Primăria Sectorului 1 extinde programul „Termoficare de la Soare” cu 2.000 de apartamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toate blocurile din Sectorul 1 care sunt reabilitate termic şi în care există asociaţii de proprietari se pot înscrie în programul  ”Termoficare de la Soare”  Foto ilustrativă: Arhivă
Toate blocurile din Sectorul 1 care sunt reabilitate termic şi în care există asociaţii de proprietari se pot înscrie în programul  ”Termoficare de la Soare”  Foto ilustrativă: Arhivă

Primăria Sectorului 1 extinde programul ”Termoficare de la Soare” cu 2.000 de apartamente, a anunţat, miercuri, primarul Clotilde Armand. Acest program prevede instalarea panourilor fotovoltaice şi pompelor de căldură, 90% din costuri fiind sunt suportate de primărie.

„Am decis extinderea programului pilot “Termoficare de la Soare” în toate cartierele din Sectorul 1, având în vedere numărul mare de cereri din partea locuitorilor”, a anunţat Clotilde Armand.

Proiectul fost lansat deja, în luna decembrie 2021, pentru blocurile din Cartierul Aviaţiei care, fiind capăt de reţea, înregistrează cele mai multe avarii şi întreruperi de furnizare şi prezintă cele mai multe dificultăţi tehnice pentru livrarea agentului termic de către Termoenergetica SA, precizează primarul.

„Astfel, pe lângă blocurile din cartierul Aviaţiei cu un total de 400 de apartamente pentru care s-au încheiat înscrierile în programul pilot în data de 10 ianuarie 2022, programul va fi extins în acest an pentru alte 2.000 de apartamente din celelalte cinci zone ale Sectorului 1 (câte 400 de apartamente pentru fiecare zonă). Ceea ce înseamnă un total de 2.400 de apartamente din toate zonele Sectorului 1 care vor fi încălzite cu panouri fotovoltaice şi pompe de căldură până la sfârşitul anului 2022”, explică Clotilde Armand.

Potrivit primarului, toate blocurile din Sectorul 1 care sunt reabilitate termic şi în care există asociaţii de proprietari se pot înscrie în program, începând de astăzi, 6 aprilie 2022 pe adresa de e-mail registratură@primarias1.ro, la sediul Primăriei Sectorului 1 din Bulevardul Banu Manta nr. 9 sau completând formularul online https://forms.gle/7WmtVL4LybXq1XDG6.

„În prezent, Capitala are o reţea de termoficare urbană extinsă (peste 950 de kilometri de reţea primară, alţi peste 2.900 de kilometri de reţea secundară şi peste 1.000 de puncte şi module termice) moştenită din perioada comunistă, care la momentul actual oferă apă caldă şi căldură cetăţenilor sub parametrii necesari, cu importante avarii la reţea, rezultând costuri finale semnificative care sunt suportate de către cetăţeni.

La problemele specifice ale termoficării din Bucureşti se adaugă criza energetică pe care toată Europa o traversează în prezent. Programul “Termoficare de la soare” reprezintă o soluţie ultramodernă implementată cu succes în toată lumea prin care sunt reduse substanţial poluarea şi costurile cu încălzirea şi apa caldă suportate de către populaţie şi se asigură cetăţenilor independenţă şi stabilitate energetică. În anii 2023 şi 2024, plănuim ca proiectul să fie continuat prin intermediul unui program multianual de montare a panourilor fotovoltaice şi a pompelor de căldură în blocurile din Sectorul 1”, mai arată sursa citată.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite