Patru companii vor să furnizeze Capitalei 400 autobuze Euro 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto David Muntean
Foto David Muntean

Licitaţia pentru noile autobuze RATB s-a încheiat vineri, la ora 16.00, termen până la care au depus oferte patru companii. Câştigătorul va fi stabilit în termen de 25 de zile de la data depunerii ofertelor. La licitaţia anterioară s-au arătat interesate 15 companii, dar procedura a fost sistată din cauza contestaţiilor. Valoarea achiziţiei se ridică la 510 milioane lei.

În cadrul licitaţiei pentru achiziţionarea a 400 de autobuze urbane Euro 6 pentru transportul public în Capitală au depus oferte următoarele companii, redate în ordine alfabetică: Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret A.S., Man Trucks & Bus AG, Mercedes Benz România SRL şi Otokar Europe.

Câştigătorul va fi stabilit în termen de 25 de zile de la data depunerii ofertelor, adică la începutul lunii  decembrie.

„Sper că după ce comisia de evaluare va analiza, în termenul prevăzut de lege, ofertele depuse, să putem avea un câştigător al acestei licitaţii, să nu mai existe contestaţii nefondate, aşa cum s-a întâmplat la procedura anterioară, care, aşa cum a certificat CNSC, a fost întârziată absolut nejustificat. Mulţumesc pe această cale Guvernului care va sprijini îmbunătăţirea pachetului de legi privind achiziţiile publice, astfel încât proiecte naţionale sau locale de maximă importanţă pentru cetăţeni să nu mai fie blocate”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

Licitaţia pentru achiziţionarea a 400 de autobuze Euro 6, cu grad redus de poluare, a fost lansată în 3 iulie, valoarea estimată a contractului fiind de peste 510 milioane de lei. 

La licitaţia iniţială, au depus oferte 15 companii: SC ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL, EVW HOLDING SRL, BMC TRUCK AND BUS SA, MHS TRUCK AND BUS SRL, MERCEDES BENZ ROMANIA SRL, BRIARI`S IND SA, SC MLD GUNS SRL, MEGAROSA TRADE SRL, ECOPEL SRL, SOLARIS BUS&COACH SA, SC NERA CAROSERII SRL, SC BEST ACHIZITII SRL, KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET AS, THOREB INFORMATION SYSTEMS, MAN TRUCK&BUS AG.

Ce dotări trebuie să aibă autobuzele

Conform caietului de sarcini, cele 400 de autobuze trebuie să aibă podea total coborâtă, 320 dintre acestea fiind din gama de 12 metri lungime, având trei uşi duble, 50 de autobuze din gama de 10 metri lungime, cu două uşi duble şi 30 de autobuze din gama de 18 metri cu patru uşi duble.

Noile mijloace de transport în comun vor fi dotate cu un sistem performant de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat, un sistem wi-fi de conectare gratuită şi sisteme de informare a călătorilor. Noile autobuze vor beneficia şi de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, precum rampă mecanică pentru persoanele care se deplasează cu cărucior şi difuzoare externe pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere.

O altă facilitate importantă pe care o vor avea noile mijloace de transport în comun va fi un sistem de comunicare performant, conectat în timp real cu instituţiile de intervenţie, Salvare, Pompieri, Jandarmerie, pentru un timp de reacţie foarte scurt în cazul unor incidente, dar şi comunicarea cu dispeceratul pentru transmiterea datelor legate de comerţul electronic de titluri de călătorie.

Autobuzele vor fi dotate şi cu sisteme de supraveghere video.

Mijloacele de transport în comun trebuie să fie fabricate de acelaşi producător, trebuie să fie omologate de către Registrul Auto Român, iar ofertantul trebuie să pună la dispoziţie poliţa RCA pentru toate, valabilă cel puţin şase luni.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite