Primăria Capitalei intenţionează să cumpere activele ELCEN pentru un miliard de lei. Nicuşor Dan: Putem face rost de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă FOTO: Facebook
Sursă FOTO: Facebook

Primăria Capitalei intenţionează să achiziţioneze activele ELCEN prin Compania Termoenergetica. Transferul afacerii ar urma să fie decis pe 1 septembrie de către Consiliul General al Capitalei, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe site-ul Primăriei.

Activele ELCEN ar avea o valoare de aproximativ 1 miliard de lei, potrivit lui Claudiu Creţu, directorul Termoenergetica. Această sumă trebuie plătită de către Primăria Capitalei pentru transferul afacerii iar prima tranşă ar urma să fie de 200-300 de milioane lei, relatează hotnews.ro

„În momentul ăsta nu avem aceşti bani, dar putem face rost de ei cu ajutorul Guvernului. Am solicitat toţi, şi Primăria, şi Termoenergetica, şi ELCEN, şi creditorii ELCEN, o întâlnire cu premierul şi cu ministrul Finanţelor, ca să dea Bucureştiului un împrumut din Trezorerie sau să ne lase să ne împrumutăm de pe piaţă, numai să ne mărească plafonul de îndatorare, şi astfel facem rost de bani pentru cumpărarea ELCEN. Ca tranzacţia să poată avea loc, este nevoie de un aviz al Consiliului Concurenţei, şi acesta este motivul pentru care, chiar dacă în acest moment nu avem banii, dăm hotărârea aceasta de Consiliu, în baza căreia Consiliul Concurenţei poate să înceapă procedura de evaluare. Asta durează câteva luni. Eu cred că avizul va fi dat de Consiliul Concurenţei, fiindcă nu este nimic anticoncurenţial, există un singur distribuitor de energie termică şi atunci e clar că nu e anticoncurenţial. În plus, constituirea SACET este obligaţie legală”, a explicat Nicuşor Dan pentru sursa citată. 

Acesta a transmis că prima tranşă pentru plata trasferului trebuie făcută până la finalul anului.

„Din punctul de vedere al ELCEN-ului trebuie să terminăm transferul până în martie 2022 pentru că până atunci trebuie să iasă din insolvenţă ca să acceseze bonusul de cogenerare. Pentru că e posibil să fie întârzieri şi cu bugetul naţional şi cu cel local, să nu fie aprobat bugetul local până atunci, iar noi să nu putem plăti tranşa , atunci ar trebui să terminăm totul până la finalul acestui an, semnarea contractului de preluare şi plata primei tranşe. Noi avem de plată către Termoenergetica circa 400 milioane lei, iar Termoenergetica către ELCEN o sumă de măsură comparabilă, poate puţin mai mică, fiindcă mai are datorii şi la alţi furnizori mai mici. Datoria trebuie plătită de noi către Termoenergetica şi Energetica către ELCEN, chiar dacă noi cumpărăm ELCEN”, a mai adăugat primarul Capitalei. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite