Bucureşti

articolul anterior articolul urmator

Primăria Capitalei împotriva a 83% din bucureşteni. Despre groapa de la Piaţa Romană

15
18 Feb 2013 08:52:07
Marian Ivan
În Piaţa Romană nu veţi mai vedea oameni dacă Primăria va aplica planul 
de "modernizare". Ei vor fi ingropaţi în subteran, impotriva dorinţei 
lor. Foto: Eltis.org
În Piaţa Romană nu veţi mai vedea oameni dacă Primăria va aplica planul de "modernizare". Ei vor fi ingropaţi în subteran, impotriva dorinţei lor. Foto: Eltis.org

83% din bucureşteni împărtăşesc ideea unei zone strict pietonale în Capitală. Când au fost rugaţi să numească zona unde ar dori amenajarea unui astfel de spaţiu pietonal, Piaţa Romană a fost pe locul 5 în preferinţe, după Piaţa Universităţii şi înainte de Bulevardul Magheru.

Datele respective sunt rezultatul unei cercetări a specialiştilor Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative. Sondajul este public şi poate fi accesat on-line.

Totuşi, ignorând dorinţa a 83% din bucureşteni, Primăria Capitalei propune îngroparea pietonilor pentru ca traficul auto să aibă prioritate în Piaţa Romană. Şi de data aceasta, Primăria ia decizii contrare majorităţii bucureştenilor. 75% din ei ar fi de acord cu impunerea unor limitări de viteză pentru traficul auto în zona de centru a Bucureştiului.

Şi din nou...

Pe cine reprezintă Primăria când propune proiecte care contravin dorinţei bucureştenilor?

"Modernizarea Pieţei Romane si pasajul pietonal" este un proiect gândit în 2007. Din acel an, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România are o serie de drepturi şi obligaţii.

Prin Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa, din 2015 vor deveni obligatorii valorile maxime admise la poluarea cu pulberi în suspensie. Principala sursă a lor este traficul rutier, atât din cauza arderilor şi emisiilor de combustibili, cât şi din cauza uzării frânelor şi a cauciucurilor şi prin ridicarea  materialului antiderapant de pe carosabil.

Poate de aceea, pe 12 aprilie 2010, Primarul General Profesor Doctor Sorin Mircea Oprescu a semnat "Declaraţia şi Angajamentul Primarului General al Municipiului Bucureşti în domeniul calităţii şi mediului".

Din păcate, declaraţia n-a fost însoţită şi de acţiuni concrete care să ducă la scăderea traficului auto, principala sursă de poluare a aerului în Bucureşti. Din contră, în 2010 media anuală a valorii de pulberi în suspensie PM2,5 a depăşit de peste două ori media anuală limită impusă de către UE şi recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

De aceea, normal ar fi ca de pe bulevardele Magheru şi Nicolae Bălcescu la fiecare 6 luni să dispară câte o bandă de circulaţie, spaţiul eliberat revenind transportului public, bicicliştilor şi pietonilor. Pentru că, prin proiectul propus la Piata Romană, problemele de trafic se vor agrava. Din păcate, cu toate că aceste lucruri sunt cunoscute, Primăria Capitalei promovează astfel de proiecte, în dauna locuitorilor şi a oraşului.

Ca să dea senzaţia unei "nuanţe de verde", proiectantul propune plantarea a 40 de copaci în Piaţa Romană.

Este o glumă sinistră, în opinia mea. Mă duce cu gândul la greşeala de la Stadionul Naţional unde gazonul nu creşte. Din păcate şi-au dat seama de asta după finalizarea construcţiei.

De aceea, mă gândesc... ce vină au acei 40 de copaci pentru a fi chinuiţi  ? Nu e suficient că vor să chinuie oamenii prin îngroparea traficului pietonal ?

Au desenat în proiect 40 de copaci doar pentru ca să nu se observe cât de oribil ar arăta Piaţa Romană fără oameni ? De ce nu s-au gândit să pună şi nişte manechine, ca să dea senzaţia de vitalitate ?

La fel de sinistră mi se pare şi gluma proiectantului, arhitectul Alexandru Beldiman, care anunţa pe un post TV că pasajul "va primi şi lumină naturală".

Mulţumim ! Vreţi să ne bagaţi sub pământ şi apoi ne daţi o veste bună: primim o găleată cu lumină naturală ! Groaznic !

Dar...

N-o să vorbesc despre cum (nu) se defăşoară dezbaterea publică...
N-o să vorbesc despre costuri...
N-o să vorbesc despre poluare, trafic auto, trafic pietonal şi Radio Erevan cu arhitectul Beldiman.

O să spun simplu: 83% dintre bucureşteni împărtăşesc ideea unei zone strict pietonale în zona centrală a capitalei.

E clar ?

Sursa: SNSPA – Cartografierea socială a Bucureştiului – 2011
Sursa: Ecopolis - Calitatea aerului în Bucureşti. Efecte asupra sănătăţii – 2011
 

Marian Ivan - membru fondator al OPTAR

——————————–

Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.
Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.
Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !
Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR.

————————————–

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Anca Balan
18.02.2013, 15:53:29

Asa , si? Cam ce solutie ar trebui sa adopte Sorin Oprescu intr-un Bucuresti in care numarul locuitorilor va fi cat de curand depasit de numarul automobilelor?

0 (8 voturi)
Marian Ivan
18.02.2013, 16:47:41

1. Daca nu stie, sa cedeze locul unui om caruia ii pasa de oameni mai mult decat de masini. 2. Daca stie, discutia e intila. (Numarul masinilor inregistrate in Bucuresti a depasit deja numarul locuitorilor).

+5 (9 voturi)
Victoria Filciu
18.02.2013, 16:58:41

Da,sa circule eventual o zi numerele pare,o zi numerele impare! Hai sa fim seriosi! Sorin Oprescu este un om prea realist, tocmai de aceea cauta solutii prin care sa multumeasca cati mai multi bucuresteni.

-3 (9 voturi)
Marian Ivan
18.02.2013, 17:18:31

Toata trebuie sa aiba dreptul sa circule prin Bucuresti, nu doar masinile. Atunci cand o sa fie trotuare libere pentru pietoni, benzi dedicate transportului public si infrastructura pentru biciclete, atunci vom putea spune ca oamenii vor fi multumiti. Fiecare va fi liber sa se deplaseze cum vrea. Atata timp cat oamenilor li se pun piedici pe trotuare, nu avem benzi dedicate pentru transportul public, nu avem infrastructura pentru biciclete, iar toate masurile se iau doar pentru a-i multumi pe cei 20% care circula cu masinile, este clar ca se face o mare nedreptate oamenilor si orasului.

+3 (7 voturi)
Filon Aurel
18.02.2013, 20:41:33

Marian Ivan:am gasit intr-un articol de-al uni coleg de-al d-voastra o descriere a primarul Bucurestiului si probabil a multor primari de sector si din tara! 1. Fii strident. Luptă cu toate mijloacele împotriva discreţiei. 2. Nu te gândi la ceilalţi. Fii egocentric. 3. Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat. 4. Fă prozeliţi. O să vezi că nu e foarte greu. 5. Batjocoreşte lucrurile grave. Practică persiflarea mai ales când nu e cazul. 6. Arată-te opac la argumentele celorlalţi. Eventual refuză-le de plano. 7. Caută mereu prim-planul. Încearcă să fii contaminant. 8. Evită să îţi pui întrebări. Drumul tău e unul al certitudinilor. 9. Convinge lumea să se plieze pe setul tău de non-valori. 10. Nu uita că marele tău duşman e bunul-simţ. Combate-l cu fiecare gest şi cuvânt. http://adevarul.ro/news/societate/cumsa-aperi-nesimtiti--1_5121016000f5182b85705c9c/index.html

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările