Opinie despre un monument în Piaţa Universităţii

Senatorul Sorin Ilieşiu a propus un proiect de lege prin care doreşte să amplaseze o cruce gigant în Piaţa Universităţii pentru memoria victimelor regimului comunist FOTO Mediafax

Personal, sînt împotriva iniţiativei. La început am crezut că e o glumă proastă. Dacă, însă, o luăm în serios aduc argumente:

1. Această decizie e de natură culturală şi implică imaginea oraşului, urbanismul, arhitectura şi artele plastice, pînă la detaliu. Găsesc nepotrivit ca o asemenea decizie să îmbrace forma unei Legi şi să vină din partea forului legislativ pe care l-aş vedea, mai de grabă, preocupat de rezolvarea, prin legiferare, exclusiv a problemelor de infrastructură decît de cele de suprastructură – acestea ar trebui lăsate pe seama specialiştilor în domeniile respective. NU VREAU O CULTURĂ DE STAT. Prin extrapolare, cum ar fi ca forul legislativ să se ocupe de repertoriul teatrelor, de exemplu?

2.Monumentele din oraş – iniţiativa şi amplasarea lor trebuie să urmeze o cale profesionistă: deciziile se iau în urma unor studii făcute de specialişti – sociologi, urbanişti, arhitecţi, artişti plastici – şi urmează un drum logic: analiza oportunităţii, conţinutul de idei ce se vor transmise, amplasamentele şi, abia la final, forma. În cazul de faţă se vede că s-a pornit tocmai invers! Monumentele nu pot fi promovate după bunul plac sau după iniţiative personale deoarece nu sînt obiective private, ci publice, atît din punct de vedere al impactului cît şi din punct de vedere al banilor cheltuiţi.

3.Procedurile în aceste cazuri sînt: -se propune o temă, – se iniţiază un concurs de propuneri cu desfăşurare reglementată, - decizia de atribuire e luată de un juriu – un areopag de profesionişti, nu de politicieni. Dacă nu se ţine seama de aceste proceduri pentru promovarea unor monumente de asemenea amploare riscăm să ne trezim puşi în faţa unor soluţii nefericite, stranii şi costisitoare – şi avem exemple : Aglomerarea de statui şi monumente amplasate în spaţiul dintre biserica Creţulescu şi clădirea fostului CC al PCR – Obeliscul controversat din acelaşi spaţiu, Nudul indecent al lui Traian din faţa Muzeului de Istorie, Discul cu perforaţii (azi dispărut, dovadă a vremelniciei) din piaţa Ch. De Gaulle, „Aripile” din piaţa Presei libere, Monumentul Unirii din Piaţa Alba Iulia şi, iată, astăzi o nouă năzbîtie.

4.Orice construcţie din oraş, clădire, piaţă, parc, monument aparţine atît proprietarului cît şi comunităţii. Şi dacă, într-o măsură oarecare, un proprietar are dreptul să-şi susţină o aberaţie, să şi-o plătească şi să o înconjoare cu un gard, ei bine, şi în acest caz Cetatea/Urbea are un cuvînt de spus: sînt regulamente, proiecte de urbanism, normative, constrîngeri de tot felul în scopul integrării corecte în ansamblul oraşului. Cu atît mai mult în cazul unui monument de asemenea amploare situat într-un loc atît de central şi atît de important.

5.Piaţa Universităţii nu e o piaţă propriu-zis, ci o intersecţie. Nu are fronturi de clădiri unitare sau majore, nu are dimensiuni suficiente, nu e o agora, un loc de adunări, cînd mai mulţi oameni vor să se adune blochează străzi. Prezenţa crucii monumentale s-ar sufoca în acest sit.

6.Ideea de cruce e frumoasă prin semnificaţia ei, o astfel de idee nu e servită de dimensiunile mari, a încerca o replică a crucii de pe Caraiman dovedeşte o gîndire obtuză şi lipsită de discernămînt: nu orice obiect sau simbol se poate reproduce oriunde – ambientul, spaţiul înconjurător, situl, dimensiunile şi natura lui – major sau meschin, natural sau artificial, formele de relief, vegetaţia, perspectivele pe care le oferă, fundalul, construcţiile cu geometria lor şi cu materialele lor componente, toate aceste elemente cer şi determină ele înseşi natura şi dimensiunile monumentului.

7.Altădată, la micul Dallas din Slobozia, miliardarul de carton şi-a clădit un turn Eiffel la scara lui, pe gustul lui, pe măsura lui, dar domule, era ridicol pe banii lui şi în curtea lui.