Primarul Sectorului 5 le cere poliţiştilor locali să patruleze pe jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Popescu Piedone a declarat că „doar echipajele de intervenţie şi cele ale poliţiei rutiere vor beneficia în continuare de maşini” Foto: Arhivă
Cristian Popescu Piedone a declarat că „doar echipajele de intervenţie şi cele ale poliţiei rutiere vor beneficia în continuare de maşini” Foto: Arhivă

Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone este nemulţumit de faptul că polţiştii locali nu au reuşit să-i identifice şi să-i sancţioneze pe autorii mai multor acte de vandalism, aşa că începând de marţi „aceştia vor merge la pas prin sector, fără autoturisme”.

„Am sesizat că poliţiştii locali aleargă după fantome. Aleargă după cei care comit acte de vandalism, dar se pare că nu îi văd, pentru că nici nu îi prind, nici nu îi sancţionează. Înseamnă că poliţiştii locali sunt adevăratele fantome, pentru că nu se văd în teren, nu acţionează atunci când ar trebui. Am văzut bănci distruse, coşuri de gunoi rupte, staţiile de autobuz şi blocuri desenate, maşini vandalizate... şi niciun vinovat. Poliţiştii locali nu au aplicat nici măcar o amendă pentru aceste acte de vandalism”, a scris edilul Sectorului 5 pe pagina sa de Facebook. 

În urma unei întâlniri cu Direcţia Generale a Poliţiei Locale, Cristian Popescu Piedone le-a cerut poliţiştilor locali să patruleze pe jos, precizând că „doar echipajele de intervenţie şi cele ale poliţiei rutiere vor beneficia în continuare de maşini”.

„Începând de astăzi, aceştia vor merge la pas prin sector, fără autoturismele Poliţiei Locale Sector 5. Doar aşa vor vedea situaţia reală din sector şi vor putea să verifice fiecare străduţă în parte. Cred că până acum mergeau cu viteză prea mare cu maşinile şi acesta este motivul pentru care nu au identificat persoanele care comit acte de vandalism. Doar echipajele de intervenţie şi cele ale poliţiei rutiere vor beneficia în continuare de maşini, pentru că ele trebuie să fie pregătite să intervină rapid în orice situaţie.

Le-am cerut poliţiştilor locali ca începând de astăzi, să fie mult mai vigilenţi şi să aplice sancţiuni maxime atunci când este cazul. Trebuie să aibă grijă de acest sector şi de cetăţeni, pentru asta sunt plătiţi. Trebuie să ne asigurăm că investiţiile pe care le vom face nu vor fi distruse peste noapte”, a mai scris Piedone. 

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite