Bucureşti

articolul anterior articolul urmator

Nişte femei cu gusturi învechite

6
21 Feb 2022 09:44:13
George Butunoiu
Aretia Tătărescu
Aretia Tătărescu

Bătrâna Casă din strada Polonă, lângă Grădina Icoanei şi Parcul Ioanid, a văzut şi a suportat multe. A fost construită prin anii 30 de către Aretia Tătărescu, după planurile şi cu banii ei, în timp ce bărbatul ei era ocupat cu cariera politică.

Gheorghe Tătărescu nu a fost bogat, deşi provenea dintr-o veche familie de generali. A făcut Dreptul, după care şi-a luat doctoratul la Paris cu o lucrare despre regimul electoral şi parlamentar din România. A intrat de tânăr în politică, fiind remarcat şi promovat de către Ion I. C. Brătianu, apoi de către Regele Carol al II-lea. A fost Membru de Onoare al Academiei Române, iar în cariera politică Preşedinte al Consiliului de Miniştri (prim-ministru) şi Ministru al Afacerilor Străine.

Casa e un mic palat în stil neo-brâncovenesc, pe 5 niveluri: subsolul era pivniţă, demisolul cuprindea bucătăriile, spălătoria, depozite şi garajul. La parter era cabinetul aghiotantului, chiar la intrare, apoi cabinetul privat al ministrului, atunci când lucra de acasă. Mai erau o sală mică pentru discuţii private şi cele două saloane; unul foarte mare, în care aveau loc recepţiile, şi unul mai mic, în care aveau loc întâlniri, mese şi în care de multe ori se ţineau şedinţe ale guvernului şi consiliile de război. Piesa centrală de decor din sălile de jos era un şemineu monumental din piatră, sculptat de Miliţa Petraşcu, eleva lui Brâncuşi. Şi ancadramentele uşilor de la parter sunt tot din piatră, tot un cadou al Miliţei Petraşcu pentru ei. Au mai fost câteva lucrări ale cunoscutei sculptoriţe, dintre care o mare bancă din piatră la intrare, care au dispărut, însă.


Aretia şi Sanda Tătărescu

La etaj erau dormitoarele: al Tătăreştilor şi al celor doi copii ai lor, Sanda şi Tudor. Tot la etaj erau şi camerele de oaspeţi, cu o mare terasă acoperită (dar nu închisă). La mansardă erau, de asemenea, câteva camere mici. În faţă era grădina cu flori iar în spate o curte mare împrejmuită de ziduri, pavată cu piatră mare de râu şi cu mulţi copaci bătrâni.

Regele era un musafir frecvent al familiei Tătărescu şi se amuza adesea venind neanunţat, mai ales pe la orele de prânz şi cină, aşa că Aretia Tătărescu avea tot timpul un loc liber la masă şi tacâmuri pregătite. Cine sună la uşă? Sunt eu, Regele! Sigur, poftiţi vă rog!.

În 1947 Gheorghe Tătărescu a fost alungat din guvern de către comunişti şi de către ruşi, iar în 1950 el şi familia sa au fost arestaţi. Casa a fost confiscată. Pe atunci, Sanda Tătărescu, fiica lui, era deja căsătorită cu Ulise Negropontes, avocat, şi avea doi copii mici. Li s-au dat două ore ca să-şi ia câteva lucruri, însă numai haine şi hârtii, nu şi mobila sau orice altceva de valoare.

Doamna Sanda Tătărescu-Negropontes (foto dreapta) a fost condamnată la 5 ani de închisoare. Şi după ce a ieşit din închisoare a fost de multe ori ridicată de Securitate şi interogată zile la rând. Nu a vrut să plece din România, deşi a avut ocazia să facă asta mai târziu, pentru că toţi ceilalţi din familie plecaseră deja. Ramura Negropontes, mai ales, a ajuns foarte influentă şi puternică, cel mai celebru fiind, probabil, John Negropontes, şeful peste toate serviciile secrete ale SUA în administraţia Bush. Doamna Sanda Tătărescu-Negropontes a trăit din salariul ei de funcţionar la fisc şi din lecţiile de franceză pe care le mai dădea pe furiş.

În Casa din stradă Polonă s-au aciuit comuniştii, desigur. După vreo 10 ani de lupte cu noii sălbatici, cum le spunea, Doamna a reuşit să-şi ia Casa înapoi cu ajutorul unui comunist cu remuşcări, ce a putut să restituie mai multe astfel de proprietăţi, dându-le în schimb câte o casă pe gratis celor din guvern care mânuiau pixul cu aprobări. Până la moartea ei, în 2009, Doamna Tătărescu-Negropontes a rămas apropiată de acest fost comunist şi l-a lăsat să-i administreze asseturile.

Nu avea bani Doamna ca să-şi refacă bătrâna Casă, aşa că fostul comunist a închiriat-o unui turc pentru a deschide un restaurant. A avut o mică faima acel restaurant turcesc, dar mai mult datorită Casei, decât a mâncării. Era un restaurant discret şi sunt convins că turcul nu a avut niciodată vreo autorizaţie de la fisc sau de pe la cei cu sanitarele ca să facă un restaurant acolo. Şi nu cred că aceia care au mâncat la el ar vrea să afle vreodată cum arată ceea ce nu vedeau ei, adică bucătăriile şi magaziile…

La sfârşitul lui 2005, turcul a lăsat cu greu prada din mână, deşi contractul îi expirase. Casa a fost preluată de un grup de oameni de afaceri pentru a deschide un restaurant cum nu mai fusese până atunci în Bucureşti.

Se părea că, în sfârşit, vin vremuri mai bune pentru bătrâna Casă. S-a investit foarte mult acolo, a fost complet renovată, s-au schimbat toate instalaţiile. Fiind un monument istoric, a trebuit ca absolut totul să rămână intact şi orice conductă, mai ales cele pentru aerul condiţionat, să fie trase numai prin interiorul zidurilor, să nu iasă absolut nimic la suprafaţă, nici măcar un colţişor.

Însă de blesteme nu se scapă chiar atât de uşor. A apărut un arhitect, plătit să se ocupe de amenajare. S-a uitat el de jur împrejur, a închis ochii, a cugetat câteva secunde, şi a ajuns la concluzia că cel mai potrivit decor ar fi unul oriental, japonez.

Cu greu l-am oprit să nu astupe şemineele şi să pună un bar în faţa celui monumental, din salonul mare, cel sculptat în piatră de Miliţa Petraşcu. Însă cel de la etaj, de unde era camera copiilor, nu i-a scăpat. L-a acoperit cu un perete de rigips, dacă nu cumva l-a şi demolat cu totul înainte de a face asta, aşa cum se tot vorbea pe acolo. Cred că nici acum cei care stau acolo nu ştiu că în spatele peretelui care sună a gol când îl ciocăneşti cu degetul, se află un şemineu adevărat.

Apoi domnul arhitect a studiat cu atenţie basorelieful din salonul mic, cel făcut tot după schiţele Miliţei Petraşcu, după o simbolistică dată de Aretia Tătărescu. Şi a ajuns la concluzia că „e un kitsch ordinar, cred că e momentul să nu mai fim prizonierii tuturor gusturilor învechite”. Aşa că într-o zi am găsit un perete de rigips şi în faţa lui. Zidul de rigips era pregătit pentru decoruri cu paravane japoneze, care fuseseră deja comandate. Bine măcar că nu a dat jos basorelieful cu ciocanul… Am luat nişte muncitori şi noaptea am scos acoperişul de rigips. A făcut un scandal monstru arhitectul, însă nu a mai îndrăznit să-l pună la loc. În schimb, a dat tot basorelieful cu var alb, ca să nu se mai vadă decât dacă te apropii de perete.

E un arhitect emancipat acela, un adevărat om al zilelor noastre. A umplut Casa cu tapet de hârtie, unul chiar în salonul mare, la intrare. Tapet scump, e drept! Apoi a pus lămpi, lustre şi veioze de plastic peste tot, chiar şi pe mese. Şi scaune de plastic, însă nu oarecare, ci unele de câteva sute de euro bucata, e drept şi asta. Însă o parte nebănuită a personalităţii sale, bine ascunsă după figura sa virilă, accentuat masculină, a ieşit la iveală când ne-a umplut de fundiţe, de cănăfei, de pernuţe şi, mai ales, de perdele şi draperii roz şi crem. Dar nu de orice fel, ci din acelea de voal şi de dormitor. Mari, lungi, prelungindu-se pe podea. Până şi în grădină a vrut să ne pună perdeluţe.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Karl Frenzy
21.02.2022, 13:28:28

Cine îşi distruge trecutul, nu are nici un viitor. Dar cât mai avem ceva de demolat, de furat, de vândut, vom avea şi guvern, şi parlament, şi poliţie care, obedientă, va trebui să ţină ordinea pentru hoţii care vor fura şi vor distruge conform legii. Bineînţeles că va da binele peste mine şi mă va prinde nepregătit. Luaţi-o ca un pamflet, ca o fantezie...

Vladescu Adrian
21.02.2022, 14:52:42

....unde se termina textul?

+4 (4 voturi)
Karl Frenzy
21.02.2022, 15:07:28

...la ultima pagină din Istoria României!

+2 (2 voturi)
Ludwig
23.02.2022, 11:00:31

arhitectii de azi iti pun o bicicleta atarnata de tavan si zic ca e arta

+2 (4 voturi)
Joe Doe scu
24.02.2022, 06:17:53

Inca un articol fara cap si coada a lu butunoiu...Ma bucuram ca nu te mai vedeam pe aici...dar uite ca fara tine nu se poate...mars potaie!

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările