„Părintele“ monumentului din Piaţa Revoluţiei despre poreclele date de bucureşteni: „Un vidanjor nu poate să vadă decât ce utilizează, din păcate“

Monumentul este ridicat în memoria eroilor căzuţi la Revoluţie FOTO Wikipedia.org

„Cartof“, „creier“, „ţeapă“ ori „suliţă“ sunt doar câteva dintre poreclele pe care le-a primit monumentul ridicat în centrul Capitalei, în Piaţa Revoluţiei, în memoria celor care şi-au pierdut viaţă în timpul evenimentelor din 1989. Artistul plastic care a semnat construcţia, Alexandru Ghilduş, povesteşte ce însemnătate are pentru el. Pentru cei care îi spun în fel şi chip are un singur mesaj: „Un vidanjor nu poate să vadă decât ce utilizează”

Povestea monumentului a început în anul 2004, atunci când Ministerul Culturii a realizat un concurs la care au participat numeroşi artisti. Dintre cele 14 echipe care au intrat în competiţie, una singura a reuşit să-i impresioneze pe reprezentanţii Ministerului. De fapt, proiectul unui singur om, Alexandru Ghilduş.

„Eu am fost singurul fără partener. Restul echipelor erau formate din cinci, şase oameni” , povesteşte artistul plastic.

Ce reprezintă monumentul din Piaţa Revoluţiei?

Artistul plastic spune că poreclele care i-au fost atribuite monumentului nu au nicio legătură cu adevărata însemnătate pe care acesta o are. Potrivit creatorului operei de artă, coloana din marmură reprezintă înălţarea celor căzuţi în timpul Revoluţiei, datorită celor 25 de metri pe care coloana îi are. De asemenea, culoarea alasă, alb, reprezintă puritatea sufletelor celor care s-au jertfit în anul 1989.

Însemnătatea monumentului nu se opreşte aici, deoarece, povesteşte Alexandru Ghilduş, „pentru cei care au rămas, monumentul poate fi o aspiraţie către viitor” , un viitor în care există o pomenire a celor care şi-au sacrificat viaţa sau au fost omorâţi în anul 1989.

Coloana din marmură este desăvârşită cu ajutorul unei coroane, după cum povesteşte artistul. O construcţie alcătuită din bronz, cu o forma uşor denivelată, este considerată de Ghilduş locul ideal „în care poposesc sufletele celor care au plecat fără să privească în jur” .

De asemenea, artistul plastic adaugă că cei care şi-au pierdut viaţa în timpul Revoluţiei, fie că se aflau acolo accidental, fie că au ieşit în stradă pentru a schimba ceva, pot reveni, la nivel spiritual, în  locul în care astăzi este ridicat monumentul închinat lor, măcar o dată pe an.

Încrustate în asfaltul care se află sub monument, spoturile, nefuncţionale astăzi, au rolul de a crea senzaţia unor candale aprinse, care fac lumină celor trecuţi în nefiinţă în urmă cu peste 20 de ani.

Echipe întregi de experţi şi 1,5 milioane de euro

După ce artistul a fost desemnat câştigătorul concursului, pentru ca monumentul să arate aşa cum este astăzi, echipe întregi de experţi au lucrat mână-n mână cu Alexandru Ghilduş. Fiecare centimetru pătrat din apropierea monumentului a fost atent analizat pentru a nu lăsa loc de greşeală.

Pe lângă cei 25 de metri pe care construcţia îi are suprateran, a fost nevoie de o adâncime de opt metri pentru realizarea operei în condiţii optime. Pentru construirea coloanei s-au folosit placaje de marmură albă, deşi, iniţial, artistul voia să folosească blocuri de marmură. „Nu a fost posibil pentru că un asemenea material dubla costurile” , precizează Ghilduş.
Pentru a fi ridicat monumentul, experţii au muncit în jur de şapte, opt luni şi au calculat cu o deosebită precizie fiecare detaliu.

Ceas solar şi cruce din butuci

Unul dintre elementele care fac din monumentul bucureştean o construcţie unică este faptul că aminteşte de modul în care oamenii din trecut aflau ce oră indică ceasul. În urmă cu mulţi ani, oamenii înfigeau un băţ în pământ şi în funcţie de umbra pe care acesta o făcea pe sol, oamenii vremii ştiau imediat ce oră este.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu monumentul bucureştean, care atunci când este luminat de razele soarelui umbreşte pământul şi poate indica ora.

De asemenea, câţiva metri de jur împrejurul construcţiei se află patru alei pavate cu buşteni şi care sunt făcute sub forma unei cruci, având ca punct comun monumentul însuşi.

„Un vidanjor nu poate să vadă decât ce utilizează”

Referitor la poreclele pe care le-a primit monumentul de-a lungul timpului, Alexandru Ghilduş spune că oamenii din România nu au fost lăsaţi să aibă un punct de vedere propriu, în mod general. Vizavi de apelativele atribuite monumentului din Piaţa Revoluţiei, artistul plastic are de spus un singur lucru: „Un vidanjor nu poate să vadă decât ce utilizează, din păcate” .