Primăria Sectorului 1 schimbă criteriile pentru atribuirea locuinţelor dedicate tinerilor. „Fără acordare în baza relaţiilor şi a carnetului de partid“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook
Foto Facebook

Primăria Sectorului 1 intenţionează să schimbe criteriile pentru alocarea de locuinţe tinerilor ale cărăr venituri nu le permit achiziţionarea unuui imobil de pe piaţa liberă. Clotilde Armand spune că locuinţele nu vor mai fi asigurate în baza relaţiilor şi a carnetului de partid.

Proiectul de hotărâre de consiliu face referire la locuinţeţe destinate tinerilor până în 35 de ani din imobilul situat în strada Munţii Tatra nr.18 - 20, lângă Piaţa Victoriei.

Potrivit Primăriei Sectorului 1, blocul cuprinde un număr de 58 de garsoniere şi este construit din fonduri proprii ale Primăriei. Locuinţele au fost închiriate tinerilor începând cu anul 2006, contractele fiind reînnoite din trei în trei ani. O locuinţă în acest imobil are o suprafaţă de aproximativ 43-44 de metri pătraţi, în funcţie de mărimea balconului, iar chiria este de 10 lei/metri pătraţi/lună.

„Prin acest proiect, mi-am propus să schimbăm radical modul de atribuire a locuinţelor destinate tinerilor. Cât de curând, vom stopa practica acordării locuinţelor pentru tineri în baza relaţiilor şi a carnetului de partid. Aceste locuinţe trebuie să ajungă în mod corect şi transparent la cei care au într-adevăr nevoie de ele: tineri cu vârsta de până la 35 de ani care nu-şi pot permite o locuinţă”, a declarat primarul Clotilde Armand, conform Mediafax.

Potrivit proiectului, apartamentele vor fi atribuite în funcţie de ordinea stabilită conform listei de priorităţi întocmită în ordinea punctajelor obţinute. 

Locuinţele se vor atribui tinerilor în vârstă de până la 35 de ani care realizează un venit mediu net lunar care nu depăşeşte salariul mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statitiscă.

„În prezent, printre chiriaşii acestor garsoniere se numără mai multe persoane care au ori au avut funcţii de conducere în cadrul Primăriei Sectorului 1 sau sunt foşti aleşi locali. Concret, din cei 58 de beneficiari ai contractelor de închiriere, 16 dintre ei au sau au avut raporturi contractuale cu Primăria. De altfel, mulţi dintre chiriaşi au salarii în prezent care le-ar permite să-şi închirieze o locuinţă de pe piaţa liberă”, a mai precizat primarul Sectorului 1.

În proiectul supus dezbaterii publice, se propune ca aceste criterii să fie aplicate în momentul în care contractele de închiriere aflate în derulare vor ajunge la termen.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite