Poliţia Locală a Capitalei, pe urmele speculanţilor de documente pentru autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a declanşat acțiuni de combatere speculei cu documente necesare înmatriculării autoturismelor sau eliberării permiselor de conducere. Numărul celor sancționați doar azi a ajuns la 21 de persoane.

Agenţii au efectuat razii toată săptămâna pentru combaterea bişniţei cu tipizate la sediul Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti din șoseaua Pipera, numărul 49.

În urma raziilor, au fost identificate şi sancţionate 21 de persoane pentru comerţ stradal neautorizat. A fost identificat un bărbat de 33 de ani, unul din liderii grupurilor care blochează în fiecare zi intrările în sediul Serviciului. Oamenii lui sunt săracii care, pentru câțiva lei, racolează clienți din ușa “Înmatriculărilor” cu oferte diverse: dactilografiere, tipizate, polițe de asigurare, se arată în comunicatul Direcţiei Generale de Poliţie şi Control.

Sub acoperirea “ofertelor” legale, însă, stau și propuneri de genul  vânzării fișelor medicale gata completate ori altor “servicii” ilegale, care sunt taxate substanţial, deşi la ghişee formularele și consultanța sunt gratuite, iar  completarea actelor se face pe loc, fără a mai fi necesară dactilografierea. Tranzacțiile se petrec în stradă, la câțiva metri de intrarea în sediul Serviciului.

În sesizările primite, se arată că bișnițarii își urmăresc “țintele”, sunt agresivi verbal, le jignesc în caz de refuz și chiar se ajunge la a le brusca.
Cumulul amenzilor date bişniţarilor este de 4.900 lei.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite