Predoiu, despre Catedrala Mântuirii: „Este un proiect bun pentru Bucureşti“. Ce crede candidatul PNL despre moschee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Predoiu, candidatul Partidului Naţional Liberal la Primăria Capitalei, şi-a exprimat părerea în privinţa construirii Catedralei Mântuirii Neamului în Bucureşti, dar şi a Marii Moschei.

Actualul candidat al PNL a declarat într-un interviu pentru Digi 24 că proiectul Catedralei Mântuirii „este un proiect bun pentru Bucureşti” şi că acesta se va face, mai ales că este deja realizat în proporţie de 80%.

Cât despre Marea Moschee, Cătălin Predoiu spune că are rezerve şi că nu o vede oportună, având în  vedere ce se întâmplă acum în plan european: „Nu trebuie făcut mai mult decât ce se face în Europa, de a discuta şi de a trata corect minorităţile. Cred că în România toate minorităţile sunt tratate la cele mai înalte standarde”.

Întrebat cu ce notă ar evalua cât de curat este Bucureştiul, candidatul PNL la Primăria Capitalei spune că bucureştenii sunt batjocoriţi din acest punct de vedere şi că standardele de curăţenie sunt sub nota 5.

Cătălin Predoiu a vorbit şi despre proiectele de cultură din Bucureşti, mai cu seamă despre o posibilă demolare a Mausoleului din Parcul Carol, ridicat în cinstea liderilor comunişti. El este de părere că în această privinţă cea mai bună idee ar fi ca bucureştenii să fie cei consultaţi. Totodată, întrebat dacă a donat pentru „Cuminţenia Pământului”, Cătălin Predoiu a spus că încă nu a făcut acest lucru, dar urmează să o facă, invitându-i şi pe locuitorii Capitalei să doneze.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite