O tânără din Capitală acuză un şofer de la Bolt de agresiune: „M-a izbit de câteva ori cu capul de plafonul maşinii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O tânără din Capitală acuză un şofer Bolt de agresiune FOTO: Arhivă
O tânără din Capitală acuză un şofer Bolt de agresiune FOTO: Arhivă

O tânără din Bucureşti susţine că a fost agresată fizic de către un şofer Bolt, marţi, care ulterior a plecat şi a lăsat-o pe jos, în stradă, în stare de şoc. Aceasta a relatat pe Facebook întregul incident. Reprezentanţii companiei cercetează cazul.

O tânără din Capitală a povestit pe pagina sa de Facebook agresiunea la care ar fi fost supusă din partea unui şofer Bolt, chemat prin aplicaţie. Reprezentanţii companiei au răspuns miercuri, spunând că investighează cazul. 

„În jurul orei 14.00, comand un Bolt în Sector 4, la cafeneaua ONG-ului la care lucrez.

Aşteptam un VW Jetta cu numere de Mureş, condus de Adrian. Mă uit stânga-dreapta, nimic. Îl sun pe şofer, îmi închide. În aplicaţie îmi scria că şoferul mi-a anulat cursa pe motiv de neprezentare şi că mi s-a extras din cont o sumă din oficiu. Mă grăbeam. Comand o altă maşină. Tot el îmi acceptă cursa. Îl sun iar.

- Unde sunteţi?

- Pe Şerban Vodă.

- Eu v-am chemat pe Petru Cercel. 

- Bine. Vă caut.

Mi-am dat seama că nu l-am văzut de prima dată pentru că, nu doar că nu a venit la punctul indicat, dar avea şi alte numere de înmatriculare”, îşi începe femeia relatarea cazului. 

Aceasta susţine că şoferul a devenit brusc agresiv şi a smucit-o, dând-o apoi cu capul de plafonul maşinii. 

Redăm relatarea tinerei în continuare

„Urc în maşină.

-Domnule, de ce aţi anulat cursa şi mi-aţi încasat banii dacă nu aţi venit unde am pus pin-ul şi mai aveţi şi alte numere de înmatriculare decât cele din aplicaţie? Cum era să vă găsesc?

Enervat, îmi spune că sunt o tupeistă şi o nesimţită şi să cobor din maşină că el nu mă duce nicăieri. Dă să anuleze cursă pe motiv, din nou, de neprezentare.

- Eu nu cobor. Mi-aţi acceptat cursa, vă rog să mă duceţi. Cum să ziceţi că eu nu m-am prezentat la comanda, dacă sunt aici, în maşina dvs.?

S-a enervat şi mai tare, a coborât din maşină, a deschis portiera mea şi m-a smucit de un braţ. M-am tras şi am urlat să nu pună mâna pe mine, moment în care m-a tras iar şi m-a izbit de câteva ori cu capul de plafonul maşinii.

M-a tras din maşină şi m-a trântit pe jos în stradă. M-am ridicat, timp în care a demarat în trombă.

Mă apuc de bocit şi chem o altă maşină. M-am speriat îngrozitor”, a mai povestit aceasta. 

-Doamnă, nu avem ce să vă facem. Dvs aţi plecat, el a plecat. Mai bine vă duceţi la cea mai apropiata secţie de poliţie. Ajung la Secţia 1 de Poliţie pe lângă Romană. Plângeam în hohote. O poliţistă iese şi îi face semn şoferului că nu are voie să parcheze aici. Cobor.

   - Ce s-a întâmplat?

Îi povestesc eu poliţistei ce s-a întâmplat, cum puteam, având în vedere că plângeam isteric.

- Unde s-a întamplat agresiunea?

- Sector 4.

- Ah, păi să mergeţi la Secţia de Poliţie de acolo că altfel durează şi o lună până vi se înregistrează plângerea. Noi nu avem ce să vă facem.

Pe la ora 18.00 merg la Secţia 14 de Poliţie, pe lângă Unirii.

- Ce s-a întâmplat? - mă întrebă poliţistul de la poartă.

Îi povestesc de faţă şi cu alţi poliţişti.

- Ah, păi cel care se ocupă de astfel de cazuri vine abia la 20.00. Mai bine vă duceţi acasă şi vă sunăm noi când putem să vă primim.

- Doamnă, nu avem ce face! - zice poliţistul de la intrare.

- Hai lasă. Îi iau eu declaraţie. - se oferă un altul.

Poliţistul era cam în jur de 50 de ani şi cam mirosea a alcool. Mergem într-un birou, undeva la primul etaj.

- Şi? Era ţigan?

 Asta a fost prima întrebare.

Am stat la secţie în jur de 2 ore. Aveam numerele de înmatriculare corecte, faţa şoferului, îl găsisem pe FB şi pe băiatul lui, cel care figura proprietar al maşini. Găsise în sistem toate datele. Ştiam unde locuieşte, de unde a luat maşina, tot.

- Numărul lui de telefon îl ai?

- Staţi să verific.

Sun.

- Alo, bună seara! Domnul Adrian?

- Da.

- Ok. Mulţumesc.

„Asta e numărul.” Îi spun poliţistului.

- La INML aţi fost?

- Nu. Nici nu ştiu dacă am semne. Mă doare bratul drept de la cum m-a smucit, dar nu cred că am vânătai.

- Păi, domnişoara, nu prea avem ce să-i facem. Eu vă înregistrez plângerea, veniţi la Secţie peste o săptămână să îi identificaţi poza, dar vă zic, mare lucru nu se va întâmpla.

- Ok, mă duc la INML.

Plec din Secţie şi merg până-n Berceni la Institutul de Medicină Legală. Am ajuns la 21 şi 15. Un paznic ne opreşte la uşă.

-Îmi pare rău. Programul de consultaţie la cerere s-a terminat la ora 21.00. Reveniţi altă dată. Nu avem ce face.

Am plecat. Acasă am văzut că am nişte vânătăi pe gât şi încă mă doare braţul. Dar cel mai naşpa e că am obosit de sistemul ăsta bolnav.

El este Adrian. (Poza e de pe FB lui)

Ah, am făcut plângere şi la Bolt, dar normal că nu m-au băgat în seamă”, a conchis tânăra în postarea sa. 

Reacţia BOLT 

Ulterior, miercuri dimineaţa, reprezentanţii Bolt au lăsat un comentariu pe pagina tinerei, în care au precizat că se investighează cazul iar şoferul este blocat din sistem şi nu mai poate lua alte curse momentan. 

„Bună, Teodora, ne pare rău pentru această experienţă neplăcută. Bolt nu tolerează astfel de comportamente din partea niciunui şofer partener. Luăm toate aceste acuzaţii în serios şi investigăm incidentul. Ca urmare, până la finalizarea investigaţiei, şoferul a fost blocat din sistem şi nu mai poate conduce cu Bolt. Te asigurăm de tot suportul nostru”, a precizat conducerea Bolt, 

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite