Piedone - ultima mutare anti-COVID. Cununiile, oficiate la cerere, cu maxim 6 persoane. Ce se întâmplă cu eliberarea certificatelor de naştere sau deces

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Sectorului 5 îşi suspendă activitatea cu publicul până în data de 7 decembrie, după apariţia unor cazuri de coronavrus în rândul angajaţilor. Vor fi eliberate certificate de deces sau naştere şi se vor oficia cununiile programate, dar cu participarea a cel mult şase persoane.

„Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu, a dispus astăzi, 24.11.2020, suspendarea activităţii de lucru cu publicul în sediul situat pe Strada Fabrica de Chibrituri, în perioada 25 noiembrie – 7 decembrie 2020 (inclusiv), ca urmare a apariţiei unor noi cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul angajaţilor Primăriei Sectorului 5. Vor lucra cu publicul doar angajaţi ai Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor pentru eliberarea certificatelor de naştere sau deces, cu respectarea strică a normelor sanitare în vigoare”, a transmis, marţi seară, Primăria Sectorului 5. 

Sursa citată a precizat că se vor oficia şi cununiile civile programate în această perioadă, dar într-un cadru mult mai restrâns (cel mult 6 persoane). 

„Starea Civilă din cadrul Primăriei Sectorului 5 are o intrare separată de restul clădirii. Angajaţii care nu sunt confirmaţi cu noul coronavirus şi care lucrau cu publicul vor veni la serviciu. Toate spaţiile din clădirea Primăriei urmează să fie dezinfectate de o firmă specializată. Personalul care a intrat în contact direct cu angajaţii infectaţi a fost testat şi va rămâne acasă până la primirea rezultatului. Dacă acesta va fi negativ, angajaţii vor reveni la locul de muncă”, a mai transmis Primăria. 

Instituţia anunţă că, întrucât Secretarul General al Primăriei, dar şi alţi directori au fost confirmaţi cu noul coronavirus, şedinţa de consiliu din data de 26 noiembrie se va amâna pentru data de 2 decembrie. 

Anterior, şi Primăria Sectorului 4 a anunţat suspendarea activităţii. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite