţii armeneşti s-a întrerupt odată cu sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a intervenit procesul de naţionalizare, puterea etnicilor armeni a slăbit considerabil şi foarte mulţi au emigrat.
În prezent, cei aproximativ 1.000 de armeni stabiliţi în Bucureşti contribuie la resuscitarea comunităţii, la o nouă creştere numerică şi ca importanţă. Cifrele se multiplică, atât în Capitală, cât şi la nivel naţional, iar Varujan Pambuccian priveşte această situaţie ca pe un semn pozitiv pentru ţara noastră, pentru că, susţine el, „armenii se dezvoltă în momentul în care există stabilitate şi speranţe de dezvoltare economică”.
Recomandări pe aceeaşi temă:
FOTO Şcoală de vară „Contribuţia armenilor la istoria şi cultura românilor“
Se încarcă comentariile...
