Municipalitatea vrea să obţină de la Guvern un teren cu o suprafaţă de peste 100.000 de metri pătraţi pe care să construiască un „cartier de justiţie“, spaţii administrative şi o sală de concerte. Terenul, administrat de Ministerul Dezvoltării, se află lângă Biblioteca Naţională, potrivit proiectului de hotărâre aprobat, ieri, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, scrie Mediafax.
Pe acest amplasament, municipalitatea voia să construiască „districtul de justiţie“, o sală de concerte, spaţii administrative şi un centru de afaceri, în plan fiind şi amenajarea unei zone verzi şi de agrement.
Proiectul a fost aprobat cu amendamentul ca numele „districtul de justiţie“ să fie schimbat în „cartier de justiţie“, fiind construită şi o parcare subterană.
În raportul de specialitate al proiectului se precizează că, „se va urmări ca prin proiectele ce se vor realiza, respectiv districtul de justiţie, sală de concerte, spaţii administrative, centru de afaceri, dar şi zonă verde şi de agrement, să se dea vechiului obiectiv abandonat un caracter unitar şi reprezentantiv pentru imaginea Capitalei“. Din întreaga suprafaţă a terenului de 106.000 metri pătraţi, 4.640 de metri pătraţi au fost cumpăraţi deja de Primăria Capitalei.
După 1990, acest teren s-a aflat în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Ministerului Transporturilor, în prezent fiind la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Pe aceeaşi temă:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Avem de recuperat o istorie culturala netraita din cauza navalirilor barbare, asa ca trebuie sa bagam in Constitutie regula ca 10% din investitiile in carosabil sau in imobiliare se transfera obligatoriu la Infrastructura Intelectuala. Festivalul Enescu ne-a dat iluzia, chiar fara TVR Cultural, ca se intâmpla ceva in localuri mostenite de la Regina Elisabeta (Ateneul) si de la Gheorghiu-Dej (Sala Palatului, Sala Radio, Opera, Pavilionul Romexpo Gaudeamus, Circul!)!