Primarul Sectorului 3 vrea să împrumute 150 de milioane de lei pentru a realiza două pasaje subterane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, va propune Consiliului Local să aprobe, în şedinţa de joi, contractarea unui împrumut de 150 de milioane de lei. Banii vor fi folosiţi pentru realizarea a două pasaje rutiere subterane în zona şoselei Mihai Bravu pentru a fluidiza traficul.

„Se aprobă contractarea şi/sau garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 150.000.000 de lei, cu o maturitate de minim 10 ani, începând cu anul 2022", stipulează proiectul de hotărâre, potrivit Agerpres. 

Consiliul Local a aprobat, prin hotărârea nr. 85 din 30 martie 2020, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii privind creşterea mobilităţii urbane prin fluidizarea traficului auto pe şoseaua Mihai Bravu (de la intersecţia cu strada Baba Novac până la strada Peneş Curcanul).

Astfel, vor şi construite două pasaje rutiere subterane pe direcţia şoselei Mihai Bravu: la intersecţiile şoseaua Mihai Bravu - Calea Dudeşti - bd. Camil Ressu şi şos. Mihai Bravu - Calea Vitan şi un pasaj pietonal subteran din dreptul staţiei de tramvai Laborator.

În acelaşi timp, semaforul şi trecerea de pietoni de pe şoseaua Mihai Bravu vor fi relocate, potrivit sursei citate. 

Pentru a fluidiza traficul din intersecţia şos. Mihai Bravu - Calea Dudeşti - bd. Camil Ressu, pe Calea Dudeşti vor fi două benzi pe sensul de mers. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite