PMB vrea să îi dea în judecată pe Andrei Chiliman şi pe proprietarul Cathedral Plaza pentru recuperarea costurilor cu demolarea clădirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

PMB a transmis, potrivit MainNews.ro, că primăria va solicita recuperarea costurilor pentru lucrările de demolare a Cathedral Plaza, estimate la 5-6 milioane de euro, de la proprietarul imobilului, compania Millennium Building Development, dar şi de la fostul primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman, cel care a emis autorizaţia de construire ilegală.

„Cheltuielile cu demolarea vor fi suportate iniţial de municipalitate, instanţa a stabilit că aceste costuri sunt în sarcina Municipiului Bucureşti. După ce Municipalitatea face aceste lucrări de demolare, va solicita ca aceste costuri să fie suportate de proprietarul clădirii, care a edificat în baza unei autorizaţii ilegale şi Primarul Sectorului 1, care a emis această autorizaţie ilegală”, a transmis Primăria Capitalei într-un răspuns pentru Mainnews.ro.

Primăria Capitalei a mai informat că, în ceea ce priveşte durata demolării Cathedral Plaza, după stabilirea costurilor estimative urmează să fie lansată o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de demolare, iar proiectarea va dura, cu aproximaţie două sau trei luni, iar execuţia lucrărilor un an.

Potrivit sursei citate, edificată între 2006 şi 2011, Cathedral Plaza se află în prezent în proprietatea companiei Millennium Building Development, controlată de afaceristul grec Ioannis Papalekas.

De asemenea, cel care a emis autorizaţia de construire este fostul primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Sursa citată a mai arătat că reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice au contestat construcţia, din cauza faptului că este amplasată la doar 8 metri de Catedrala Sfântul Iosif, un important monument istoric şi de arhitectură, iar în anul 2006, chiar Papa Benedict al XVI-lea solicitat oprirea lucrărilor până la lămurirea situaţiei juridice.

În 2013, instanţa a decis cĂ PMB trebuie să demoleze clădirea, stabilind că a fost construită ilegal. Însă demolarea nu a fost demarată până acum, în timpul mandatelor foştilor primari, Sorin Oprescu şi Gabriela Firea. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite