Percheziţii în Giurgiu. În vizor sunt doi hoţi care au furat componente de telecomunicaţie de peste 100.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Capitalei a efectuat luni, două percheziţii în Giurgiu, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat, după ce doi bărbaţi ar fi sustras componente de telecomunicaţii dintr-un depozit din sectorul 6. Prejudiciul a fost estimat la 103.000 de lei.

„La data de 2 decembrie 2020, poliţişti din cadrul Secţiei 20 au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras mai multe componente de telecomunicaţii ce se aflau depozitate pe paleţi din lemn, în zona exterioară a unui depozit, fără a fi asigurate ori supravegheate, în sectorul 6”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei.

Iar din datele şi probele administrate, potrivit sursei citatate, în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta reclamată ar fi fost săvârşită de doi bărbaţi, în vârstă de 33, respectiv 39 de ani, în sarcina acestora fiind reţinută comiterea unei alte infracţiuni de furt calificat, în dauna aceleiaşi societăţi comerciale, la data de 08.12.2020, în urma căreia au sustras mai multe profile din aluminiu. 

Astfel, la data de 11 ianuarie a.c., au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost identificate mai multe bunuri de interes în cauză, precum şi o autoutilitară, care ar fi fost folosită pentru transportul componentelor sustrase.

În urma investigaţiilor desfăşurate a rezultat faptul că bunurile au fost valorificate la un centru de colectare a fierului vechi, aflat în judeţul Giurgiu. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi furt calificat, faţă de cei doi bărbaţi fiind dispusă măsura controlului judiciar. 

Percheziiţiile au fost efectuate de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. Iar acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite