O elevă de 16 ani a plâns în hohote după anunțul Elenei Udrea de reabilitare a două școli din sectorul 2. Vezi ce s-a întâmplat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului și primarul sectorului 2 au semnat, astăzi, la Colegiul Național „Iulia Hasdeu“ contractele de reabilitare din fonduri europene a două unități școlare.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a avut parte de o dimineață puțin mai agitată deși momentul era anunțat unul oficial și pompos.

Ea a afost întâmpinată de primarul sectorului 2, Neculai Onţanu,  de mai mulți profesori și elevi la Colegiul Național „Iulia Hasdeu“. Invitații au asistat în holul unității școlare la semnarea documentelor de finanţare din fondurile europene necesare pentru reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional "Iulia Hasdeu" şi a Liceului „C. A. Rosetti“.

După prezentarea celor două proiecte, în timpul discursului susținut de Elena Udrea, una dintre elevele prezente la eveniment, a leșinat. Conferința de presă a fost întreruptă de un zgomot puternic făcut de fata care se prăbușise și care a fost ajutată de colegi să iasă din aglomerație. „Ne-a spus că nu a mâncat nimic, iar aicie ste foarte cald“, au spus prietenii Laviniei (16 ani) care învață la Grupul Școlar Sf. Pantelimon din București.
La prima unitate de învățământ se vor investi 48, 3 milioane de lei din fonduri europene și de la bugetul local al sectorului 2 pentru reabilitarea termică a colegiului și extinderea acestuia, dar și dotarea cu rețea de internet de mare viteză, noi laboratoare de informatică, laptopuri, mobilier școlar și chiar 11 frigidere și mașini de spălat. Lucrările sunt estimtae să se finalizere peste 24 de luni. La Liceul „C. A. Rosetti“ vor ajunge peste 10 milioane de lei care vor fi cheltuiți pentru reabilitare termică, o sală de sport și dotare.

La plecare Elena Udrea s-a interesat de starea elevei care leținase și care în momentul în care a fost înconjurată de cameramani și reporteri și la apropierea ministrului a izbucnit în hohote de plâns. Ea a fost ajutată de primarul Onțanu care a cerut apă pentru eleva emoționată.

Citește în Adevărul București de mâine cum vrea Elena Udrea să îi facă pe elevii din Caopitală să renunțe să mai stea pe rețelele de socializare.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite