O bucureşteancă a păcălit cinci persoane cu 38.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată o femeie din Bucureşti care a păcălit cinci persoane să-i dea, în total, 38.000 de euro, spunându-le că poate interveni pe lângă mai mulţi angajaţi ai autorităţilor locale din Capitală pentru a le obţine, în schimbul banilor daţi, locuinţe ANL.

DNA precizează că, în perioada noiembrie 2009 – mai 2010, Ileana Vasile "a pretins de la cinci persoane suma totală de 38.000 de euro, dându-le de înţeles că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi din Primăriile Sectoarelor 1 şi 6, la care urma să intervină pentru a le obţine apartamente construite de Agenţia Naţională a Locuinţei (ANL) sau alte spaţii cu destinaţii comerciale, aflate în fondul locativ al instituţiilor menţionate".

Ileana Vasile le-a spus păgubiţilor că funcţionarii la care urma să intervină au între sarcinile de serviciu atribuirea unor astfel de apartamente sau spaţii comerciale.
Femeia a fost prinsă în flagrant, în 17 decembrie 2010, după ce a primit de la două persoane suma de 4.000 de euro, în plus faţă de cei 38.000 de euro pe care-i ceruse deja. A fost arestată de Tribunalul Bucureşti pentru 29 de zile.
Cazul femeii va fi judecat de un complet al Tribunalului Bucureşti.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite