Preşedintele, administratorul şi cenzorul, în unele situaţii, un adevărat triumvirat

Cei implicaţi în viaţa asociaţiilor de proprietari nu vor să înţeleagă că, între cele trei persoane trebuie să existe o legătură de colaborare şi nu una de faultare sau de căutare a oricărei scăpări, astfel încât munca acestuia să primeze sau să fie scoasă în evidenţă implicarea.

Prin urmare, în asociaţii s-au detaşat următoarele modele:

Colaborare şi transparenţă

Acest mod, de departe este cel mai constructiv în condiţiile în care toate părţile implicate în luarea unor decizii se consultă şi îşi doresc să ia cea mai bună decizie în favoarea proprietarilor. Lucrări, investiţii, negocieri, selecţie de oferte etc sunt luate printr-o comunicare şi implicare, aspect care nu poate duce decât la menţinerea cheltuielilor într-un minim posibil.

Indiferenţă şi opacitate

Des întâlnit în cadrul asociaţiilor, în condiţiile în care preşedintele este şi el cu numele pentru că implicarea este ca şi inexistentă, iar cenzorul semnează “ca primarul” listele de întreţinere, fără o atentă verificare. Prin urmare, întreaga responsabilitate (decizia) este lăsată la latitudinea administratorului care astfel este pus în situaţia de a decide, negocia şi achita o sumă de bani, ceea ce duce la nemulţumiri, lipsă de transparenţă şi poate pune administratorul în situaţii delicate în faţa proprietarilor.

Coabitare şi interes

Acest model apare după realizarea „schimbării” în cadrul asociaţiei. Astfel, pe modelul amintit, totul este numai lapte şi miere, fiecare proprietar este salutat la intrarea şi ieşirea din scară, i se arată câtă muncă este în cadrul asociaţiei şi cât de mult timp necesită fiecare aspect care are legatură cu asociaţia de proprietari şi veşnic apar probleme de rezolvat. Lucrările şi intervenţiile se fac de cei trei sau de “agreaţi”. Negocierea şi plata se fac numai de cei trei, situaţia financiară şi banii asociaţiei fiind bine controlate de către aceste persoane. Greu sunt schimbate aceste persoane şi greu se obţin documente din perioada gestionată de o astfel de coabitare.

Divergenţă 

Modelul apare acolo unde ori preşedintele ori administratorul ţine tare de funcţie şi nu se dă plecat, nu reuşesc să ajungă la un compromis şi ori de câte ori au ocazia se denigrează reciproc. Proprietarii au de suferit în condiţiile în care interesul general este lăsat pe un loc secund, principala ţintă fiind adversarul pentru doborârea căruia nu interesează modul de acţionare şi sumele de bani cheltuite (procese, executări, notificări etc). Nimic nu este constructiv într-o astfel de ipoteză şi această duşmănie se răsfrânge de multe ori în buzunarul proprietarilor.

Triumviratul

Modelul este cel mai eficient acolo unde poate fi impus, conducerea fiind realizată cu mână de fier. Nimeni din cei implicaţi nu suflă o vorbă, iar proprietarii sunt ţinuţi la respect şi puşi să plătească cât scrie în lista de plată. Nimeni nu are voie să cunoască din ce se compun cotele lunare, transparenţă zero iar răspunsurile la solicitările proprietarilor se lasă aşteptate. Aşa se face că acest triumvirat dăinuie în unele asociaţii de mult timp. 

Ceea ce nu înţeleg persoanele implicate şi nominalizate mai sus este, pe de o parte, termenul de răspundere, iar, pe de altă parte, că răspunderea este solidară.  

Prin urmare şi în situaţia în care preşedintele este „onorific” adică neremunerat şi are doar numele pe un proces verbal „să iasă la număr”, acesta va răspunde pentru eventuale prejudicii constatate la nivelul asociaţiei de proprietari. Astfel, în situaţia în care preşedintele semnează acte, doar pentru că a fost numit şi în mintea sa gândeşte că, neremunerat fiind, nu i se poate întâmpla nimic, răspunderea nu îl ocoleşte, în condiţiile în care legea nu distinge.

Situaţia este identică şi dacă avem în vedere cenzorul ce poate fi unul pur formal şi care semnează doar pentru că a fost pus de o adunare generală, care are alte preocupări decât răspunderea şi competenţa celor ce îşi doresc sau nu anumite funcţii.

Dorim să tragem un semnal de alarmă în primul rând pentru proprietari, care atunci când participă la adunarea generală, să decidă ţinând cont de interesul general şi nu de unul particular, să aleagă persoane competente în funcţii de conducere. Pentru cei care doresc ocuparea unor astfel de funcţii şi pentru cei care sunt numiţi doar ca să fie o persoană preşedinte sau cenzor, să aibă grijă şi să cearnă decizia astfel încât, într-o ipoteză tristă, să nu ajungă să plătească pentru greşelile altora sau de ce nu pentru înteresele altora.

„Lasă domle’ că nu păţeşti nimic“ nu se prea potriveşte.