FOTO Povestea bisericilor bucureştene, de la lăcaşuri de cult din mahalale la bijuterii mascate de blocurile comuniste. Catedrala Neamului, o nouă eră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Sfântul Antim, profilată pe fondul blocurilor care o ascund. FOTO Annamaria Kozma
Mănăstirea Sfântul Antim, profilată pe fondul blocurilor care o ascund. FOTO Annamaria Kozma

Multe momente-cheie din istoria Bucureştiului au fost şi continuă să fie legate de prezenţa clădirilor de cult: fie că au fost construite, fie că au fost demolate, secularizate, mutate, ascunse sau ridicate din nou, bisericile vorbesc despre un Bucureşti real. Plin de contraste, de zbuciumări şi de excese, dar real.

Istoria oricărui oraş este puternic legată de prezenţa bisericilor sale: centre culturale, coagulante sociale sau pur şi simplu puncte de referinţă în spaţiu, lăcaşele de cult au avut un rol esenţial în dezvoltarea centrelor urbane. Iar acest merit continuă se le asigure şi acum o poziţie privilegiată.

Bucureştiul, însă, a avut o relaţie mai complicată cu bisericile sale. La un capăt al istoriei lui vedem reţeaua de bisericuţe ce împânzeau mahalalele, iar la celălalt, întrezărim cupola înaltă şi controversată a unei catedrale a neamului, şi, pe lângă ea, ascunse, biserici şi mănăstiri înghesuite în umbra blocurilor dictaturii. Între cele două capete – demolări, construiri, mutări, demolări, din nou.      

Însă, o relaţie complicată este, de multe ori, mult mai încărcată de semnificaţii decât o relaţie obişnuită. Un oraş în care bisericile îşi au locul pe care ar trebui să-l aibă spune o poveste normală. Dar Bucureştiul nu are o poveste normală. O mănăstire împrejmuită de un zid de blocuri comuniste spune povestea Capitalei aşa cum nicio carte de istorie nu o poate face.    

Nenumărate turle ţâşneau pe colinele Bucureştiului

Bucureştiul secolului al XVIII-lea impresiona călătorii străini prin multitudinea de bisericuţe disipate peste tot în ţesutul mahalalelor. Istoricul Cezara Mucenic povesteşte că se spunea chiar că ar fi oraşul celor 365 de biserici, câte zile are anul, deşi numărul era exagerat.

biserici bucuresti

În această perioadă, bisericile erau printre cele trei tipuri dominante de clădiri, alături de case, retrase de la stradă, şi de pieţe sau centrele comerciale. De mici dimensiuni, fie din cauza cutremurelor, fie a problemelor financiare sau militare, clădirile de cult bucureştene reprezentau elementul principal în jurul căreia se organiza întreaga mahala. Rolul lor spaţial era atât de important încât numele străzilor era dat, de multe ori, de ele sau de poziţia străzilor faţă de ele, potrivit Cezarei Mucenic. De asemenea, şi extinderea teritorială a oraşului era generată de ele: mahalaua se mărea acolo unde se construiau noi biserici.

Biserica era locul de întâlnire al comunităţii, aici se discutau problemele de interes general, în care parohia avea un cuvânt important de spus. De aceea, ea era mult mai mult decât simplu loc de închinare.     

Primul val de distrugeri: nu Ceauşescu a dărâmat primul biserici

Importanţa bisericilor a început să scadă în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, care, în 1863, dădea legea secularizării averilor mănăstireşti, şi, apoi, în vremea regelui Carol I.

În această perioadă, foarte multe lăcaşuri de cult au fost dărâmate pentru a face loc noilor clădiri ale statului. Clădiri celebre ale Bucureştiului au fost construite în acest fel, printre care Ateneul Român, pe locul unei bisericuţe închinate Episcopiei de Râmnic, Palatul CEC pe locul bisericii Sfântul Ioan cel Mare, sau clădirea Băncii Naţionale, construită, la fel, pe locul unei biserici dărâmate

Totuşi, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, începe să se dezvolte o conştiinţă a patrimoniului istoric. Este abandonată practica dărâmării bisericilor şi altele noi sunt construite. Printre acestea s-au ridicat, pe atunci, construcţii impunătoare şi costisitoare, precum Sfântul Elefterie Nou sau Biserica Caşin, dar şi multe biserici mici, de mahala, albe, cu turle de tablă.

Al doilea val de distrugeri: „urbicidul“ comunist

Dezvoltarea urbană din perioada interbelică lucrase în detrimentul bisericilor, le luase din vastele teritorii din jur care le glorificau, clădirile depăşeau, uneori, turlele semeţe. Cu toate acestea, nimic nu avea să se compare cu ceea ce a urmat după, cu ceea ce limba engleză ar defini atât de bine prin termenul de „urbicide“. Regimul comunist nu numai că a marginalizat bisericile, dar a reprezentat o calamitate pentru întreaga arhitectură a oraşului Bucureşti.

Scopul lui o ură personală a lui Ceauşescu împotriva Bisericii şi a religiei. Dovada cea mai evidentă pentru lipsa oricărei raţiuni în acţiunile sale este demolarea mănăstirii Văcăreşti, care nu stătea în calea niciunuia dintre proiectele dictatorului.

Regimul comunist cerea înlăturarea bisericilor pentru a da loc monotoniei absolute a clădirilor de tip socialist. Din punct de vedere urbanistic, explică Cezara Mucenic, aceasta reprezintă încălcarea unui principiu simplu, dar indispensabil, acela de a rupe monotonia, fie printr-o clădire în relief, fie printr-un punct de interes.

Trei tipuri de operaţiuni au întreprins comuniştii împotriva bisericilor: demolarea totală (Mănăstirea Văcăreşti, Sfânta Vineri etc.) , mutarea (Schitul Maicilor, Biserica Sfântul Ioan Nou, Biserica Sfâtnul Ilie Rahova etc.) şi ascunderea (Biserica Domniţa Bălaşa, Mănăstirea Antim, Mănăstirea Radu Vodă).

Studiu de caz: bisericile ascunse de Victoria Socialismului

Grandiosul Bulevard Victoria Socialismului, actualul Bulevard al Unirii, a fost făcut cu scopul de a tăia, practic, centrul istoric al Bucureştiului în două şi pentru a da naştere noului Centru Civic, mult-visat de Ceauşescu. Bulevardul este străjuit de două rânduri compacte de blocuri şi conduce spre monumantala construcţie a Casei Poporului. În spatele blocurilor însă, este altă lume. Patru biserici şi mănăstiri sunt ascunse în spatele lor, printre care şi mănăstirea Antim.

Biserica Schitul Maicilor

Ansamblul mănăstiresc Schitul Maicilor fusese construit, în secolul al XVIII, la poalele Dealului Spirii, actualul amplasament al Palatului Parlamentului. Pentru a fi salvată de la demolare, biserica mănăstirii a fost mutată în 1982, cu 245 de metri spre est, înghesuită în spatele unor blocuri, construite ulterior, fiind, astfel prima biserică supusă operaţiunii de translatare.

biserici bucuresti

Mănăstirea Antim

Mănăstirea Antim datează tot din secolul XVIII. Între 1984-1986, chiliile din colţul nord-vestic sunt demolate, iar Palatul Sinodal este mutat cu câţiva zeci de metri înspre vest, pentru a face loc construirii blocurilor-mamut. Astăzi, mănăstirea este o oază într-o mare de blocuri.

biserici bucuresti

Biserica Sfântul Ilie Rahova

Datând tot din secolul XVIII, Biserica Sfântul Ilie – Rahova este un monument istoric, a cărui pictură este executată de pictorul Gheorghe Tattarescu. Biserica a fost translatată în 1984 şi închisă până în 1990. De atunci ea îşi primeşte credincioşii printre uriaşele blocuri comuniste.

biserici bucuresti

Biserica Domniţa Bălaşa

De partea cealaltă a bulevardului, Biserica Domniţa Bălaşa este o construcţie în stil neoromanic şi neobizantin, de mari dimensiuni, datând din secolul al XIX-lea.  Biserica nu a fost mutataă, dar a fost ascunsă, pe trei laturi, de blocurile construite în locul Spitalului Brâncovenesc.

biserici bucuresti

Un al treilea val de distrugeri?

Chiar şi după ce epoca demolărilor a apus, bisericile sunt ameninţate de un alt soi de distrugeri, de această dată, bine-intenţionate, întreprinse de tipul „gospodarului nociv“, cum îl numeşte arhitectul Ştefan Ghenciulescu: preoţi care, cu cele mai bune intenţii, aduc „îmbunătăţiri“ lăcaşelor de cult, de la geamuri termopane, sisteme de iluminat, calorifere, burlane şi alte instalaţii şi obiecte, care le aduc prejudicii atât fizice şi simbolice.

Tot simptomatic pentru entuziasmul post-decembrist este şi controversatul proiect al Catedralei Mântuirii Neamului, o construcţie uriaşă contestată de cei mai mulţi arhitecţi. Ştefan Ghenciulescu consideră că stricăciunile din timpul regimului comunist nu ar trebui compensate sub forma unei asemenea „revanşe“, pe măsura Casei Poporului, ci prin modalităţi mult mai subtile, precum scoaterea la lumină a valorilor existente prin drumuri pietonale, spaţii verzi, pieţe şi alte lucruri menite să atenueze constrastele şi excesele, nu să le accentueze. 

Bisericile din spatele blocurilor, o particularitate cu potenţial

Spre deosebire de acest ultim tip de stricăciuni, care nu aduce nicio constribuţie semnificaţiei clădirilor de cult, daunele aduse bisericilor în timpul regimului ceauşist au şi o turnură pozitivă. După cum explică Ştefan Ghenciulescu, ascunderea parţială a lucrurilor poate spori valoarea şi aura din jurul lor: cel care descoperă o mănăstire sau o biserică într-un loc pe care nici nu îl bănuia, în spatele unor construcţii uriaşe şi monotone, trăieşte altfel emoţia a ceea ce vede, decât dacă priveliştea i-ar fi fost la îndemână, desfăşurându-i-se în faţă, în toată splendoarea.

Impactul emoţional al acestor clădiri de cult, care se profilează pe fundalul blocurilor ceauşiste, este puternic şi vorbeşte despre dramele provocate de comunism în România. Însă dincolo de aspectul vizual, chiar şi mai contrastant este faptul că, deşi s-au făcut atâtea eforturi de a scoate lăcaşurile de cult din sistemul urban şi de a le ascunde vederii, ele continuă să funcţioneze ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat: comunităţile monahale îşi duc liniştit viaţa înconjurate de blocuri, iar mulţimile de credincioşi vin mereu în locurile acestea ascunse, ducând mai departe obiceiul strămoşesc al mersului la biserică.

Ştefan Ghenciulescu atrage atenţia şi asupra potenţialului turistic al acestei particularităţi urbanistice pline de contraste; din păcate, traseele turistice se termină întotdeauna la jumătatea adevăratului centru vechi, la cea cu zonă pietonală şi cu baruri. Bijuteriile istorice reprezentate de clădirile de cult de dincolo de blocurile ceauşiste rămân ascunse, nesemnalizate nici măcar de vreun indicator. Adevăratul Bucureşti, cu toate contrastele lui pline de semnificaţii, rămâne înghesuit printre proiectele unui dictator megaloman, mort de mai bine de 20 de ani.     

Pe aceeaşi temă:

FOTOGALERIE Planul lui Ceauşescu: cum a ras dictatorul zeci de biserici din Capitală! Poveşti cutremurătoare de la demolări

25 de ani la demolarea Bisericii Sfânta Vineri. A plouat cu gheaţă când lama buldozerului a atins lăcaşul de rugăciune

DEMOLAREA ROMÂNIEI! Tăcuta moarte a vechilor biserici ortodoxe de lemn din Mureş

Nicolae Ceauşescu, cel mai necredincios dintre români. A condus un „imperiu al lui Satana“

FOTOGALERIE Demolarea complexului Mihai Vodă

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite