Constructorul, Algorithm Residential S3, firmă din subordinea primăriei a scris pe pagina de Facebook că motivul pentru care parcarea e tot închisă de o jumătate de an este că nu a putut fi obţinută autorizaţia de securitate la incendiu.
”Întârzierile de la obiectivul „Parcare Decebal” sunt cauzate de apariţia unor probleme identificate în urma testelor privind sistemul de Desfumare. Pentru a respecta Scenariul de Securitate la Incendiu şi a nu compromite obţinerea Autorizaţiei ISU de funcţionare, s-au stabilit împreună cu proiectanţii şi dirigintele de şantier următoarele: modificarea tabloului de Sprinklere astfel încât pornirea celor două pompe să nu se realizeze simultan; crearea unui gol adiţional cu aria echivalentă a radiatorului în peretele rampei de acces; suplimentarea cablului care alimenteaza grupul de Hidranţi, cu un cablu nou, în lungime de aproximativ 500 m.l., echiparea cablului cu echipamente tehnice de gabarit corespunzător, pentru a putea realiza legăturile acestuia. Decizie care a fost luată pentru a putea preîntâmpina pierderea de energie electrică pe cablu, conform calculelor, aceasta, este sub valoarea acceptată şi influenţează negativ pornirea grupului de pompare- Hidranţi”, potrivit sursei mai sus citate.
Conducerea societăţii a dat asigurări să până la finalul săptămânii se vor face testele cerute de ISU.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Până nu vor plăti toți cretinii ăștia care fac proiecte de ingineri repetenți, își vor bate joc de lucrări care ar trebui să fie funcționale. Parcă vrem să fim o țară de handicapați mintali care strică pe ce pun mana.
Cred că au încercat s-o scoată mai ieftin pe principiul "lasă că merge şi aşa" dar uite că n-a mers!